Atunci cînd Ludwig Mies van der Rohe a preluat de la Robert Browning deviza „Mai puțin înseamnă mai mult“, pentru a crea fundamentele arhitecturii minimaliste, nu s-a gîndit, probabil, că și reversul e valabil: mai mult înseamnă, de fapt, mai puțin. Iată o ilustrare a modului în care „mult“ și „prost“ se insinuează în oraș, aneantizînd ce e puțin, dar valoros.

Diverse organizații internaționale pentru protejarea monumentelor istorice și-au ales ca simbol o siluetă a unui oraș european. Steagul patrimoniului european păstrează aceeași siglă înconjurată de cele douăsprezece stele. Nu mai e nevoie să accentuăm importanța siluetei unei localități din punctul de vedere al patrimoniului construit. Regulamentele de urbanism păzesc în general silueta orașelor de intervenții brutale. Orașele din Transilvania s-au conturat în ambianța culturii occidentale, ajungînd să aibă o siluetă asemănătoare cu acestea. Agresiunile în siluetă se produc la inițiativa investitorilor veroși care doresc un profit cît mai mare, construind cît mai înalt. Dar nu numai acesta e motivul, iar instituții ale statului și bisericile adoptă aceeași atitudine din cu totul alte considerente: reprezentare, vizibilitate și mai ales orgoliu. Poate că și în cazul investitorilor privați uneori primează aceste considerente, avînd în vedere că a construi foarte înalt e și foarte costisitor.

În zonele în care s-a instituit un regim de protecție din punctul de vedere al patrimoniului construit, proiectele trec și prin filtrul unei comisii zonale a monumentelor istorice și de-abia după aceasta se obține autorizația de construire, emisă de primăriile locale, care sînt administratorii și gestionarii fondului construit.

În centrul istoric al Clujului, pe strada ce se numea pînă în secolul al XIX-lea Ulița de mijloc, s-a construit un imobil mai înalt cu patru etaje decît casele vecine, pe parcela unei clădiri clasate monument istoric. Construcția a început fără a avea avizul comisiei zonale, dar în cele din urmă s-a obținut un aviz de la Ministerul Culturii, putînd continua mai departe în mod legal. În vecinătate, cu două parcele mai în jos, s-a început construirea unei biserici prin demolarea a două case baroce. Lucrările de demolare au putut fi blocate pentru o vreme de către comisia zonală, susținută de această dată și de către comisia națională, care funcționează în cadrul Ministerului Culturii, dar după o vreme, ministerul a emis totuși un aviz pentru construirea bisericii. Limbajul arhitectural al bisericii este derivat din arhitectura bulevardului Victoria Socialismului. Fațada, înscrisă într-un front continuu, are și o abatere de la aliniament, lăsînd vizibil într-o parte calcanul vecin, pe o lungime de aproximativ doi metri. În acest fel, clădirea bisericii este singura de pe întreaga stradă care nu se aliniază. A fost un mic defect de proiectare, căci parcelele sînt ușor oblice față de aliniamentul străzii, fapt neluat în calcul de către constructor. Ambele construcții, aflate pe Bulevardul Eroilor de azi, aduc mari prejudicii siluetei orașului, iar cea de a doua se prezintă și în frontul străzii, ca un accident.

În satul Feleac, chiar lîngă Cluj, se află o biserică ortodoxă medievală de zidărie în stil gotic. Numai acest fapt îi conferă un statut de excepționalitate, întrucît bisericile românești din Transilvania sînt, cu mici excepții, cum ar fi cele din Țara Hațegului, din lemn. Pe deasupra, biserica îi este atribuită lui Ștefan cel Mare. Aceste două elemente ar fi trebuit să facă din această biserică o mîndrie a comunității și a clerului. Se pare însă că nu a fost de ajuns. În imediata apropiere s-a construit o mănăstire nouă. Vechea biserică se află pe o colină și era percepută în pespectivă ascendentă. De mici dimensiuni, cu o clopotniță modernistă, adăugată în anii ’20, avea o prestanță sobră. Noua mănăstire, cu multitudinea de accente verticale, creează o concurență în peisaj. Limbajul folosit este împrumutat din arhitectura mănăstirilor moldovenești, fiind și de vreo două ori mai mare decît biserica monument istoric. Nici măcar voievodul Ștefan nu a făcut un implant. Detaliile sînt total lipsite de profesionalism și creează o cacofonie structurală. Apar grinzi de beton ce vor să imite arcele din bolțari, porticul este în stil brâncovenesc, arcele în plin cintru sînt placate alla rustica: kitsch-ul e desăvîrșit. Amenajările peisagere par a fi preluate de la palatele țigănești sau de la mafioți rudimentari din filme. Astăzi, toate evenimentele importante din viața comunității, nunți, botezuri, înmormîntări, se desfășoară în noua biserică. Chiar dacă vechea biserică era prea mică, ar fi meritat toate sacrificiile pentru a avea un eveniment major din viață petrecut în „Biserica lui Ștefan cel Mare“. Cîți se pot lăuda că s-au căsătorit în Biserica lui Ștefan cel Mare? Clerul nu a făcut nimic să împiedice această catastrofă. Chiar a încurajat construirea noului ansamblu, cu toate că folosește o retorică patriotardă și naționalistă de tip ceaușist. Cazul e similar cu cel de la Rîmeț, din județul Alba, unde, în jurul vechii biserici, de mici dimensiuni, s-au format o mănăstire și o biserică în stil moldovenesc, dar cu dimensiuni faraonice. Dar aceasta s-a întîmplat în perioada ceaușismului negru, cu susținerea lui Adrian Păunescu. În cazul de la Feleac a fost doar o inițiativă sinceră, locală. Însă cel mai mult a avut de pierdut „peisajul cultural“, mai mult decît simpla zonă de protecție a unui monument istoric. Rezultatul final este de islamizare a peisajului.

Cazurile în care comisia zonală nu acordă avizul necesar construirii, iar acesta este obținut de la Ministerul Culturii în baza unei legale contestații, sînt numeroase. Ce face ca două comisii profesionale care ar trebui să judece asemănător să ajungă în final la rezultate diferite? Explicațiile pot fi multiple.

Investitorii au o tenacitate remarcabilă în efortul de a-și atinge țelul. Nu se descurajează. După un refuz pe plan local își încearcă norocul printr-o contestație la Ministerul Culturii. În felul acesta, comisia zonală scapă de presiuni, iese din joc. Un reproș care i se aduce adesea comisiei zonale e că se opune progresului și dezvoltării. Se invocă impresii de călătorie, de vacanță sau afaceri, din Brazilia pînă în Emirate, dar niciodată din Rothenburg ob der Tauber sau Bratislava. Poate că și aici se află una dintre dificultățile integrării noastre europene: alegerea unor modele inadecvate. Dacă nu se obține avizul din prima tentativă, încearcă din nou și din nou. Se obține avizul prin obosirea comisiei. În alte cazuri, proiectanți și investitori se duc la Ministerul Culturii de mînă cu parlamentari locali ce reprezintă „teritoriul“.

Sau niște persoane crescute și educate în alt mediu urban văd un bine „profesional“ în alt fel. Peisajul cultural și mediul urban ne formează în mare măsură. București, un oraș fermecător, este caracterizat de incoerență urbană. Asta i‑a fost istoria. Iar astăzi se întîmplă năzdrăvănii. Refuzurile comisiei zonale pot părea niște mofturi față de abuzurile urbane care se întîmplă în București.

Asta nu se întîmplă numai în Cluj. E remarcabil succesul societății civile din Iași, care a reușit să împiedice construirea unui turn gigantic în centrul orașului, chiar lîngă Palatul Culturii, după ce Ministerul Culturii a emis un aviz, în ciuda avizului negativ dat de comisia zonală din Moldova.

Virgil Pop este arhitect, profesor la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Tehnică din Cluj. Consilier superior în cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.