În jurul meu văd tot mai mulţi oameni care se învîrt în jurul vîrstei de 30 de ani, care încep deja să se aşeze profesional şi caută să dea înapoi din ce au primit. Unii îşi ştiu din start cauza: fie s-au lovit de o boală, ei sau apropiaţii lor, au identificat nevoia şi intră în luptă, fie au o pasiune pentru copii, educaţie, mediu şi vor să contribuie la ameliorarea unei probleme deja cunoscute. Alţii sînt impresionaţi, inspiraţi de oameni care fac de mult voluntariat, care vorbesc despre asta cu pasiune şi vor să li se alăture. Pentru mulţi dintre cei pe care i-am întîlnit eu, motivaţia vine din senzaţia aia că viaţa trebuie să fie mai mult decît casă şi serviciu şi că, dincolo de satisfacţiile profesionale sau cele care vin din familie, mai e ceva. Primesc des mesaje: „Tu eşti cu de-astea, unde aş putea să fac şi eu voluntariat, să mă implic cumva?“ 
 
În cazul MagiCAMP, tabăra pentru copii cu afecţiuni oncologice pe care am fondat-o împreună cu Vlad Voiculescu, televiziunea a avut un rol esenţial în atragerea voluntarilor. Reportajul senzaţional făcut de Alex Dima pentru România, te iubesc, materialele de la Prima TV şi Realitatea TV au îndreptat spre site-ul nostru sute de oameni care şi-au oferit sprijinul. Selecţia lor s-a dovedit marea provocare, pentru că, din calculele noastre, aveam nevoie de aproximativ 50 de voluntari şi primiserăm aproape 200 de solicitări. Cum să le spui unor oameni care vor să fie alături de copii în tabără – „Tu nu“? Aşa că a început un proces de selecţie care a presupus de la scrisoare de motivaţie şi scrisoare de recomandare pînă la citirea cu atenţie a informaţiilor publicate pe paginile lor de Facebook, interviu, întîlniri de lucru în echipă premergătoare taberei, în care am încercat să ne dăm seama unde e vorba doar despre o emoţie de moment produsă de vizionarea reportajului şi unde e dorinţă aprinsă de implicare, cine ar putea să fie alături de copii o săptămînă întreagă şi cine s-ar putea potrivi pentru alte proiecte ale organizaţiei. 
 
După ce am ştiut cine sînt oamenii alături de care vom porni la drum anul acesta, a urmat training-ul – în care am stabilit rolul fiecărui voluntar în fiecare zi de tabără. Pentru că, oricît de multă bunăvoinţă ar fi la mijloc, absenţa organizării, a desemnării şi a cunoaşterii rolurilor fiecăruia poate duce la un mic haos. Copiii sînt foarte atenţi şi foarte sensibili, se iau foarte repede după noi – dacă la noi e încredere şi siguranţă în fiecare gest, va fi curînd şi la ei. Dacă simt însă slăbiciune şi dezorganizare, va trece foarte puţin timp pînă la încălcarea regulilor. Pînă la urmă, dincolo de bunele intenţii şi de dorinţa de a ajuta, a fi voluntar nu înseamnă un comportament voluntar, ci şi acceptarea voluntară a unor constrîngeri: voluntariatul ordinii. 
 
Ca să înţeleg mai bine ce presupune voluntariatul în cazul unei tabere cu un astfel de specific, aşa cum este MagiCAMP, am trecut la rîndul meu printr-un proces de selecţie şi o săptămînă de foc la Barretstown, o tabără similară din Irlanda, cu zeci de ani de experienţă în domeniu. O săptămînă din care am învăţat enorm şi despre bucuriile imense pe care le aduce cu sine voluntariatul într-un astfel de domeniu, şi despre nod în gît şi rezistenţă fizică şi psihică pentru a putea face faţă inevitabilelor provocări cînd te afli într-un grup mai mare de oameni. Toate trec, însă, atunci cînd realizezi cît de mari pot fi transformarea şi bucuria pe care le poţi aduce în sufletele acestor copii în doar cîteva zile de „Joacă la greu“ (motto-ul nostru). 
 
Melania Medeleanu este jurnalist, trainer de Dicţie şi Public speaking, coordonator de proiecte sociale – Fundaţia „Regina Maria“, Fundaţia Motivation, Fundaţia „Principesa Margareta“. 
 
Foto: magicamp.ro