Liberté, égalité, frivolité!

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Liberté, égalité, frivolité! jpeg

În viața oricărui textier la gazetă apare inevitabilul moment de panică -stîrnit de evidenta inadecvare la subiectul pe care, cu arogantă inconștiență, a promis că-l acoperă (între noi fie vorba, acel „inevitabil moment“ se strecoară în cronologie mult mai des decît bietul autor și-ar dori – de cele mai multe ori, firește, din pricina obiectului articolului, nicidecum a bravului tastangiu). Vă veți întreba, poate: inadecvarea cui?

În cazul de față, cu „frivolitatea în politica românească“ pe masa de disecție, e clar că inadaptarea este reciprocă: și a frivolității față de politică, și invers. Oricît de multă ușurătate ar presupune frivolitatea, oricîtă neseriozitate, ea conține și o joacă, o oarecare abandonare boemă în curgerea lipsită de griji a minutelor, niscaiva dolce far niente garnisit cu o melancolie discretă, abia ghicită. Iar toate astea la un loc nu pot indica decît un rafinament vital, în esență, o abundență de energie care dă pe dinafara granițelor convenționale ale mecanicii sociale scrobite sau, pur și simple, ale celor „serioase“, instituționale. O „ușurătate a inimii“ acompaniază orice frivolitate, în antiteză clar marcată cu acea gravitas a manierei, manierismului, șablonului.

Bergson a înțeles: cînd suprapunem mecanica peste ce e viu, fluctuant, curgător, un accident nu doar că stă să se întîmple, ci, cu siguranță, se va întîmpla și vom rîde, ne vom descătușa hohotul, eliberator, peste absurdul mecanismului. Și, că tot e și ceva politică în ecuație, urmarea logică este că se înființează Ministerul Mersului Caraghios (wink, wink, Monty Python, know what I mean, know what I mean?!)

Ei, și acum apare problema: cînd ați văzut ultima oară un politician român, în ultimii 30 de ani, care să intre, fie și parțial, în definiția de mai sus?

Pentru o clipă, o idee perversă m-a bătut vag pe umăr și mi-a șoptit la ureche: „Ion Iliescu“. Dar numai și numai din cauza acelui zîmbet acum clasicizat, model perestroika, căruia nu i-a expirat garanția și, din cînd în cînd, ne semnalează că posesorul încă survolează planeta ca un Sputnik fugit din URSS spre independența vidă a spațiului, peste mode și timp, saviet Olimp. Însă nu, nu, tataie e din galeria clovnilor ucigași pregătiți în miezul Războiului Rece să fie exportați în parcurile americane de distracții pentru a tortura tinerele vlăstare ale capitaliștilor transatlantici, dar el a preferat să ciuruiască un cuplu de dictatori est-europeni la foc automat, apoi să-i rînjească cinic în față unei țări, din prima funcție în stat, vreo zece ani. Deci, nu, Iliescu nu e frivol, e doar un android căruia un cercetător rus ușor razna, însărcinat cu designul feței, i-a pus din greșeală un vizaj din colecția Circului Mare de Stat din Moscova.

Dar e, totuși, în politica românească, un candidat cu șanse serioase să primească eticheta asta a frivolității. Cariera lui de inimă zburdalnică începe în 1971, consemnată fotografic în revista Modern, condusă de Zina Dumitrescu. Care rememora episodul, în 2018, pentru Libertatea: „Eram pe bulevard, aproape de Scala, şi am văzut doi băieţi venind, din care unul era frumos foc. Era Călin. Pe vremea aceea lucram şi la revista Modern (nota Libertatea – revista era, în perioada respectivă, singura publicaţie de modă din ţară). Eram cu redactora şi cu un domn care lucra cu noi. Noi, femei, nu ne‑am putut duce, dar l-am trimis pe domn – du-te, te rog, la băiatul ăla şi întreabă-l cine e, ce face şi dacă vrea să colaboreze la revistă. S-a dus, l-a întrebat. Era elev în clasa a XII-a. A acceptat şi a doua zi l-am văzut la redacţie, pe strada Maria Rosetti. Uite aşa a rămas, a lucrat pentru un număr al revistei, i-a plăcut. Era un tip care, ca şi acum, emana nobleţe, educaţie.“

Veți spune că era, pînă la urmă, doar un puști de 19 ani, impresionat de brusca și neașteptata posibilitate a apariției la gazetă. Aproape douăzeci de ani mai tîrziu, însă, la începutul anilor ’90, fascinația asta nu-l părăsise și Călin, viclean copil de partid, nu rata nici o ocazie să se afișeze ba la liberali, ba la Starea Civilă. Pînă acum, la ultima instituție a semnat de cinci ori. Dar nici la prima, cea politică, nu a rămas dator: a înființat bisericuțe politice, s-a răzgîndit, a revenit la partidul Brătienilor, a primit ministere și chiar un guvern, apoi a dezertat din nou într-un mariaj pragmatic care l-a făcut și șef de Cameră parlamentară, pe lîngă dregătoriile de care deja se învîrtise pînă atunci. Cameră parlamentară care o conduce el, cum ar spune chiar Călin. Care (și nu „pe care“) a dovedit nu de puține ori că nu doar inima lui e zburdalnic-ușoară, ci și mintea îi plutește după cele mai vagi adieri.

În septembrie 2008, de exemplu, cînd se înmulțeau semnele că lumea se îndreaptă spre criză financiară, Tăriceanu rămînea de un optimism SF și declara de la Guvern că recesiunea „s-ar putea să aibă efecte pozitive, pentru că o serie de active imobiliare din Statele Unite se vor ieftini şi s-ar putea să fie români dispuşi să cumpere în America diverse active imobiliare“. A urmat, însă, o prăbușire a economiilor europene, parată de tăieri salariale în România care au dus, cel mult, la achiziții doar mobiliare.

Și mai devreme de 2008, Călin Anton demonstra o minunată imponderabilitate neuronală atunci cînd scria de mînă un celebru „bilețel roz“ către Traian Băsescu, pe care-l apela, perfect politicos, cu „Dragă Traian“ și căruia îi cerea „Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet despre subiect?“, „subiectul“ fiind o mică problemă penală a prietenului Dinu Patriciu. Atît de mică încît avea dimensiunea rafinăriei Petromidia. Orice s-ar putea spune, deci, dar nu că lui Tăriceanu i-ar lipsi o anume candoare vecină cu naivitatea care se apropie periculos de mult de vastul domeniu al frivolității.

Totuși, deși actualul președinte al Senatului punctează puternic la impresia artistică, pierde la cea tehnică: atunci cînd vine vorba de Justiție, Tăriceanu dovedește o constanță nezdruncinată în acțiuni de sabotaj, ceea ce îi risipește din aura de pachiderm gingaș nimerit într‑un magazin de porțelanuri și îl descrie mai degrabă drept un rinocer pe prafuri.

Iar în acest moment, articolul pare a se apropia de predictibilul final: pare că nici un challenger nu se ridică la performanțele șefului ALDE. Și cum ar putea? Cum să existe un politician fără agendă ascunsă, fără planuri de îmbogățire, fără jocuri de culise pe care nu le-ar vrea cu nici un chip dezvăluite? Și, apoi, revelația: „RASDAQ să fie arestat, dacă a furat!“

Da, știu, dacă nu vă petreceți măcar o parte din zi pe piața de capital, s-ar putea să nu vă spună nimic acronimul Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotation, fosta bursă electronică de valori mobiliare de la București. Dar că, în 2000, deputata PRM Irina Loghin cerea arestarea bietei piețe electronice de capital pentru fraude, trebuie să fi auzit. Și, da, degeaba protestați că n‑ar fi făcut politică, Irina Loghin a intrat în Partidul România Mare în 1998, ceea ce i-a asigurat opt ani în Parlamentul României: patru ca deputat și alți patru ca senator.

Oricum, nu vă faceți iluzii: „regina muzicii populare“ nu mai reprezintă vreun colegiu parlamentar de prin țară nu pentru că nu ar avea oferte de partid, ci pentru că i se face mai senin în cap cînd împodobește bradul împreună cu Fuego, uneori chiar și în timpul verii. Iar asta nu poate decît să confirme că indicele de frivolitate îl bate de departe pe cel de pragmatism (bașca, nici nu a insistat cu arestarea nefericitului RASDAQ, spre deosebire de Tăriceanu, care are o obsesie cu magistrații și dosarele penale).

Așadar, pentru ca frivolitatea să existe în politică, e nevoie de o figură monarhică. Și invers: pentru ca o regină să intre în politică, frivolitatea e necesară. 

Cătălin Prisacariu este jurnalist și redactor șef-adjunct la revista Newsweek România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.