„Kitsch-ul îmblînzeşte lucrurile, e gingaş“ – interviu cu Cristian LICĂ, kitsch manager

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
„Kitsch ul îmblînzeşte lucrurile, e gingaş“ – interviu cu Cristian LICĂ, kitsch manager jpeg

Anul trecut, în mai, s-a deschis, în Centrul Vechi din București, Muzeul Kitsch-ului Românesc. Este un muzeu privat cu peste 200 de exponate care (re)consideră kitsch-ul ca o formă de exprimare creativă și, în același timp, ridicolă și ostentativă. Obiectele expuse sînt împărțite în șapte categorii: Dracula, Religie, Comunism, Design interior, Gipsy, Modern și Make Your Own Kitsch. Am stat de vorbă cu Cristian Lică, inițiatorul și directorul acestui muzeu.

De ce un muzeu al kitsch-ului românesc?

Pentru că eu însumi sînt un mare fan al kitsch-ului. Încă din adolescență am colecționat tot felul de kitsch-uri. Adică mici bibelouri, mici obiecte cu scop pur decorativ. Kitsch-ul meu preferat era un crucifix cu termometru.

Cînd ne-am hotărît să facem un muzeu al kitsch-ului, ne-am pus în primul rînd întrebarea ce este kitsch-ul de fapt și am identificat două categorii. Una ar fi ­kitsch-ul de tip creativ, cel de tip curry, cum ar fi amestecurile nepotrivite de elemente care doar aparent sînt din aceeași familie. De exemplu, televizorul cu ecranul de sticlă și peștele de sticlă, o combinație pe care se pare că cineva a gîndit-o pentru că amîndouă conțin sticlă și au forme complementare. Contează și forma peștelui care se potrivește cu dreptunghiul televizorului, era nevoie de un element decorativ acolo. Sau Ceaușescu cu sceptrul monarhic. Sînt niște alăturări atît de nepotrivite de elemente. Sau materialismul preoților. Nouă ni se pare că este un kitsch. Atît timp cît tu susții că scopul tău este unul spiritual, iar lucrurile pe care tu le faci nu se referă la viața asta de pe pămînt, atunci de unde tot materialismul ăsta, cu mașini Mercedes și cu tot felul de obiecte din aur?

Aplaudăm acest tip de kitsch, ne plac creațiile noi chiar dacă sînt urîte sau conțin elemente nepotrivite, pentru că aplaudăm, de fapt, creativitatea sub orice formă s-ar manifesta ea. Ulterior putem să analizăm dacă ne place sau nu ne place.

A doua categorie de kitsch este ­kitsch-ul clișeic: am văzut cum ai pus tu peștele pe televizor, mi-a plăcut, am luat mema de la tine, adică am luat această informație culturală de la tine, și anume că e o metodă bună de a-mi decora casa, și așa ajungem la miile de copii după „Gio­conda“. Tipul acesta de reproducere este un kitsch clișeic.

Totuși, cum s-a ajuns la ideea unui muzeu?

Așa cum spuneam, am fost pasionat de kitsch-uri, dar am și călătorit foarte mult, în peste o sută de țări, și am văzut peste cinci sute de muzee. Întotdeauna mi am dorit să fac un muzeu. Și mi-am dorit să fie un muzeu popular. Inițial, tema la care m-am gîndit a fost comunismul, însă mi-am dat seama că e o temă dramatică, o temă grea. Vizitînd un muzeu al comunismului, de cele mai multe ori ieși cu o senzație toxică. Noi am vrut să facem o experineță plăcută, amuzantă pentru public, și atunci am legat-o de pasiunea mea de-o viață. Ne-am mirat, după ce ne-am apucat să facem liste, cîte exponate kitsch puteam găsi. Din fericire, mediul românesc este foarte generos atît în ceea ce privește categoria kitsch-ului clișeic, cît și categoria kitsch-ului creativ. Astfel am ajuns la aceste șapte zone ­kitsch care există acum în muzeu.

Prima zonă cu care am început este cea legată de Dracula, pentru că noi am ajuns la concluzia că Dracula e cel mai mare kitsch românesc, în sensul că nu a fost niciodată coerent sau tratat în mod unitar. Nu știm cine e Dracula, știm că e un vampir și cam atît. Dracula este un instrument despre care credem noi că ne ajută să ne vindem mai bine turiștilor străini. Pînă în 1989, nu se știa de Dracula, nu era un mit, iar acum a devenit cel mai celebru personaj de origine română, ca să spunem așa, în exteriorul țării, e mai vestit decît Hagi sau decît Ceaușescu. Dar nu există o perspectivă unanimă asupra imaginii acestui personaj, fiecare îl vede în mod diferit.

Apoi, mai sînt zonele de kitsch religios și de kitsch gipsy, iar aici noi am încercat să nu lezăm sentimentele nimănui. Oricît de ironici am vrea să fim, noi nu vrem să jignim pe nimeni, încercăm să avem aceleași valori europene pe care le au și vizitatorii noștri. Dar, așa cum spuneam, derapajele foarte mari între misiunea religiei ortodoxe și lucrurile care se întîmplă sînt de fapt atît de amuzante încît nu ne-am putut abține să le aducem în muzeu. De exemplu, am făcut rost de o icoană care plînge și unii oameni au venit să se închine la ea. A fost o doamnă care a venit timp de o săptămînă în fiecare zi. Se strîngeau lacrimile într-un bol și chiar ne-a venit, la un moment dat, ideea să vindem sticluțe mici cu lacrimi ale icoanei.

De asemenea, referitor la zona gipsy, diferențele dintre arhitectura țigănească și cea românească sînt atît de mari încît, într-un sat de români, casa țigănească iese în evidență, nu ai cum să o excluzi, asta fără nici o urmă de rasism.

Mai avem o zonă a kitsch-ului comunist unde tematica a fost toată perioada noastră comunistă. Am încercat să îl tratăm ușor amuzant, apropo de limbajul de lemn sau de arhitectura comunistă gen Casa Scînteii sau Casa Poporului. Nu știu dacă putem noi să deținem adevărul în materie de arhitectură, dar aici ne am luat după specialiștii care au arătat cumva cu degetul în direcția asta. Am încercat să fim în linie cu opinia generală, adică un șemineu electric cu flacără nouă ni se pare kitschos după orice sistem de valori.

Avem zona asta cu decorul unui apartament la sfîrșit de secol XX. Probabil cu toții avem aceleași amintiri vizavi de toate obiectele care decorau casele bunicilor, noi astăzi le numim cu curaj ­„kitsch“, dar să nu uităm că Turnul Eiffel a fost considerat un kitsch la vremea lui, ce căuta un turn de fier în mijlocul unui oraș cosmopolit cum era Parisul secolului al XIX-lea? Trecerea timpului și schimbarea modelor generează noi kitsch-uri. Anul trecut au apărut papucii de puf, ni s-au părut un kitsch creativ fantastic. Cineva spunea că poți să ștergi și praful cu ei. E posibil ca acest trend al papucilor de puf să devină foarte popular, iar nouă o să ne fie jenă că l-am catalogat drept kitsch. Kitsch-uri noi tot apar, avem zona de kitsch modern, cocalarul și pițipoanca sînt preferații noștri, dar mai sînt și toate fake-urile astea care se produc, toate gențile și toate obiectele, ochelari falși și altele.

mg 0666 jpg jpeg

Așadar, kitsch-ul are succes?

Eu zic că da. Cred că există doar o iluzie a gusturilor rafinate, deoarece sînt gusturi și atît. Dar cei care vin din zona a ceea ce numim noi gusturi rafinate, cum ar fi muzica simfonică sau jazz-ul, au o foarte mare antipatie față de kitsch și cumva nejustificat pentru că kitsch-ul îmblînzește lucrurile, kitsch-ul e gingaș.

Credeți că există kitsch-uri cu specific românesc?

Cred că kitsch-ul e universal, dar sînt cu siguranță și foarte multe kitsch-uri românești. Ceaușescu a fost un tip foarte kitschos, Dracula – așa cum îl prezintă românii – a ajuns să fie un kitsch. Noi am făcut vara trecută un concurs, se numea „Cele mai mari kitsch-uri ale românilor“, iar pe primul loc a ieșit Arsenie Boca. Imaginea lui Arsenie Boca în secolul XXI e foarte kitsch, se regăsește și în pata de igrasie a unei doamne din Berceni care a avut o țeavă spartă și acolo a apărut figura, dar și pe odorizantele de mașină, în cele mai variate locuri, el fiind totuși un simbol care ar trebui să ne îndemne la contemplație, la meditație, și nu la opulență. Așa au votat românii, Arsenie Boca este cel mai mare kitsch, la concurență cu Dracula, cu Ceaușescu, cu dacii – conceptul de daci. Noi, românii, sîntem niște foarte buni propagatori de kitsch-uri, „Răpirea din Serai“, de exemplu, nu e nici vorbă o invenție românească, dar a prins foarte bine la români. Există un soi de lipsă de încredere în gusturile proprii, iar gusturile vecinului sînt întodeauna mai bune, mai confirmate, mai validate, și atunci, în loc să îndrăznesc să îmi cumpăr o altă carpetă, îmi iau și eu tot una cu „Răpirea din Serai“, la fel ca toată lumea.

Cum percep turiștii străini Muzeul ­Kitsch-ului Românesc?

Target-ul nostru, mă rog, planul de afaceri se bazează în mare măsură pe turiști străini, 45% din vizitatori cred că sînt străini. Noi ne-am bucura să vină și cît mai mulți români, însă cei mai mulți dintre români cunosc obiectele astea, „Răpirea din Serai“ înseamnă pentru noi toți cam același lucru. Dar și străinii se regăsesc în zonele noastre kitsch, în special cei din țările sudice, se pare că decorurile din copilăria lor sînt similare celor de aici. Pentru străini e o experiență inedită, de o jumătate de oră, diferită de clasicele muzee cu exponate tradiționale, poate fi bifată pe o hartă a orașului. Avantajul mare al acestui muzeu este că e în Centrul Vechi și aproape toți străinii ajung inevitabil în Centrul Vechi, iar aici nu sînt oferte culturale mai deloc. Noi sîntem al patrulea obiectiv din București pe TripAdvisor, după Vila Ceaușescu, Biserica Stavropoleos și Parcul Herăstrău.

a consemnat Adina POPESCU

Foto: Ema Cojocaru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.