Era cam prin vară-primăvară 2001. Leon, un prieten, mi-a spus că Tudor, un alt prieten al lui din România, vrea să înființeze un festival. Am timp să vorbesc cu el? Da, am zis, și am început un schimb de e-mail-uri. Țin minte că la un moment dat i-am trimit zece pagini de instrucțiuni detaliate, pe care încă le mai am pe undeva. Chiar le am folosit de cîteva ori de atunci încoace. Pentru mine, au fost un exercițiu minunat să le scriu, să pun cap la cap toate elementele unui festival. Cine mai dorește să înființeze un festival nou?

Tudor a venit la Varșovia în cursul verii – profesionist, foarte bine pregătit. Leon mi-a spus că Tudor lucra în publicitate, ceea ce explică prezentările lui foarte bune. Avea două dosare groase cu potențiale spații. Impresionant. Am stat să le analizăm, și Clujul a ieșit de departe învingător, pentru că e oraș universitar, pentru că are aeroport internațional, pentru că Tudor își făcuse studiile acolo și cunoștea orașul. În plus, ideea avea ceva sexy: Transilvania, Dracula etc. Și numele mi-a venit repede și a fost acceptat imediat. Festivalul de Film Cluj-Napoca n-ar fi sunat la fel de bine, nu?

De fapt, inițial mi-era teamă că abrevierea TIFF s-ar putea să creeze confuzii cu Toronto, Tokyo și altele. Dar n-a fost cazul.

În octombrie, Tudor a venit din nou, pentru Festivalul de Film de la Varșovia. Am făcut vreo două sesiuni la Varna, un restaurant bulgăresc care la vremea aceea era pe strada Mazowiecka 12. Am făcut brainstorming cu un mic grup de prieteni care îi includea pe Stefan Uhrik, fondatorul Forumului Independenților de la Karlovy Vary, și pe Stefan Kitanov, directorul Festivalului Internațional de Film de la Sofia și fondatorul trupei The Festival Band – asta era înainte ca eu și Uhrik să intrăm în trupă. De fapt, cred că sesiunile de la Varna au fost primele în care noi, cei trei Stefani, am petrecut ore bune împreună. Așa s-a călit oțelul, cu mîncare și vinuri bulgărești.

După încă cîteva sute bune de e-mail-uri, la nouă luni după prima vizită a lui Tudor în Polonia, la începului lui iunie 2002, s-a petrecut și primul TIFF. Eu am venit de la Soci, din Rusia. Am luat patru zboruri ca să ajung acolo: Soci-Moscova, Moscova-Varșovia, Varșovia-București și București-Cluj.

Am ajuns mort de oboseală pe la mijlocul ceremoniei de închidere. Mă așteptau pe scenă. Mișcat, am reușit să zic un singur lucru: „E un sentiment grozav să vezi un vis împlinit.“

Și chiar e. Am asistat la cîteva încercări de a înființa festivaluri de film. Majoritatea fără cine știe ce succes. E o muncă complicată, iar să organizezi un festival de film cere aptitudini și calități speciale. TIFF-ul însă a fost un succes instantaneu, de la prima ediție. Trebuie că există un ingredient special: entuziasm, să-i zicem, sau magie.

La Cluj i-am întîlnit și pe Oana și pe Rik, care mai tîrziu avea să coordoneze CentEast Market pentru noi la Varșovia, și pe cei doi Mihai, și pe mulți alți oameni minunați. Am revenit de multe ori să văd cît de mult a crescut festivalul. Și mărturisesc că, aproape două decenii mai tîrziu, acum învăț eu mai mult de la Tudor și de la echipa lui de la TIFF. 

Stefan Laudyn este directorul Festivalului de Film de la Varșovia.