Istoria aviaţiei române - la un pas de uitare
La pas prin Muzeul Aviaţiei
Pentru cei care nu cunosc Bucureştiul, traseul pînă la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române poate fi o aventură. Am nimerit o zi lejeră la muzeu, astfel că, timp de o oră, m-am plimbat cam singură printre lucrurile care amintesc de faptul că istoria aviaţiei române este una foarte bogată. De la poartă mi se spune, totuşi, că vizitatori există în număr destul de mare, numai că mulţi dintre ei preferă să vină la sfîrşitul săptămînii.
De la fotografii originale cu Smaranda Brăescu, la documente personale ale lui Radu Manicatide şi obiecte personale ale lui Aurel Vlaicu, Henri Coandă sau Traian Vuia, muzeul are tot ce-i trebuie pentru a fi un punct de maxim interes pentru turişti şi nu numai. Sau ar trebui să aibă. Din păcate, clădirea care adăposteşte muzeul se află într-o stare de degradare extrem de vizibilă, nu puţine fiind zonele în care tencuiala a căzut inclusiv pe exponate. În acelaşi timp, scîrţîiturile şi zgomotele venite din tavan te fac să crezi că o să-ţi cadă în cap, dacă mai stai mult pe acolo.
Cele mai multe dintre exponatele din interior au explicaţii ataşate, astfel că şi necunoscătorii în ale aviaţiei pot să afle măcar o parte din istoria românilor – de altfel impresionantă – o au în acest domeniu. Probleme cu informaţia sînt în exterior, unde, în jurul clădirii, au fost amplasate mai multe tipuri de avioane şi elicoptere folosite, la un moment dat, de Aviaţia Română. Aparatele de zbor – cele mai multe dintre ele, oricum – sînt parcă aruncate printre buruieni, iar starea de degradare este evidentă. Avioane în care au urcat piloţi cu experienţă se află acum printre cărămizi şi boscheţi, la discreţia cîinilor comunitari din zonă. De asemenea, exceptînd inscripţiile originale de pe aparate, nu există alte surse de informaţii, în locurile în care acestea sînt amplasate.
Zbuciumata istorie a muzeului
Site-ul instituţiei prezintă cîteva date istorice, astfel ca vizitatorii să ştie la ce să se aştepte. Primul care a avut ideea unui asemenea muzeu a fost Nicolae Iorga, iar demersurile iniţiale au fost făcute după Primul Război Mondial, de către Liga Naţională Aeronautică. La momentul respectiv, au fost adunate într-un punct muzeistic toate materialele de război pe care armata română le capturase în timpul confruntărilor. Bazele viitorului muzeu au fost puse, după 1970, de către generalii Aurel Niculescu şi Gheorghe Zărnescu, în localităţile Boboc şi Mediaş, însă patrimoniul a fost preluat de către secţia de aviaţie a Muzeului Militar Naţional. Oficial, Muzeul Aviaţiei a fost inaugurat pe data de 2 martie 1990. Totuşi, muzeul a funcţionat mai mult de un an în corturi, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Ulterior, a mai trecut pe la Aeroportul Băneasa, iar acum se află pe strada Fabrica de Glucoză, în locul fostului Aerodrom Pipera.
Istoria acestei instituţii este, însă, destul de zbuciumată, iar istoricul Dan Antoniu, cercetător în aeronautică în cadrul Academiei Române, spune că starea în care se află muzeul este cauzată de lipsa culturii aviatice şi a dorinţei autorităţilor de a face ceva în acest sens. „Hangarele în care se află acum au fost ateliere ale armatei, staţii de radio. Eu, pe răspunderea mea, am trimis camioane care au cărat avioane pentru muzeu. Au fost probleme inclusiv cu terenul, în condiţiile în care autorităţile locale au vrut să construiască locuinţe acolo. S-a luat jumătate din suprafaţă şi s-au înghesuit avioanele într-un spaţiu foarte îngust. Oricum, n-au putut să construiască nimic acolo pentru că şi-au dat seama că e metrou dedesubt. Tot aşa a apărut şi o biserică în curtea muzeului, fără legătură cu unitatea militară“ – a declarat Dan Antoniu. Istoricul afirmă că muzeul nu e nici pe departe aşa cum ar trebui să fie: „În toate locurile prin care a trecut – acesta de acum fiind al patrulea –, muzeul a fost o improvizaţie. N-are nici un flux coerent, pentru că nu au fost lăsaţi să facă, nu e spaţiu pentru extindere. Oricum, nici acum nu se vrea amenajarea muzeului pentru că ar trebui bani.“
Pionierii aviaţiei române
Autor a numeroase cărţi despre cei care au făcut istorie în aviaţia română, Dan Antoniu are şi cea mai mare colecţie de fotografii care conţin imagini unicat cu aviatori, avioane, prototipuri şi alte documente legate de aviaţie în general, nu numai cea română. Conform istoricului, aviaţia română nu înseamnă doar Aurel Vlaicu, Traian Vuia sau Henri Coandă: „Sînt mulţi români care au fost adevăraţi pionieri în aviaţie, oameni care au emis concepte, chiar dacă n-au avut posibilitatea să le pună în practică, fie din lipsa banilor, fie pentru că erau prea avansate pentru tehnologia vremii respective.“ Din punctul său de vedere, Vuia, Coandă şi Vlaicu au fost norocoşi pentru că au avut posibilitatea de a-şi pune în practică ideile şi visele. Ei nu au fost, însă, singurii români care au încercat să zboare. „Undeva în Franţa, Rodrig Goliescu a făcut un aeromodel cu fuselaj tubular, era un soi de propulsie cu reacţie, în 1909. Aparatul construit de el folosea şi «efectul Coandă», chiar înainte ca Henri Coandă să-l breveteze. Nu ştia el de asta, nu a stat să analizeze“ – afirmă istoricul.
Cercetătorul spune că descoperirile unui român – Gheorghe Botezatu – au fost folosite inclusiv la NASA, capsula Apollo neputînd să ocolească Luna înainte de punerea în practică a calculelor românului. Tot el a fost cel care a construit primul elicopter stabil. „Îl ridica la jumătate de metru, lăsa acceleraţia blocată, se dădea jos din elicopter, aparatul de zbor se dezechilibra şi se reechilibra la loc, rămînea la jumătate de metru înălţime şi apoi se urca la loc. Undeva în 1922-1925 se întîmplă asta – era primul elicopter stabil din lume. Restul nu puteau să facă punct fix.“
Visul de zbor al oamenilor a început încă din Antichitate, iar românii au, şi ei, legendele lor. „Există două documente, unul într-o biserică din Transilvania şi unul într-o biserică din Ungaria, în care se spune că Avram Iancu şi oamenii lui ar fi coborît de pe munţi cu nişte planoare, cu aripi învelite în piele, construite din lemn, boierii trezindu-se cu ei pe moşii. Mai există înscrisuri vechi care vorbesc de persoane care-şi puseseră pe biciclete aripi, şi-au dat seama că le trebuie viteză“ – spune istoricul. Nici mitul Meşterului Manole nu a fost uitat, iar despre constructorul Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi se spune acelaşi lucru – la finalul lucrării ar fi fost lăsat pe acoperiş şi de acolo ar fi scăpat prin zbor.
Istoria aviaţiei, strînsă într-un calculator
Pasiunea pentru aviaţie e moştenire de familie, în cazul lui Dan Antoniu, tatăl său fiind un iubitor al zborului. Deşi nu s-a văzut foarte des cu el, după despărţirea părinţilor, copilul de atunci a avut un sprijin în pasiunea sa de la un unchi, care era aviator. Totuşi, Dan Antoniu nu şi-a dorit să ajungă aviator. A ales istoria zborului, colecţionarea de fotografii şi realizarea de machete de avioane. Primele fotografii le are de la unchiul său, următoarele fiind realizate chiar de el, după ce a reuşit, adolescent fiind, să-şi cumpere un aparat de fotografiat: „Am mai multe categorii de fotografii: pe cîteva le-am primit, multe le-am făcut chiar eu, iar altele au fost fotocopiate sau scoase de pe clişee originale. Nu le-am numărat niciodată, însă sînt sigur cîteva mii, cam un terra de spaţiu pe hard-disk.“ Singurele poze originale cu planoarele lui Aurel Vlaicu de la el au plecat. Are, totuşi, un mare regret. Ar fi vrut să scrie o istorie a piloţilor cu sînge albastru de la noi. A şi încercat să obţină acces la documente şi la mărturii de la Casa Regală, însă pînă acum nu a reuşit. Istoricul a mai avut şi numeroase insigne, căşti şi alte obiecte specifice aviaţiei, însă, de-a lungul timpului, le-a vîndut unor colecţionari. „Din păcate, n-am transmis copiilor mei pasiunea pentru aviaţie, aşa că n-am cui să las colecţiile. Tot ce am despre aviaţie va merge la Arhivele Statului, pentru că acolo va putea să le vadă oricine“ – a adăugat Antoniu. Chiar şi aşa, cercetătorul nu şi-a pierdut speranţa că se vor găsi soluţii, atît pentru ca tinerii de azi să cunoască istoria aviaţiei, cît şi pentru o mai bună promovare a muzeului, care adăposteşte poate cele mai importante dovezi că aviatorii români au fost deschizători de drumuri în acest domeniu.
Amalia Dascălu este jurnalistă la Digi24.
Foto: A. Dascălu, L. Muntean