„Înainte premiile erau în lei-tramvai. Dar tot era mai bine“ - interviu cu marele maestru la şah Constantin IONESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 639 din 19-25 mai 2016
„Înainte premiile erau în lei tramvai  Dar tot era mai bine“   interviu cu marele maestru la şah Constantin IONESCU jpeg

La cei 57 de ani ai săi, Constantin Ionescu a văzut multe în șah. În timpul comunismului, mergea cu un coleg cu Oltcit-ul prin țările socialiste, ba chiar și prin cele capitaliste, în turnee de șah pe care le legau unul după altul. Astăzi e mai mult la birou la federație și rezolvă probleme, nu de șah, ci administrative. Îmi trece în revistă cîte surse de venit îi trebuie unui jucător ca să trăiască exclusiv din șah în România.

Ar fi turneele open, în care poate juca ce șahist vrea, numai să plătească taxa de participare. La un open, locul întîi înseamnă maximum 3000-4000 de lei. Dar e un singur loc 1 și zeci sau sute de participanți. Bine, nici în Europa premiile la open nu sînt mai mari, sînt în jur de 1000-2000 de euro. Dar în ultima vreme e o invazie de șahiști indieni foarte buni care „iau caimacul” europenilor în aceste turnee.

Este apoi indemnizația de membru al unei echipe de club. Să zicem 1000-1500 de lei, plus bonuri de masă, dar măcar e un venit lunar. Și ar mai fi și lecțiile online sau ca invitat pe care un șahist bun le poate da și care ajung și la 50 de euro pe oră. Din antrenorat se cîștigă destul de bine. Apoi mai scrii un articol, o carte și mai iei și de aici niște bani.

De fapt, ce înseamnă „șahist profesionist”?

E jucătorul care are un ELO (rating-ul șahiștilor, n.r.) de aproximativ 2600 de puncte, dacă nu chiar 2700. De fapt, e foarte greu să te menții la acest nivel dacă mai faci și altceva, chiar și legat de șah. De pildă, dacă predai. Îți ieși din mînă dacă, în loc să te antrenezi la nivelul tău, te cobori să explici celor mai slabi.

Și cîți șahiști români corespund unei asemenea definiții?

Păi, sigur sînt membrii lotului național de șah, marii maeștri Constantin Lupulescu, jucătorul român cu cel mai mare ELO la ora actuală, Mircea Pârligras, campionul național pe 2016, Mihail Marin, un autor foarte serios de cărți și DVD-uri de specialitate, și Vladislav Nevednicii, jucător din Republica Moldova, dar care joacă pentru România și care recent a cîștigat Open-ul de la Alba Iulia. A mai fost și Dieter Nisipeanu, dar el acum joacă pentru Germania.

Cîte cluburi de șah sînt în România?

N-aș putea spune, dar cert e că după 1990 cluburile dispar constant, an de an. Iată, anul acesta a fost cazul clubului bucureștean Apa Nova, unde juca Mihail Marin, care a dispărut peste noapte. Iar cluburile cu sedii proprii, dedicate, cu personal și tot ce le trebuie, cluburile la care să vină după-amiaza și amatorii să joace și să se întîlnească, le numeri pe degete în toată țara. Dau două exemple, clubul RATB în București și Medicina în Timișoara.

Dar șahiștii de top pot juca și în străinătate.

Da, sigur, Lupulescu și Pârligras joacă în Bundesliga, campionat serios și puternic. O partidă jucată acolo e remunerată cu 100-200 de euro, plus cheltuielile de drum. Dar poți juca și în Austria, în Franța, în Serbia. După 1990, vreo zece ani eu am jucat în Spania, în circuitul catalan.

De ce performanțele șahiștilor români nu mai sînt la nivelul de dinainte de 1989?

Poate că atunci lucrurile erau mai liniștite, mai așezate. Ca șahist de top, atunci erai angajat la o întreprindere, îți mergea salariul de inginer, să zicem, iar tu nu aveai grija ce faci dacă nu cîștigi. Erai poate mai detașat, te puteai concentra mai bine pe pregătire și în concurs.

Bine, dar în aceeași situație sînt și ungurii, și polonezii. De bulgari nu mai spun, au avut după 1990 și un campion mondial, pe Topalov, șahist născut la Ruse, lîngă Giurgiu.

Da, dar la ei s-a tranșat mai repede chestiunea finanțării. Șahiștii lor au fost puși brusc în fața perspectivei de a se descurca neasistați, de a se profesionaliza individual. Și au făcut-o, așa cum fac dintotdeauna șahiștii din Vest, care nu au avut o perioadă comunistă și alta capitalistă.

Dar cînd era mai bine pentru șahiștii profesioniști din România, înainte sau după 1989?

Înainte. Îmi amintesc că în 1988 am jucat la Havana, în Cuba, dar am avut toate plătite, cazare, masă. Și am luat locul 2 și un premiu de 4000 de lei, o sumă frumușică, echivalentul pe atunci a două salarii. Dar pe atunci erau șahiști români care făceau și mai mulți bani. Florin Gheor­ghiu a turbat într-un an, cînd a făcut 10.000 de dolari și, cînd a ajuns acasă, i‑au luat valuta și i-au dat în schimb „lei-tramvai”, adică lei la cursul lor de patru lei la un dolar. Am pățit și eu ceva similar, la alt nivel de cîștig. Plecam cu colegul Ovidiu Foișor prin Europa și jucam mai multe turnee, unul după altul, dar la sfîrșit tot cu „lei-tramvai” mă alegeam.

a consemnat Ionuț IAMANDI

Foto: I. Iamandi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.