În faţa unor alegeri dificile

Publicat în Dilema Veche nr. 433 din 31 mai - 6 iunie 2012
În faţa unor alegeri dificile jpeg

Este o trezire la realitate 

● Aurelian Dochia, analist economic 

Cred că integrarea europeană a început deja să producă efecte şi că sînt multe lucruri care s-au schimbat, în România, şi în comportament, atît în instituţii publice, dar chiar şi la nivelul cetăţeanului. Pentru mine, acest sondaj, de la care am pornit discuţia, poate fi şi un semnal că cetăţeanul român începe să fie mai exigent în ceea ce priveşte Europa, instituţiile europene, procesul de aderare la UE. Pentru că, aşa cum se întîmplă de multe ori, înainte de aderarea la Uniunea Europeană s-au creat o serie de speranţe, imagini, aşteptări care erau foarte mari. Şi sînt deja cinci ani de cînd am devenit efectiv membri. Sîntem ca cineva care a reuşit să intre într-o casă de vis – fapt pe care toată viaţă l-a considerat cea mai grozavă realizare – şi, după ce cinci ani locuieşte în ea, îşi dă seama că sînt unele lucruri care încă nu merg: o fereastră nu se deschide, în altă parte a apărut puţină umezeală. Este o trezire la realitate, şi cred că este un lucru bun că începem să fim conştienţi. Acesta este primul pas.

Al doilea pas constă în a începe să participăm la remedierea tuturor deficienţelor pe care le constatăm. Din păcate, aici mi se pare că există o mare lipsă. Pentru că, cel puţin la nivelul cetăţeanului obişnuit, există conştiinţa incapacităţii – de a nu crede că poţi să influenţezi prea mult lucrurile la nivelul discuţiilor din Uniunea Europeană. Şi dacă ne uităm la tabloul pe care l-am văzut în criza din ultimii trei ani – modul în care funcţionează Europa, modul în care funcţionează instituţiile europene –, nu putem decît să-i dăm dreptate acestui cetăţean care se simte fără putere. Criza aceasta are o esenţă economică, e adevărat, însă ea nu se reduce doar la partea economică. Şi ne vom da seama de acest lucru cînd vom căuta soluţii pentru rezolvarea problemelor economice. Am început deja să ne dăm seama de asta. Din punct de vedere economic, criza nu este una simplă, e o criză care are trei dimensiuni. Nu este doar criza datoriilor suverane, ele reprezintă doar o parte. O a doua parte este criza băncilor, a sistemului financiar bancar. Iar a treia parte a crizei priveşte lipsa de competitivitate sau decalajul de competitivitate dintre diferitele ţări europene.

Şi cîtă vreme nu se găsesc soluţii pentru toate aceste dimensiuni ale crizei, nu vom putea să trecem dincolo de ea. Pactul fiscal este de departe insuficient. El poate să aibă un proiect de viitor pentru problemele care rămîn de rezolvat, dar nu rezolvă problemele acumulate din trecut. Nu are nici un aport nici pentru competitivitate, nici pentru chestiunea sistemului bancar. Modul în care s-au discutat unele aspecte ale crizei – se întîlnesc unii lideri ca Merkel şi Sarkozy şi iau o decizie, agreată mai apoi de către ceilalţi membri ai Uniunii Europene – e departe de a fi satisfăcător, de a fi un mecanism solid. Acum, după alegerile din Franţa cîştigate de François Hollande, nimeni nu mai ştie dacă tandemul Merkel – Hollande va funcţiona şi în continuare. Ce se va întîmpla de acum încolo? Deci acest mecanism prin care s-au luat pînă acum deciziile la nivel european este anormal.

Şi aici revin la partea cealaltă, care ţine de necesitatea regîndirii şi găsirii unor soluţii de perfecţionare a instituţiilor europene: dimensiunea politică. Din păcate, în momentul de faţă avem o structură europeană în care, din punct de vedere politic, liderii sînt aleşi la nivel naţional şi au o răspundere faţă de alegătorii lor, doar la nivel naţional. Deci, nu poţi să te miri de comportamentele şi de declaraţiile pe care le face un lider sau altul în perioada electorală, sau chiar în afara perioadei electorale. Pentru că el, din punct de vedere legal, juridic şi moral, răspunde faţă de alegătorul care a băgat votul în urnă pentru el. Şi, pe de altă parte, sînt decizii de mare importanţă care se iau la nivel european, pentru care nu există acest mecanism de răspundere în faţa unui alegător. Într-adevăr, Parlamentul European are acest sistem de alegere, însă trebuie să ştim că forţa Parlamentului European este foarte scăzută. În ultimă instanţă, dacă nu se rezolvă şi această chestiune politică prin care să se creeze instituţii responsabile politic faţă de cetăţeanul european, probabil că nu vom putea avansa prea departe în acest proiect şi, pe undeva, fie va stagna, fie va da înapoi. Am citit în ultima vreme o serie de studii foarte interesante care făceau o paralelă între situaţia actuală din Europa şi situaţia care exista în Statele Unite în momentul cînd au fost create, în 1780, cînd Washington şi Hamilton au luat nişte decizii care au făcut ca guvernul central federal să aibă într-adevăr forţă, responsabilitate şi mijloace prin care să coordoneze Statele Unite. În fine, cred că în Europa vom fi puşi în faţa unei asemenea alegeri cît de curînd. Deşi cedarea de suveranitate este întotdeauna o chestiune cu mari probleme din punct de vedere politic, cred că e vremea să conştientizăm, şi toţi cetăţenii să conştientizeze, că avem de ales între una sau alta.
 

Sînt idilic, dar îmi plăcea mai mult cu 65%

● Luca NICULESCU, jurnalist 

Mie mi-e puţin teamă cînd văd această cifră care scade de la 65% la 50% într-un an. E mai bine ca în alte ţări, dar tot mi-e puţin teamă. Mi-e teamă de crearea unui teren de apariţie a unei mişcări naţionaliste, populiste, cum vedem că se întîmplă în alte ţări din zonă şi din alte părţi, cînd văd cuvîntul „naţionalism“ apărînd în discursul unor partide clasice din România, iar mă simt foarte puţin confortabil. Frontul Naţional în Franţa a obţinut aproape 20% la primul tur al alegerilor prezidenţiale. În urmă cu cinci ani, avea vreo 8%, deci mi-e teamă de astfel de mişcări bruşte, care pot derapa, mai ales pe fondul a tot ceea ce se întîmplă acum în Europa. Poate că o să spuneţi că sînt idilic. Dar îmi plăcea mai mult cu 65%, mai ales că nu sînt convins că această scădere se bazează pe o informare, pe o înţelegere exactă a ceea ce se întîmplă în Europa, şi cred că ceea ce se întîmplă e o reacţie epidemică la ultimele evoluţii, deci eu sînt pentru cifrele mari.
 

Acolo unde există legislaţie comunitară sînt domeniile  cele mai dezvoltate din România

● Leonard ORBAN 

Aş vrea să spun următorul lucru: sînt mulţumit de calitatea dezbaterii la care am participat, sînt mulţumit că am reuşit să aducem atîtea personalităţi alături de noi, care să-şi expună păreri uneori diferite, alteori foarte diferite. Am asistat la o desfiinţare a tot ce înseamnă cetăţean român, a ce înseamnă instituţii româneşti. Sigur că nu împărtăşesc o asemenea abordare, am asistat – ca o persoană deplin implicată în procesul de negocieri, în procesul de pregătire a aderării – la transformarea vizibilă, peste noapte, a unor instituţii. Noi deja, cum bine s-a spus, ne-am obişnuit cu instituţii care funcţionează. Dar, de fapt, nu înţelegem, sau, de fapt, nu am ştiut că această modernizare, această transformare a instituţiilor – căci instituţiile sînt formate din oameni – chiar s-a petrecut în ultimii ani.

Vă dau un singur exemplu, Consiliul Concurenţei: îmi amintesc şi acum unde se afla Consiliul Concurenţei la nivelul anului 2003, începutul lui 2004, şi ce reprezintă în momentul de faţă. E un singur exemplu, dar pot să vă dau nenumărate altele. Ce este frapant şi ce te şochează cel mai mult este că acolo unde există legislaţie comunitară şi unde a existat o cerinţă, o presiune de modernizare, de transformare – dacă vreţi, de import – a instituţiilor care funcţionează la nivel comunitar, acolo sînt domeniile cele mai dezvoltate din România. Lucrurile cele mai rămase în urmă sînt pe acele zone unde nu există legislaţie comunitară. Ce dovedeşte acest lucru? Arată foarte clar că, puşi într-un alt context, într-o altă reţea, românii sînt capabili să performeze.

În momentul de faţă sînt sute de români care lucrează la Comisia Europeană, peste 500. Vreau să vă spun că toate reacţiile pe care le am, toate feedback-urile pe care le-am primit de la foşti colegi sau comisari sau de pe alte niveluri, nu sînt bune, sînt foarte bune, calificative excelente. Aş dori să închei cu chestiunea pe care a spus-o dl Luca Niculescu: şi eu aş prefera să avem procente mai mari, sigur, şi 50% e un procent acceptabil. Pentru că asemenea procente ar putea să evite dezvoltarea unor mişcări – putem să le intitulăm cum dorim: antisistem, populiste, naţionaliste, cum vreţi – care, pe fondul nemulţumirilor, în mod cert vor exista şi în continuare. Problemele există, nu sînt soluţionate, se vor amplifica în perioada următoare şi o asemenea mişcare ar putea cîştiga teren şi am putea vedea că viaţa politică, viaţa în general în România o să fie influenţată de o asemenea tendinţă. Sper că vom mai avea posibilitatea să organizam dezbateri de asemenea nivel. 

Emisiunea "Punerea pe gînduri", de la RFI România, din 31 mai 2012. Invitaţii lui Laurenţiu Diaconu-Colintineanu în studioul RFI România au fost: Cristian Ghinea, jurnalist Dilema veche, Gabriela Drăgan, directorul Institutului European şi Dumitru Sandu, sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.