Împotriva Răului politic

Publicat în Dilema Veche nr. 808 din 15-21 august 2019
Împotriva Răului politic jpeg

Imediat după decembrie 1989, antifascismul a avut o presă foarte proastă în spaţiul autohton, inclusiv (sau mai ales) în lumea bună intelectuală românească. Regimul comunist a compromis în mod grav antifascismul ca atitudine dezirabilă (şi obligatorie), tot aşa cum termeni precum „democratic/ă“, „democraţie“ etc. fuseseră murdăriţi pentru că în primii ani postbelici, sub ocupaţie sovietică, au fost folosiţi ca sinonimi pentru un regim (pro)comunist şi, de fapt, profund antidemocratic. În acelaşi timp, eticheta de „legionar“/fascist a ajuns să fie aplicată pe scară largă, de multe ori fără acoperire, numai pentru a anihila indezirabili şi opozanţi (reali sau imaginari). 

Compromiterea antifascismului

Prin urmare, a fost foarte dificil după 1989 pentru o parte însemnată a opiniei publice să accepte că există (şi) un antifascism democratic şi că, în trecutul nu foarte îndepărtat, România – pe lîngă catastrofa comunistă – a cunoscut şi deriva spre extrema dreaptă, fascism şi antisemitism, culminînd cu tragedia Holocaustului. Mai adaug aici un element la fel de greu de asumat şi azi, pentru unii: evident, Securitatea (cu diversele ei denumiri, DGSP, DGSS etc.) s-a constituit după model sovietic, însă aceasta nu înseamnă că ea nu a preluat practici de poliţie politică deja în uz pînă la 1944 din trecutul Siguranţei (antonesciene, carliste) şi al Serviciului Special de Informaţii. Pe scurt, regimurile dictatoriale ale secolului XX nu au început în România la 1948, ci cu un deceniu înainte, la 1938, odată cu dictatura regală. Mai trebuie adăugat că, de partea cealaltă, anticomunismul a fost de mai multe ori compromis prin raportarea favorabilă a unora la Ion Antonescu sau la diverse personaje asociate cu legionarismul, cuzismul sau alte mişcări antidemocratice şi antiliberale.

Rolul comisiilor pentru adevăr

Jurnalul lui Mihail Sebastian (publicat abia în 1996) şi mai apoi activitatea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel (2004), au contribuit într-o oarecare măsură la asumarea şi conştientizarea unui trecut problematic şi inutilizabil care a condus la persecuţii etnice/rasiale şi genocid, tragedii de care s-a făcut vinovat statul român. Autorităţile politice (administraţia Ion Iliescu) au recunoscut această dramă în mod oficial prin acceptarea concluziilor din raportul final al Comisiei Wiesel. Prin acest raport au fost de fapt condamnate fascismul autohton şi extrema dreaptă românească. La puţin timp s-a construit un monument omagial în memoria victimelor Holocaustului, în licee a fost introdus un manual de istorie a evreilor (datorat lui Florin Petrescu şi concentrat pe problematica Holocaustului). În plus, încă din 13 martie 2002 a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr. 31 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni de genocid, crime contra umanităţii şi de crime de război, considerîndu-se că prevederea din legea siguranţei naţionale era insuficientă (acolo se preciza faptul că este considerată o ameninţare la securitatea naţională iniţierea/organizarea „acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste“).

A fost un precedent important, deoarece condamnarea unui versant totalitar din trecutul recent a încurajat în mod decisiv discuţia despre necesitatea clarificării poziţiei statului român, prin reprezentanţii lui legitimi, faţă de cealaltă catastrofă politică şi morală – comunismul. Puterea precedentului a funcţionat, iar în aprilie 2006 a fost înfiinţată Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, condusă de Vladimir Tismăneanu, organism care a elaborat un raport final în baza căruia regimul comunist din România a fost condamnat ca ilegitim şi criminal. Discursul prezidenţial din Parlament de la 18 decembrie 2006 a fost publicat în Monitorul Oficial, devenind un act al statului român invocat cu succes de avocaţii victimelor regimului comunist în diverse procese (retrocedări, restituiri, reabilitări etc.). Nu s-ar fi ajuns aici dacă nu ar fi existat înainte o comisie pentru adevăr axată pe cercetarea fascismului autohton. Este demn de notat că istoricii şi intelectualii legaţi de activitatea celor două comisii au avut preocupări timpurii pentru înfiinţarea de institute de cercetare şi muzee de profil (un muzeu al Holocaustului şi unul al Dictaturii Comuniste / al Comunismului). Primul muzeu a întîmpinat greutăţi serioase din cauza controverselor legate de amplasament (str. Lipscani; zona de lîngă Muzeul „Antipa“), dificultăţi potenţate de opoziţia unor factori decizionali chiar din Consiliul General al municipiului Bucureşti. Pe de altă parte, practica judiciară şi probabil lipsa de experienţă şi de determinare a Parchetelor a arătat cît de greu de aplicat este OUG nr. 31/2002. Tocmai din acest motiv s-a simţit nevoia unor clarificări terminologice şi nu numai, iar în vara lui 2015 a fost adoptată o Lege de modificare – Legea nr. 217 din 23 iulie 2015. Grupuscule neolegionare, ortodoxiste şi de extremă dreapta au şi protestat vehement, tocmai pentru că actul normativ detaliază ce se înţelege prin „Mişcarea legionară“, fixînd şi mai bine această grupare totalitară în cadrele fascismului şi al organizaţiilor care trebuie interzise, deoarece au contribuit la incitarea la ură naţională, rasială şi religioasă.

Anticomunismul în plan legislativ

În paralel, pe lîngă reuşita introducerii unui curs opţional de istoria comunismului (cu un manual de liceu – Mihai Stamatescu et al., Istoria comunismului din România, Polirom, 2008), au existat preocupări legislative şi din partea celor interesaţi de scoaterea în afara legii a organizaţiilor comuniste. Cea mai închegată, dezbătută şi contestată a fost iniţiativa recentă a deputaţilor USR Cristian Ghinea şi Vlad Duruş – proiectul de lege privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter comunist – care (în expunerea de motive şi în textul său) preia modelul OUG nr. 31/2002, devenit legea nr. 217/2015 (evident, aplicat la cazul comunismului).

De fapt, citit cu atenţie, proiectul de act normativ este o lege contra organizaţiilor şi simbolurilor stalinismului, ale acelei forme de comunism care s-a înstăpînit la putere în Europa de Est după 1945, inclusiv în România, neavînd în vedere măsuri cu caracter interdictiv contra unor grupări sau idei marxiste rămase în afara exercitării guvernării şi care se raportează la gînditori de secol al XIX-lea. Intră sub incidenţa legii doar acele organizaţii care promovează „ura şi violenţa pe motive de diferenţă de clasă socială“, precum şi „politica de exterminare socială“ specifice unui regim totalitar de secol XX. De altfel, acest aspect – ţintirea doar a versiunii staliniste a comunismului – a fost remarcat şi de către unii critici ai proiectului, care l-au perceput însă ca inoportun din alte motive. Într-adevăr, preconizatul act normativ va înfrunta probabil teste de constituţionalitate atît în plan intern, cît şi extern (la CEDO), probe prin care au trecut şi alte legi cu caracter anticomunist iniţiate de guverne, parlamente şi partide est-europene. Dar una dintre mizele proiectului este chiar promovarea unui tip de anticomunism liberal şi democratic, în răspăr cu cel găunos şi contraproductiv profesat de cuplul toxic Viktor Orbán – J. Kaczynski, o formă de delimitare menită să individualizeze România în raport cu fostul grup de la Visegrád şi cu actualul club iliberal al Europei Centrale. Această propunere legislativă a avut însă şi rolul de a încerca să clarifice doctrinar profilul politic al USR – un partid ce cuprinde atît liberali anticomunişti, cît şi progresişti, situaţi mai la centru-stînga –, de a-l plasa în mod simbolic la centru-centru dreapta (la concurenţă cu PNL) şi în opoziţie fermă cu PSD, perceput ca moştenitor al vechiului Partid Comunist. Pare că proiectul de lege nu a fost dezavuat de electorat: USR a obţinut un scor istoric, peste 22%, la alegerile europarlamentare şi probabil, în condiţii normale de vot, ar fi ajuns pe locul 2.

Realist vorbind, cel puţin în actuala legislatură, dominată de PSD-ALDE et comp., proiectul de lege nu va trece şi nici nu este sigur că va ajunge să fie discutat în mod serios în cele două Camere ale Parlamentului. Probabil, luînd în considerare situaţia politică de azi, aritmetica parlamentară şi chiar opoziţia faţă de acest proiect de lege manifestată în medii culturale diverse, deloc legate de PSD, cel mai important ar fi ca această propunere legislativă să genereze o autentică discuţie naţională, o dezbatere despre democraţie, totalitarism, dictatură şi apărarea statului de drept. Ar fi de dorit ca elevii, generaţia tînără în general, să conştientizeze unde este şi ce este Răul politic, să evite identificarea cu orice ură de rasă, dar şi de clasă. Poate ar trebui ca fiecare dintre noi să răspundă la o întrebare simplă: este acceptabilă promovarea nepedepsită a urii de clasă de inspiraţie totalitară, cu forma ei exacerbată (incitarea la exterminare socială)? 

Cristian Vasile este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „N. Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu, 1965-1974 (Humanitas, 2014). Are în pregătire un volum despre Literatură şi ideologie în anii 1970 şi 1980. A fost secretar științific al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.