Care sînt greşelile la nivel înalt din societatea noastră? Cine, ce şi cum îşi mai asumă o greşeală? Pentru răspunsuri am apelat la cîţiva politicieni cunoscuţi ai momentului – dintre care însă doar Adriana Săftoiu ne-a răspuns –, dar şi la reprezentanţi ai societăţii civile. Întrebările au fost simple; pe de-o parte – Ce greşeli aţi făcut sau credeţi că veţi mai face?, pe de alta: Care sînt cele mai mari greşeli politice pe care societatea civilă le depistează de la Revoluţie pînă în prezent?
Acestea sînt răspunsurile.

Adriana SĂFTOIU

„O greşeală majoră e să situezi liderul deasupra proiectului“ În politică, greşelile sînt proporţionale cu funcţia pe care o deţii. Cu cît eşti mai ascuns, mai anonim în planul faptelor, al iniţiativelor, cu atît eşti mai puţin supus greşelilor şi, de aici, oprobriului public. Despre recunoştinţă nu poate fi vorba în politică, decît cel mult post-mortem. Cu toată modestia pe care mi-o pun la încercare răspunzînd întrebărilor dvs., pot spune că eventualele mele greşeli au fost estompate, la nivel public, de rolul deţinut pe termen lung în politică, respectiv „consultant/consilier“, şi mai puţin ca politician cu responsabilităţi la nivelul deciziei publice. În mod egal, aş spune că şi succesele care mi-ar fi putut reveni se înscriu în aceeaşi „umbră“ . În cazul meu, aş putea vorbi mai degrabă de greşeli pe palierul atitudinii, al unei judecăţi avînd la bază paradigma moral vs imoral (dacă „moral“ poate fi asociat politicii). Consider o greşeală de fiecare dată cînd mă las acaparată de „turmă“ şi mă las prinsă de sentimente colective: urîm/denigrăm sau elogiem/aducem ditirambi, colectiv.  Îmi asum toate greşelile care revin din acest mod patetic şi partinic de a face politică. Cred că greşesc lăsîndu-mă dominată de lipsa de apetit a clasei politice pentru fapte şi pentru proiecte care să însemne mai mult decît a cîştiga alegeri, a conserva puterea, a-i domina pe adversari. Lăsîndu-mă dominată, mă izolez şi abandonez proiecte, cu sentimentul că totul e inutil într-o societate care caută doar „străluciri“ de moment. Adevărul e că e destul de greu să te impui în atenţia publică, cu atît mai mult în media, dacă nu te înscrii în curentul turmei: e epoca criticismului grobian. Am greşit de fiecare dată cînd am considerat că problemele de caracter, lipsa de cultură şi a unei educaţii a convieţuirii, a consensului nu se transpun şi în actul politic.  Fără să exclud nevoia de a crede şi a face echipă cu un lider, am ajuns la concluzia, bazată pe experienţă, că o greşeală majoră e să-l situezi pe lider deasupra proiectului, a principiilor şi a convingerilor pe care fiecare politician ar trebui să le facă publice în momentul în care preia un mandat public, cu atît mai mult cînd e ales. Nu vorbesc de promisiunile electorale, de programele formulate şi prea rar respectate. Această prezentare a convingerilor personale ar trebui să devină acel „credo“ la care să ne putem raporta atunci cînd e să decidem dacă şi cît a greşit un politician.  

Îmi amintesc acum de jurămîntul pe care îl depunea în faţa faraonului un funcţionar, în Egipt, cînd îşi lua postul în primire: „Îţi jur, rege, că nu te voi asculta cînd îmi vei porunci să încalc legea şi dreptatea“. Păstrînd proporţiile, o parte din greşelile făcute vin din această încolonare în turmă, în spatele „liderului“. 

După o primă experienţă care mi-a marcat, recunosc, toate raportările în politică, greşeli am mai făcut, dar cu pierderi mult mai mici. Şi nu mă aştept să mă sustrag de tot acestor greşeli. Dar le conştientizez şi încerc să le domin eu pe ele, şi nu invers.  Adriana Săftoiu este deputat PNL, fost consilier şi purtător de cuvînt al Preşedinţiei.  

 

Ciprian CIUCU
Greşelile acelora în care cred 

Pot vedea doar greşelile acelora în care am sau am avut, la un anumit moment, încredere. Nu mă interesează greşelile unora pe care nu i-am votat niciodată. De aceea nu o să mă refer la chestiuni evidente, de genul mineriadelor provocate de Ion Iliescu sau susţinute de Vadim Tudor. Cred sincer că cea mai mare greşeală a făcut-o Traian Băsescu cînd s-a decis să-şi atace constant partenerii din defuncta Alianţă D.A. Nu discut aici dacă avea sau nu dreptate pe fond (în foarte multe cazuri, cred că avea dreptate), dar modul cum a procedat, căutînd nod în papură liberalilor, suspendînd miniştri liberali discreţionar, a făcut ca, dintr-o guvernare cu potenţial, să avem mai tîrziu o guvernare liberală minoritară, incompetentă şi populistă. O guvernare care ne-a lăsat complet descoperiţi în pragul unei recesiuni economice. Perioada 2004–2006 a reprezentat un moment bun în care s-au ratat reforme şi politici publice esenţiale. Doar să numesc cîteva care erau foarte aşteptate: descentralizarea administrativă,  Legea Educaţiei, optimizarea mecanismelor de absorbţie a fondurilor structurale, lupta anticorupţie. Din modul în care preşedintele Băsescu s-a poziţionat imediat şi prematur (conflictual, şi nu colaborativ) au rezultat toate conflictele serile ulterioare. Ţara a fost aproape neguvernată. În tot acel răstimp, preşedintele a avut o lungă serie de iniţiative lăudabile rămase fără finalitate, pentru că tot ce venea de la Băsescu „venea de la  Băsescu“. Modul lui Traian Băsescu de a „face politică“ – la începutul mandatului său – a „inspirat“ următoarele generaţii de politicieni, care au contribuit la formarea unei culturi politice eminamente conflictuale, profund balcanică, în care dialogul public este excesiv de personalizat şi de absurd.  

Nu pot avea aşteptări pentru viitor decît de la o mînă de politicieni în care mai am cît de cît încredere. Doar aceştia pot comite, în viziunea mea, „greşeli“. Restul nu contează, nici din punctul de vedere al integrităţii, şi nici din cel al competenţei. Greşeala ar fi să nu creeze o nouă formaţiune politică, aşezată pe baze noi, în care valorile să conteze şi care să ofere elite reale României. O astfel de mişcare este aşteptată şi se va putea baza pe aderenţa multor oameni competenţi, din cele mai diverse domenii. Partidele actuale sînt irecuperabile. Aceasta ar fi o greşeală pe care ar putea-o comite oameni plecaţi în 2004 din societatea civilă, care au rămas curaţi ca politicieni, care au înregistrat deja suficientă experienţă politică şi sînt destul de maturi pentru a prezenta o viziune realistă de reformare a României. Avem nevoie de o nouă generaţie. Politicieni cum n-am mai avut de la începuturile modernităţii României.  

Ciprian Ciucu este director de programe la Centrul Român pentru Politici Europene.

 

Teodora ZĂBAVĂ 
„Două greşeli  care ar fi putut fi evitate“ 

În primul rînd, mărturisesc că de multe ori am dubii serioase dacă vorbim despre greşeli sau derapaje intenţionate, atunci cînd ne referim la politicienii români. Dar, admiţînd faptul că nu a fost vorba de rele intenţii, cred că două sînt greşelile majore care ne bîntuie de două decenii. În primul rînd, este vorba de neadoptarea Legii Lustraţiei încă din anii ’90, ceea ce a generat un întreg sistem de şantaj şi corupţie instituţionalizată din care, iată, nici după 20 de ani nu mai putem ieşi. În al doilea rînd, este vorba de politicile discriminatorii sau indiferente faţă de minorităţi. Aceste politici au avut „darul“, pe de-o parte, de a adînci distanţa dintre minoritate şi majoritate şi, pe de altă parte, au creat premisele naşterii unor noi generaţii de apartenenţi ai unor minorităţi la fel de frustraţi, marginalizaţi şi cu puţine şanse la o viaţă mai bună, ca şi cei din generaţiile anterioare. Două greşeli care ar fi putut fi evitate, astfel încît să creştem cu toţii într-o societate mai sănătoasă moralmente. 

Pentru următorii ani par să se întrevadă deja consecinţele acţiunii combinate a erorilor istorice de care aminteam la primul punct. Practic, mi se pare că văd deja cum corupţia, şantajul, telefoanele date unde trebuie, de cine trebuie au săpat adînc ceea ce ar fi trebuit să fie astăzi respectul pentru lege, din toate părţile. Jocul e dur şi se joacă peste capul cetăţenilor. O greşeală fundamentală este recenta întîmplare din triunghiul Parlament-Consiliul Superior al Magistraturii-Curtea Constituţională: magistraţi care refuză să respecte legea şi candidează pentru un al doilea mandat, votaţi de colegii lor, Senatul care validează, în ciuda aceleiaşi legi, candidatura lor şi, incredibil, Curtea Constituţională, care se substituie instanţei şi invalidează candidaturile unor persoane. De aici şi pînă la declanşarea procesului contestării clasei politice şi a instituţiilor, am temerea că e doar un pas. Iar contestarea instituţiilor şi a clasei politice riscă să alimenteze mişcări extremiste, care se clădesc pe sentimente rasiste. Cînd am auzit prima dată despre o lege care încerca schimbarea denumirii romilor în „ţigani“, în documentele oficiale ale statului, am pufnit în rîs, însă propunerea – aşa cum se vede în petiţiile semnate şi pe forumurile jurnalelor – s-a bucurat de o susţinere iresponsabilă. Aşa percep eu faptele, cetăţenii nu mai întrezăresc, printre reţelele ţesute de politicieni, fondul problemelor şi soluţiile lor. Văd mafioţi şi acuză tocmai statul de drept.

Teodora Zăbavă coordonează Departamentul Antidiscriminare din cadrul ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei.