Educaţia prin artă, încă din copilărie, este o şansă pe care o poţi avea doar dacă ai părinţi preocupaţi de asta, prieteni artişti sau, caz rarisim în zilele noastre, un profesor charismatic care să îţi predea artele, atît de absente în programa şcolară de la noi. Din păcate, şcoala românească funcţionează după un model care îşi propune în special memorarea de informaţii, identificarea copiilor supradotaţi şi uniformizarea elevilor, nicidecum potenţarea creativităţii, valorificarea talentelor şi a aptitudinilor personale, posibile prin educaţia prin artă.
 
Muzica, pictura, dansul sau teatrul lipsesc aproape cu desăvîrşire din şcoli pentru că percepţia generală este că meseriile care au legătură cu artele nu garantează un venit stabil şi decent, iar societatea românească nu este interesată de produsele culturale veritabile. Această percepţie generează un număr mare de absolvenţi de facultate mediocri în domenii considerate a garanta bunăstarea materială – mulţi dintre ei nefericiţi de profesia cu care apoi au de-a face întreaga viaţă.
 
Ideea fundaţiei a pornit tocmai de la această mare lacună din educaţia publicului larg în ceea ce priveşte iniţierea în domenii culturale şi umaniste, de fapt esenţiale pentru fiecare individ care vrea să înţeleagă lumea şi vrea să se bucure de probabil cea mai senzaţională manifestare a omului: arta. Şi, de asemenea, de la dorinţa de a evada din rutină, din stresul serviciului, din zona de uniformizare în care majoritatea oamenilor funcţionează în cea mai mare parte din timp, după terminarea unor şcoli unde cu grijă am fost puşi în cutiuţe cu etichete prestabilite.

Cînd am pornit la drum cu această idee a unei şcoli alternative care să propună cursuri în domenii artistice publicului larg, prietenii au spus că este o utopie pentru că românii nu vor plăti pentru cursuri de istorie, artă sau filozofie. Realitatea a fost alta. Am început activitatea cu doar un angajat (subsemnata), un sediu, un laptop vechi şi cîteva scaune; nici un sponsor, nici o investiţie. Publicul a apărut şi a crescut în scurt timp. De la un curs pe zi, am ajuns în trei ani la trei cursuri pe zi (seara), inclusiv în weekend, plus conferinţe săptămînale în muzee, în oraş sau în spaţii neconvenţionale.
 
Cel mai mare capital al fundaţiei îl constituie profesorii – oameni care lucrează în domenii artistice şi umaniste, cu pregătire serioasă şi totodată talent pedagogic, charismă, care farmecă publicul şi îl transportă în lumea fabuloasă, plină de surprize a artelor şi a umanioarelor. Aş menţiona doar cîteva nume dintre profesorii fundaţiei, oameni care au aderat la ideea noastră de a educa publicul fără emfază, catedră sau reguli stricte: Neagu Djuvara, Georgeta Filitti, Tiberiu Soare, Petre Guran, Mihail Neamţu, Ştefan Vianu, Mirel Banică, Andrei Pleşu, Adina Nanu, Sebastian Grama şi Theodor Paleologu (lectorii sînt scrişi în ordinea cronologică a sosirii în „echipă“). În acest moment, programa fundaţiei numără peste 20 de cursuri permanente şi peste 30 de profesori şi colaboratori.
 
Unul dintre subiectele de suflet ale fundaţiei este istoria oraşului Bucureşti, subiect prezentat prin diverse metode şi scenarii, de la conferinţe interactive în diverse spaţii încărcate de istorie (muzee, case memoriale, mănăstiri sau cafenele vechi, hoteluri din secolul al XIX-lea), la plimbări de sîmbătă prin Bucureşti – pe Calea Victoriei, Bulevardul Magheru, zona Ioanid-Dacia sau Bulevardul Kiseleff. Anul acesta, completăm povestea oraşului cu Luna Bucureştilor – o serie de evenimente lansate în mai, amintind de Bucureştiul interbelic şi de cum ştiau oamenii să îl sărbătorească în perioada 9 mai – 9 iunie. Aşadar, îmbrăcăm educaţia prin artă în numeroase forme, tocmai pentru a ne putea adresa unui public mai variat, nu doar publicului fidel, de la atelierele şi conferinţele fundaţiei.
 
Publicul fundaţiei, care vine şi revine la ateliere, este format nu doar din tineri, elevi sau studenţi interesaţi de domenii cum ar fi pictura, antropologia, fotografia, istoria cinematografiei sau jurnalismul, ci şi mulţi adulţi peste 25-30 de ani, care realizează că educaţia prin artă reprezintă nu doar o formă de dezvoltare personală continuă, de cizelare a propriei personalităţi, ci şi o formă fericită de relaxare şi de comunicare cu oameni inteligenţi, cu interese comune.
 
Unul dintre profesorii fundaţiei, care predă la facultate, mi-a spus într-o zi că publicul de la fundaţie are altă privire decît studenţii, sau oamenii care participă la conferinţele serioase, organizate de instituţii cu tradiţie şi prestigiu. Adică au o privire mai vie, sînt bucuroşi că se află acolo joi seara, să spunem, la cursul de arhitectură, de antropologie sau de mistică. Astfel, am realizat că acei oameni, cursanţii de la fundaţie, sînt deschişi şi entuziaşti pentru că decid singuri să fie în sală, aleg pentru ei un anumit curs, un anumit profesor şi sînt cu adevărat pasionaţi şi încîntaţi de ceea ce li se povesteşte, de ceea ce li se întîmplă. Un public viu, normal şi variat care se bucură de educaţia prin artă.

Sandra Ecobescu este preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei.