Aud de regulă aberaţii cînd sînt brusc somat să dau explicaţii despre ce e cu familiile astea ale voastre, aşa, mai homosexuale. De regulă, întrebarea e completamente retorică, cel care o pune are convingeri de nedislocat: nu vă arde decît de sex, fir-ar voi să fiţi, sînteţi funciarmente incapabili să vă ataşaţi de cineva cu care să întemeiaţi familie. Fie sîntem poligami. Fără familie, da’ poligami! De regulă încerc să nu mă enervez şi explic că nu poţi avea o familie stabilă atunci cînd ea nu doar că nu îţi e recunoscută, ba e mai degrabă sistematic boicotată de stat, din raţiuni superioare. Cum ai putea fi poligam, păcatele mele, cum ai putea dispune de căsătorii multiple cînd nu poţi întemeia legalmente o familie, deloc-deloc?! Ştim însă cum e cu logica în discuţiile încinse, nu insist. 
 
În ultimii ani, s-a schimbat calimera. Nu ne arde de valori familiale, ăstora homosexualii, pentru că ne opintim din principiu, boicotăm şi milităm împotriva a tot ceea ce înseamnă valori tradiţionale, adică religioase. Aceste valori sînt inseparabile. Cine zice asta? Preşedintele Putin şi corul său de bocitoare ideologice din întreaga regiune est-europeană, care prevăd extincţia bătrînei Europa şi a civilizaţiei sale. Creştinismul e în pericol şi îşi cunoaşte sfîrşitul în Europa decadentă, salvarea familiei şi a tuturor valorilor tradiţionale stă desigur în Rusia lui Putin şi în aliaţii săi ortodocşi, islamici şi africani. Desigur, homosexualul poartă vina divorţurilor heterosexuale şi a ratei natalităţii în picaj. Propagă dumnealor un virus al disoluţiei civilizaţiei europene (şi mondiale), ca atare trebuie musai şi urgent să revenim la valorile familiei „tradiţionale“ ca format obligatoriu şi unic pentru a juisa civic. Altfel ne pierdem cu toţii: noi, familiile noastre, ţara şi întreaga civilizaţie! 
 
Ca unul ce mi-am trăit din plin copilăria şi adolescenţa în comunism, acest îndemn cetăţenesc mă nelinişteşte. Nu am cum să uit că riscam puşcăria pentru că nu eram capabil să-mi pun erosul la bătaie în beneficiul colectivităţii tovărăşeşti şi al sfinţilor săi părinţi, statul şi conducătorul suprem. Nici nu pot trece cu vederea încercările parlamentar-ortodox-fundamentaliste din 2013 de a defini constituţional familia exclusiv pe baza căsătoriei, scoţînd în afara protecţiei textului fundamental familiile extinse, familiile monoparentale, familiile care trăiesc în relaţii de concubinaj. Despre familia gay nici nu se şopteşte, e prea de tot! 
 
Asociaţia ACCEPT, cea căreia-i sînt membru fidel de un număr bun de ani, a decis recent să susţină juridic cazul unei familii gay trăitoare la Bucureşti care se plîngea de discriminare în accesarea unor servicii pentru care plătise bani serioşi. Nu o să credeţi, dar e cazul să aflaţi că cele mai multe proteste faţă de acest caz consiliat juridic de ACCEPT le-am auzit venind din propria-mi comunitate. Adică, astea sînt problemele noastre reale, ale celor care sîntem LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender)?! Familiile gay? Copiii lor? Să se zică mai apoi şi să ni se reproşeze public că dorim să ne căsătorim şi să imităm stereotipic modelul familiei heterosexuale? Ei bine, da. Stereotipe sau nu, aceste familii există în România şi unele dintre ele au (şi) copii. Nu sînt personagii fictive, nu sînt statistici. Trăiesc printre noi şi au aceleaşi nevoi ca orice altă familie. Au un nume. Vor să se bucure de recunoaştere şi sprijin, vor acces la drepturi şi responsabilităţi egale în faţa legii. Nici mai mult, dar nici mai puţin. 
 
E simplu să trăieşti ca familie gay în România? Deloc. Membrii lor trăiesc adesea în două lumi, concomitent: cea a familiei „tradiţionale“ în care au crescut şi s-au format, şi cea pe care au întemeiat-o ca adulţi de orientare homosexuală. Uneori au copii, de departe cei mai mulţi dintre aceşti copii fiind heterosexuali. Aceşti copii sînt adolescenţii de mîine care, educaţi într-o familie gay, îşi vor face o familie heterosexuală, ţinînd legătura cu familiile de origine ale părinţilor de acelaşi sex. Cresc şi se bucură de bunicii, unchii, verişorii lor, şi sper că vor învăţa cum să practice o etică a egalităţii în viitoarele relaţii de cuplu. Ei sînt cei care vor fi cei mai straşnici apărători ai drepturilor propriilor părinţi. Părinţi cărora nu le-a fost deloc uşor, timp de decenii, să spună în public: „sînt gay“, „sînt lesbiană“. 
 
Una peste alta, familiile noastre nu există pentru uzul oficial al statisticii româneşti. Cum altfel, cînd pînă de curînd nu existam ca persoane LGBT decît pentru uzul statistic al penitenciarelor româneşti şi al miliţiei de moravuri (travestită în vremurile iliesciene în poliţia de morală ortodoxă). E un progres, totuşi. Iată că vremurile s-au schimbat, familiile se diversifică, iar familiile gay nu sînt mai puţin diverse. Familii formate din părinţi de acelaşi sex, căsătoriţi sau parteneriaţi legal într-o altă ţară, familii ce formează parteneriate nerecunoscute legal în ţară, familii care au copii adoptaţi sau proprii copii biologici, familii care nu au şi nu îşi doresc copii, familii care nu au copii, dar şi-i doresc, familii cu un singur părinte. Vi se par ele atît de diferite faţă de „celelalte“, tradiţionale şi binecuvîntat-heterosexuale? 
 
Florin Buhuceanu este preşedinte executiv al ECPI-Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice şi coordonator al programelor asociaţiei ACCEPT şi European Forum of LGBT Christian Groups. 
Foto: wikimedia commons