Este un referendum local mai puţin riscant?

Victor GIOSAN
Publicat în Dilema Veche nr. 720 din 7-13 decembrie 2017
Este un referendum local mai puţin riscant? jpeg

În lucrarea sa clasică Teoria democrației reinterpretată, Giovanni Sartori face o analiză detaliată a posibilității și riscurilor legate de utilizarea referendumului. Analiza este realizată în contextul discuției despre fezabilitatea și condițiile cerute de democrația directă/participativă, iar secțiunea dedicată subiectului nostru se numește „democrația prin referendum“.

Pentru Sartori, democrația directă se divide în democrație directă observabilă – specifică unor comunități mici – și democrație directă „mai mare decît observabilă“ – evident, în cazul unor comunități suficient de mari pentru a nu putea să se reunească într-o adunare comună funcțională. De unde o primă concluzie că democrația directă este fezabilă sau, într-un sens mai larg, mai eficientă, în comunități mici.

Referendumul reprezintă mijlocul de trecere, ca mecanism de luare a deciziei, de la comunități mici către unele tot mai mari – este vorba de o formă de macro-democrație. Sartori vorbește, în acest caz, de „democrația prin referendum“, pe care o definește ca o democrație directă a indivizilor izolați, distincți. Pentru politologul italian, acest tip de democrație, mai precis utilizarea pe scară largă a referendumului, poate avea efecte dintre cele mai negative.

În primul rînd, produce un joc politic de sumă zero: majoritatea victorioasă cîștigă tot, minoritatea învinsă pierde tot. În acest fel, domnia majorității devine absolută și nelimitată, negocierile și compensațiile între părți sînt excluse. Orice decizie luată prin referendum este individuală și independentă – ea nu poate fi echilibrată prin „schimburi“, ajustări, corecții ale problemelor apărute. În acest context este evident că nu se poate utiliza nici un proces de optimizare de tip Pareto (o situație este optimă dacă nu se mai poate îmbunătăți situația cuiva fără a înrăutăți situația altcuiva) sau nu se mai poate ajunge la un concept al dreptății de tip Rawls: (i) egalitate în alocarea drepturilor și îndatoririlor fundamentale; și (ii) inegalitățile (sociale și/sau economice) sînt acceptabile numai dacă au drept efect beneficii compensatorii pentru toți membrii comunității, mai ales pentru cei mai dezavantajați.

În al doilea rînd, într-o comunitate extinsă simpla însumare a preferințelor individuale poate deveni în ansamblu un rezultat pe care nu-l dorește nimeni.

În al treilea rînd, informația și cunoașterea nu sînt automat identice, mai ales dacă vorbim de cunoaștere competentă: aceasta reprezintă capacitatea de a adecva/dimensiona mijloacele (în cazul acesta, informațiile) la anumite finalități, deci presupune evaluarea consecințelor ce derivă dintr-o decizie sau dintr-o acțiune.

Sartori arată că democrația electorală, care reprezintă condiția necesară, dar nu și suficientă pentru democrația reprezentativă, presupune cerința „slabă“ ca opiniile membrilor comunității să fie expuse informației – este vorba de informație adecvată. Democrația prin referendum impune o cerință mult mai „tare“: transformarea in-formației adecvate în competență adecvată, ceea ce presupune automat: (i) înțelegerea problemelor și mai ales a interdependențelor dintre ele; și (ii) înțelegerea consecințelor unei anumite alocări a resurselor.

Problema care se pune acum este dacă putem soluționa, măcar parțial, problemele democrației prin referendum prin intermediul participării – pentru Sartori, și răspunsul la această întrebare este negativ. O participare deplină, completă, presupune intensitate. La rîndul ei, intensitatea presupune sentimente și pasiuni puternice, ceea ce nu o face foarte eficace în procesul de învățare presupus de democrația prin referendum. Mai mult, o intensitate mare, cerută de participarea deplină, care impune sentimente și pasiuni puternice, tinde spre extremism în cazul chestiunilor controversate.

Acest cadru descris de Sartori poate fi folosit ca o grilă metodologică pentru a evalua cazurile în care utilizarea referendumului este cel mai puțin riscantă și poate produce beneficiile potențiale cele mai mari. Astfel, ne putem imagina trei criterii principale pe care apoi să putem construi diverse tipologii. În primul rînd este vorba de dimensiunea comunității – acesta pare criteriul cel mai evident. În comunitățile mai mici, la nivel de localitate rurală, urbană de mai mici dimensiuni, dar probabil și în orașe suficient de mari, nu numai că instrumentele democrației directe sînt mai eficace, dar și referendumul are șanse mai mici de a produce rezultate controversate, datorită atît probabilității mai mari a membrilor comunității de se cunoaște personal și a discuta direct despre subiectul suspus deciziei, dar și datorită cunoașterii directe a problemei care trebuie tranșată.

În al doilea rînd este vorba de omogenitatea de valori și interese fundamentale a comunității. Cu cît comunitățile sînt mai diverse din punct de vedere cultural, religios, din punctul de vedere al averii/veniturilor, opiniile membrilor acestora sînt mai diverse, iar efectele neintenționate ale unui referendum pot fi extrem de polarizatoare. Gradul de polarizare creștere direct proporțional cu nivelul de diversitate a opiniilor, iar acestea sînt evident influențate de modul cum sînt structurate valorile și interesele fundamentale. Acest risc este cu atît mai mare cu cît efectul de polarizare poate fi mult amplificat și de intensitatea participării în cazul unor referendumuri ce trebuie să decidă asupra unor probleme legate de valorile și interesele fundamentale ale membrilor comunității. Suplimentar apare și riscul manipulării în interese strict politice și nedemocratice a unei participări intense. Evident, nu există comunități omogene, dar trebuie evidențiat că, în situația unei eterogenități marcante și evidente a valorilor și intereselor fundamentale, riscurile unui referendum sînt mult mai mari, potențate și de o foarte probabilă participare foarte intensă.

În al treilea rînd este vorba de nivelul de competență cognitivă necesar înțelegerii subiectului referendumului. Toate acestea ne conduc la construirea unei tipologii a problemelor care sînt mai adecvate unui astfel de instrument. Astfel, următoarele tipuri de probleme sînt mai recomandabile sau mai puțin (unele chiar deloc) a fi supuse deciziei unui referendum:

NU – probleme care afectează valori/credințe/interese fundamentale ale unor grupuri importante din comunitate, care pot produce o participare foarte intensă și cu riscuri majore de alunecare spre extremism;

DA – probleme tehnice, „neutre“, pentru care informația și cunoașterea adecvată nu pot fi reinterpretate ușor „ideologic“/valoric, chiar dacă în astfel de situații în mod natural participarea este mai puțin intensă;

NU – probleme complexe și interdependente;

DA – probleme mai simple și relativ autonome;

NU – întrebare care încearcă să epuizeze întregul subiect: în acest caz, fie gradul de generalitate este foarte mare și problema ce trebuie decisă devine confuză, fie întrebarea este precisă, dar se intră în jocul de sumă zero, unde o majoritate de 50% + 1 poate cîștiga tot, iar o minoritate de 50% – 1 poate pierde tot;

DA – aprobarea/respingerea unui document, a unei strategii – de exemplu, un PUG sau o strategie de dezvoltare, generală sau sectorială. Un astfel de referendum ar permite consolidarea legitimității unor documente al căror orizont de implementare depășește un mandat de patru ani. Astfel de documente locale au avantajul unor interdependențe mai mici decît în cazul documentelor similare naționale și totodată permit negocierea unor optimizări de tip Pareto. 

Pentru a înțelege mai bine grila de mai sus, să ne imaginăm două posibile referendumuri în București: primul despre aprobarea unei strategii de dezvoltare a transportului public în zona metropolitană a Capitalei, ce ar putea include inclusiv o taxă specială de acces în zona centrală pentru autovehicule, dar cu compensările și condiționările necesare pentru a o face cît mai acceptabilă. Al doilea referendum – despre aprobarea construirii unei moschei în București. Este evident că primul tip de referendum răspunde într-o măsură mai mare tipologiei pozitive de mai sus, iar al doilea tip de referendum corespunde aproape perfect tipologiei negative. 

Victor Giosan este consultant în domeniul managementului şi al finanţelor publice.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.