Cum ați început să comercializați vinuri?

Povestea mea cu vinurile a început în 2006, cînd primul meu partener, care astăzi îmi este un foarte bun prieten, m‑a contactat din Franța și m-a întrebat dacă nu vreau să distribui în România vinurile lui. Nu știam nimic despre ele, știam doar despre vinurile românești de la momentul respectiv. Așa am început să import vinuri, pentru prima oară din sudul Franței, am găsit cîțiva clienți în București care erau entuziasmați de vinurile pe care le-am adus noi. Apoi am început să merg pe la tîrguri de specialitate. În 2009, primul tîrg la care am fost, Vinexpo, la Bordeaux, m-a impresionat foarte tare. Se ținea o dată la doi ani, în luna iunie, în anii fără soț, și reprezenta partea artistică a vinurilor, pentru că te duceai în mijlocul verii și îi vedeai pe toți marii producători cum își etalau produsele și stilul. Am întîlnit și am contactat atunci alți producători de vin din Franța, din Italia și din Spania, am început să lucrez cu ei și iată că astăzi aducem în România vinuri din toată lumea. Adică din toate țările din Europa care contează în ceea ce privește vinul, dar și vinuri din Liban, din California, din Chile, din Argentina, din Australia.

Cum vedeți piața de vinuri din România, la ora actuală?

Este o piață frumoasă, care crește. România se plasează în fiecare an pe locurile 4-5 ca țară producătoare de vinuri în Europa, pentru că noi producem foarte mult vin. Românii, pentru că au origini latine, se aseamănă cu italienii, cu francezii, cu spaniolii în ceea ce privește consumul de vin – ei doresc să-și bea vinurile lor. Munca mea nu este ușoară pentru că eu propun vinuri din import, dar pentru că afacerea noastră este în București, succesul nostru e aproape garantat. Bucureștenii sînt cosmopoliți, călătoresc mult și, de fiecare dată cînd pleacă în afara țării, gustă din vinurile țărilor respective și, dacă le plac, le caută și în România, iar de cele mai multe ori le găsesc la noi. Noi importăm vinuri pentru toate gusturile, de la vinuri de 23-25 de lei în raft pînă la vinuri de sute de euro.

Însă în fiecare an mai apare încă o generație de băutori de vin, iar ei prima oară se întîlnesc cu vinurile românești, care cresc în materie de calitate, an după an. Ar fi foarte interesant ca vinurile românești să aibă orginalitate. Copiile sînt copii întotdeauna, se văd față de original. Pentru că dacă faci un vin ca-n Bordeaux, ești doar o copie a Bordeaux-ului. Trebuie să-i dai vinului o identitate, avem și noi propriul nostru terroir, trebuie doar să-l înțelegem, dincolo de dimensiunea afacerii. Căci, în fond, ce reprezintă vinul? Niște struguri, îi culegi, i-ai stors, i-ai transformat în must, aștepți două săptămîni, au fermentat, s-au transformat în vin. Este simplu să faci vin, dar e nevoie de măiestrie ca să faci un vin memorabil. 

Cum a pornit ideea acestui proiect – colecția de vinuri „Doamnele“?

La un moment dat, eu și primul meu partener de afaceri ne-am gîndit să dezvoltăm o gamă de produse care să fie un brand românesc, dar vinurile să fie aduse din afara țării. A durat vreo doi ani pînă să-mi setez ceea ce voiam să fac. Așa că primul proiect se numește Vila Babiciu. Un brand românesc de vinuri care pot fi de oriunde din lume. Ne-am propus să-i dăm consumatorului un vin care să poată fi plătit cu ușurință, este practic vinul de zi cu zi, iar noi vom garanta în permanență că vinul din sticlă își merită banii. Brand-ul are un vin alb, unul roșu, un rosé, un alb spumant și un rosé spumant. Așadar, criteriile după care alegem vinurile care există în aceste sticle sînt trei – ușor de plătit, ușor de înțeles și ușor de băut. Ușor de plătit nu înseeamnă neapărat că e ieftin, ci că scoți cu ușurință banii din buzunar. Însă dincolo de acest brand, în căutările mele, am mai găsit o grămadă de vinuri care mie mi-au plăcut, dar care aveau niște nume și niște etichete care îmi displăceau, mi-ar fi fost foarte greu să le introduc pe piața românească. Mă tot gîndeam la un nou proiect, apoi l-am întîlnit pe artistul Tudor Banuș, ale cărui lucrări îmi plac foarte mult, și mi-a venit o idee – cum ar fi dacă Tudor ar desena niște etichete? Am stabilit că vinurile vor purta numele unor doamne, vor avea un descriptor, iar eu voi găsi niște vinuri internaționale pe care să le putem integra în această colecție. Tudor Banuș a venit cu ideea de a pune pe sticlă, dincolo de un desen, și un poem, iar Șerban Foarță e prietenul lui. Așadar, Tudor desena o etichetă, i-o trimitea lui Șerban, Șerban scria o poezie despre eticheta respectivă, după care împreună cu Iustinian Scărlătescu, un alt artist român, am încercat să le încadrăm sub forma unei colecții de vinuri. Am denumit colecția „Doamnele“. Sînt vinuri în ediții limitate, nu sînt multe sticle în fiecare an și am considerat că acesta este proiectul meu de top pe care îl iubesc foarte mult.

De ce o abordare artistică a conceptului? Și de ce asocierea vinurilor cu nume de femei, de doamne?

Pentru că mie întotdeauna mi s-a părut că artiștii au foarte multe lucruri în comun cu vinul. În momentul în care începi să bei un pic, deja îți vin alte idei, ai o altă viziune, o altă perspectivă și atunci este clar că a face o legătură între artă, fie ea poezie sau desen, și vin, mie mi se pare de departe o combinație ideală.

Cu doamnele e o altă discuție. Eu voiam de la bun început o colecție cu nume de fete. Și mai departe am construit în jurul acestei idei. Numele pe care le-am ales sînt niște nume dragi mie, nu sînt alese la întîmplare. Poți să spui că ai în-tîlnit diferite persoane de-a lungul vieții care te-au marcat sau de la care ai avut de învățat. Ceea ce este interesant e faptul că pornesc întotdeauna de la numele doamnei și apoi caut vinul care să i se potrivească. Nu invers. 

Ne puteți prezenta, pe scurt, „Doamnele“?

Colecția nu se limitează la cinci vinuri. Avem doar cinci în momentul de față. Poate că anul viitor vor fi șase, vor fi șapte, poate vor rămîne patru, pentru că un vin se termină și vom vedea dacă următoarea recoltă merită să o punem în sticlă sau mai așteptăm încă un an. Vinurile sînt inedite, nu seamănă cu nimic din ceea ce am întîlnit pe piața noastră, multe sînt inedite și pentru piețele internaționale, dar sînt vinuri care pe mine m-au impresionat. Niciodată nu vei avea un vin la fel an de an pentru că vinul, ca și omul, se transformă. Îl iei acum, cînd este tînăr, poți să‑l ții zece ani, iar gustul și aromele i se schimbă. La fel și omul – cînd este tînăr este într-un fel, pe măsură ce înaintează în vîrstă se transformă.

Primul vin din colecție, „Ana – moft la cub“, este un Cabernet din Bordeaux atipic, pentru că în Bordeaux întotdeauna găsești blenduri. Am gustat vinul trei ani la rînd, mi s-a părut că se transformă și că este extraordinar de bun pentru ce aveam eu în cap, i se potriveau numele și eticheta. Pentru mine, Cabernet Sauvignon sînt unii dintre cei mai mofturoși struguri, se coc cum vor ei în funcție de condițiile climatice și poți să ai un Cabernet copt, dar taninii să fie verzi și atunci trebuie să fii foarte atent, să-i înțelegi și să-i vinifici la momentul oportun.

A doua doamnă este „Corina – leoaică tînără“. Este un vin alb în care găsești toate gusturile – sărat, acrișor, dulce și amărui, acel amărui al gutuii, și pe deasupra găsești multă savoare. E un vin pe care îl bei după vinurile roșii pentru că este concentrat în arome, îl poți asocia la mai multe tipuri de mîncare. El vine din Gasconia, este un Pecherenc du Vic-Bilh, o regiune în care nu găsești decît struguri albi din care se fac de obicei vinuri dulci. Însă producătorul acestui vin s-a gîndit să vinifice strugurii în sec, ceea ce este atipic, și a ieșit un vin savuros. Dacă o bei pe „Corina“ prima dată, s-ar putea ca un vin roșu să nu mai aibă gust după ea, trebuie să mai mănînci, să mai aștepți. E ca și o persoană cu care ai o legătură foarte puternică, ai stat cu ea, ați vorbit și după aceea te mai întîlnești și cu alți oameni care nu ți se mai par la fel de interesanți.

„Dana – eu zic că da“ este tot un vin alb, un vin din Sancerre. Există în lume trei regiuni, două sînt în Franța, una este în Noua Zeelandă unde se produce un Sauvignon Blanc deosebit, aromat, parfumat, ușor de băut. Familia care produce acest vin este la a șasea generație de vinicultori, deci vinul are o istorie destul de lungă. Prin anii ’60 s-au apucat să lucreze via în stil organic, fără fertilizanți și pesticide, la vremea respectivă nu era la modă cum este astăzi, însă așa au gîndit ei că trebuie să facă.

„Alina – oportună cu haz“ vine dintr-o altă regiune micuță din Franța, din Bugey, aflată între două regiuni importante viticole, Burgundia și Valea Ronului. Soiul este un Mondeuse Noire, unul dintre cel mai puțin plantate soiuri din lume, se găsește doar în regiunea respectivă, un strugure foarte vechi, un strămoș al Syrah, dar corpul lui este cumva de Pinot Noir, pentru că este un vin foarte ușor și are multe arome condimentate. Trebuie să-ți placă acest tip de vin.

Cel de-al cincilea vin din colecție se numește „Iulia – între da și între nu“, vine din Chile și este un Carginan care iarăși e un soi franțuzesc, însă toate podgoriile din Chile au struguri de origine franțuzească. Mi-a plăcut mult pentru că este în stilul chilian, îl identifici din prima clipă, din cauza aromelor, a gustului, a tipurilor de butoaie pe care le folosesc acolo și al modului de vinificare. Îmi propusesem să avem în colecție și un vin de dincolo de Ocean și l-am ales pe acesta, o producție 2015, e un vin pe care poți să-l ții lejer 10-15 ani.

Toate sînt favoritele mele, pentru că sînt diferite, ca și doamnele, ca și oamenii, e imposibil să găsești două persoane identice.