Sîmbătă seara de dinaintea Duminicii Mironosițelor ne-am dus la biserică la o cununie. Prietenii noștri Marian și Mariana s-au unit pentru totdeauna prin legăturile nunții (desma tou gamou). La final, părintele a predicat decisiv printr-o argumentație irefutabilă, plecînd placid de la Scriptură și ajungînd impetuos la dormitor. După ce a trecut repede prin clișeele ecleziale, gen femeia să asculte de bărbat cum acesta ascultă de Hristos, un fel de intercauzalitate a obedienței, a trecut la lucruri mai practice, vorbind despre șapte sfaturi și șapte bariere pentru o căsătorie fericită, unul dintre motivele de fericire fiind acela ca bărbatul să spele vasele la bucătărie pentru a primi plenar din partea femeii darurile matrimoniale din dormitor. De șapte ori cîte șapte! Ne-a surprins că printre cele șapte bariere nu s a regăsit adulterul. După ce i-am felicitat pe mirii care erau fericiți fără să știe de ce, ne-am cuibărit într-un apartament din Piața Unirii, am destupat o butelcă de Simfonia roșu și am purces la consacratul simpozion (syn + pino = a bea împreună). Personajele simpozionului, toți căsătoriți prin omisiune, sînt: Cristi (Cr), Ion (I), Clement (Cl) și Mihai (M).

Cr: Dragi sympotes, astăzi vom aborda o temă complexă, evitată de teologi, anume rolul femeii în comunitatea creștină. Cum este privită femeia de învățătura creștină, care este rolul ei în comunitatea creștină sau, mai bine zis, de ce nu are aproape nici un rol, de ce nu are o poziție sacerdotală în Biserică, de ce există aceste mentalități androcratice care sînt substanțial anticreștine, sînt întrebări care necesită răspunsuri profunde teologice. În mod cert, influențele androcratice misogine ale lumii antice eline au pătruns și în Biserică încă de la începuturile ei și se regăsesc și azi. Aristotel, cel căsătorit de două ori, consideră firea femeiască o deviere de la firea bărbătească, un handicap al firii bărbătești, Menandru vede în femeie cel mai periculos monstru dintre toți monștrii de pe pămînt și din apă. Unele excepții, cum ar fi Platon, care le vedea pe femei egale în virtute cu bărbații, sînt neconsistente. Biserica creștină din primele veacuri, însă, în ciuda acestor influențe, aduce o revoluție a poziției femeii în comunitate, în primul rînd prin persoana Fecioarei Maria, prin Mironosițe, care au vestit pentru prima oară Învierea lui Hristos, și prin toate sfintele din Biserică.

I: Sînt și alte exemple din Noul Testament care arată că în Biserica primară vorbim de isotimia (egalitatea în prețuire) femeii cu bărbatul și, mai mult, de rolul foarte activ al femeii în misiunea propovăduirii evangheliei: Foibe, diaconița Bisericii din Kenchrea, Priscila, împreună-lucrătoare cu Pavel la propovăduirea Evangheliei, Iounia cea faimoasă între apostoli, Iulia, Evodia și, nu în ultimul rînd, Lidia din Filippe, primul creștin european. În plus, pleiada de martiri femei și toate sfintele creștine de-a lungul timpului sînt mărturia prețuirii de care se bucură femeia în Biserică. Ideile acestea feministe ale egalității (isotita) femeii cu bărbatul sînt de sorginte creștină, chiar dacă modul și scopul prin care sînt impuse sînt străine creștinismului! Mai mult, apostolul neamurilor, Pavel, răstoarnă toată gîndirea antică pe acest subiect: nu mai există bărbat si femeie, că voi toți una sînteți în Hristos Iisus.

Cr: Apoi sfinții teologi ai Bisericii subliniază această idee a isotimiei femeie-bărbat. Femeile sînt și trebuie să fie egale în fața legii (Grigorie Teologul), sînt create ca și bărbații după chipul lui Dumnezeu (Grigorie de Nyssa), Creatorul le-a înzestrat, ca și pe bărbați, cu suflet iubitor de virtute (Vasile cel Mare). Foarte frumos scrie Clement Alexandrinul: Respirația, vederea, auzul, cunoașterea, nădejdea, iubirea, toate sînt comune bărbatului și femeii. Comună le este și viața, comun și harul, comună și mîntuirea, comune și virtutea și educația… comun bărbaților și femeilor este numele de om.

Cl: Am suportat cu stoicism butadele voastre teologice lipsite de realism, dar aici chiar nu mai pot. Păi, nu spune apostolul Pavel, pe care-l scoateți drept mare apărător al egalității genurilor, că bine este omului să nu se atingă de femeie? Adică ce înțelegi de aici, nu că femeia nu e om?

I: Haideți să nu ne blocăm în anumiți termeni folosiți în spiritul vremii de atunci. E chiar scandalos să crezi că apostolul Pavel nu crede că femeia este om. Priscila cea întocmai cu apostolii nu era pentru el om? Să fim serioși!

Cl: Dar cînd spune același Pavel că femeia în Biserică să tacă? Sau femeile să se supună bărbaților lor întru toate? Nu aduce el argumentul genezei, adică nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat, ca să-și justifice misoginismul? Nu zise preînțeleptul Pavel azi la cununie, la Apostol, că femeia să se teamă (fovithito) de bărbat? Acuma sper că nu mergem pe traducerea haioasă a lui Anania, să se înfioare de bărbat (sic).

M: Hai totuși să aprofundăm… argumentul genezei. Zice Scriptura că Dumnezeu a văzut că omul (bărbatul) era singur și ce spune: să-i facem lui ajutor pe măsură (voithon kath’ ayton), adică pe cineva potrivit lui, dar ajutor (să nu zic slugă, că e cam exagerat), nu partener!

I: Este o interpretare total greșită! Voithos nu înseamă doulos, slugă, ci chiar partener, o persoană cu care să stea în comuniunea în iubire după chipul Treimii care este comuniune în iubire a Sfintelor Persoane. Chiril al Alexandriei spune că aici Dumnezeu a creat coexistența.

Cl: Rămîn la părerea mea că Scrip-tura este plină de aserțiuni misogine. Dar să trec la Părinții sfinți, cum îi numiți. În anul 585 după Hristos, are loc, la Macon, un sinod care a dezbătut dacă femeile pot fi numite oameni (homines), iar sfinții acestui sinod, după lungi dezbateri, au concluzionat că totuși femeia este om!

I: Ești în mare eroare, nu există nici o dovadă că la acel sinod local s-a discutat așa ceva, citește Documentele Sinodului. Nu faci decît să răspîndești un fals al unui pastor luteran din secolul al XVII-lea, Leyser, care a vrut să justifice prin asta poligamia.

M: Ceea ce însă nu poți contesta este androcratismul grobian și misoginismul vetust din Biserica actuală. În vreme ce societatea, de-a lungul timpului, a evoluat în privința drepturilor femeilor, Biserica a involuat la acest aspect și o să merg la exemple. Interdicția tuturor credincioșilor de a intra în altar a fost impusă la Sinodul al IV-lea ecumenic, astăzi li se interzice doar femeilor, deși nu există nici o bază dogmatică, canonică, absolut nimic. Doar hotărîrile arbitrare ale unor călugări dintre cei care conduc Biserica. Alt exemplu ar fi desființarea instituției diaconițelor și, mai mult, pentru a minimaliza rolul lor de atunci, promovarea în zilele noastre a unor informații false despre ce au fost diaconițele, cum ar fi că ele aveau doar rolul de a servi la mese (agapele creștine), de a face curat în biserică, că ele apațineau clerului inferior și că nu erau hirotonite, ci doar hirotesite. Fals! Erau hirotonite exact ca diaconi, formula era aceeași ca la clerul superior, purtau veșminte și se împărtășeau în altar, ca și diaconii, direct din potir! Ajutau preoții la slujbă și erau folosite în cateheza femeilor! Astăzi, unii pseudo-călugări dintre cei care conduc Biserica se închină la Maica Domnului, dar au alungat femeile din altar!

Cl: Codex Justianianus (secolul VI) le încadrează pe diaconițe în rîndul clerului! Mai mult, nu există nici un motiv dogmatic pentru interzicerea hirotoniei femeilor, nici unul, și voi, preanecuvioșilor, știți foarte bine asta. În afară de argumentul tradiției nu există altul. A interzice hirotonia femeilor pe motiv că Hristos a fost bărbat aruncă în aer toată hristologia Bisericii și în special dogma calcedoniană care spune despre Hristos că este om desăvîrșit și Dumnezeu desăvîșit. E bine că tăceți, deci să concluzionăm în tăcere…

S-a așternut în noi și între noi o tăcere apofatică apăsătoare, iar ochii noștri s-au atințit anagogic către icoana Deisis-Îndurare, care trona în încăpere pe perete: Iisus Hrisos pe tronul de judecată, iar de-a dreapta și de-a stînga, aplecați spre Judecător, Fecioara Maria, simbolul feminității creștine, și Ioan Botezătorul, simbolul masculinității creștine. Acolo egalitatea cu noi înșine va fi terifiantă. 

Cristian Chivu este doctor în teologie al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel“ din Salonic. Cea mai recentă carte publicată: Sf. Grigorie Palama, Opere complete, vol. VI, ediție bilingvă (traducere, note, introducere), Editura Gîndul Aprins, 2018.