Educația sentimentală. Adică educație media

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Educația sentimentală  Adică educație media jpeg

Tare îmi mai plac sondajele de opinie! Alea cinstite, cu întrebări grave și capcane care pîndesc de la întrebarea 11 încolo, cînd ai uitat ce ai răspuns la 3 și iese demonul perversității din tine. Alea prin ale căror crăpături pătrunde, vorba bătrînului Cohen, lumina dulce a ipocriziei. De exemplu, sondajul potrivit căruia cei care cred în Judecata de Apoi sînt sensibil mai mulți decît cei care cred în viața după moarte. Cum ar veni, prindem Înfricoșata Judecată în viața asta de acum… Sau cele prin care oamenii se plîng că nu au la TV emisiuni culturale și dezbateri politice serioase și cu miez, că, mamă, Doamne, ce le-ar mai privi. Dar dacă te uiți, cu ochiul care rîde, la cifrele de audiență, vezi cum se face de privește toată lumea show-uri cu blonde, cu mame care-și însoară fiii cu forța și alte intelectualisme de gen.

Dar cel mai tare și mai tare mi-a plăcut un sondaj (http://www. digitalnewsreport.org/survey/2019/overview-key-findings-2019/) din săptămînile din urmă din care reieșea că 49% din subiecți au încredere în știrile pe care le consumă. Altfel spus, privind cu ochiul care plînge, majoritatea oamenilor consumă știri în care nu cred. De ce? De ce? Răspunsul pe care întrebarea îl invită este simplu și dureros de acceptat: pentru că „știrile“ nu mai sînt „de crezut“. Ele sînt o formă de petrecere a timpului (nici nu mai îndrăznesc să spun „liber“, pentru că 1) nu e liber și 2) privim știri tot timpul, nu doar cînd nu avem ce altceva face). Ele sînt o plăcere. Un stimulent. Uneori, o adicție. Alteori, chiar mediul în care ne petrecem.

Știm deja că omul este un animal narativ, o creatură povestașă. Trăim din și cu povești(ri), zic unii că nevoia de narațiune ar fi ceea ce ne face „oameni“. Schema narativă este cea care ne ajută să distingem mișcările intenționate de cele mecanice. Ne naștem, susțin unii, cu un modul cognitiv al consecinței: lucrurile trebuie să aibă un motiv, iar acolo unde nu îl vedem, îl inventăm, pentru că nimic nu naște din nimic. Astfel povestea-i gata…

Miturile și, apoi, religia organizată au fost primele noastre surse de narațiune. Maestrul Gutenberg a „democratizat“ cititul, prin multiplicarea, în primul rând, a scrierilor religioase. Trăgîndu-și seva din aceeași tehnologie, presa scrisă a împrumutat din aura acestor scrieri, de la „credință“ la „credibilitate“ fiind un pas ușor (de) făcut. A venit apoi radioul, care ne-a cuprins urechile – și doar Orson Welles și al său Război al lumilor ne pot spune cît de credibile erau și vocile care ieșeau din cutie. Televizorul ne-a furat și ochii și mințile, creînd idoli, furnizînd modele și trăind din speranțele și fanteziile noastre. După cum, ostentativ cinic, spunea Patrick Le Lay, Președinte Director General al TF 1: „Despre televiziune se poate vorbi în multe feluri. Dar din perspectiva de business, să fim realiști: la bază, sarcina TF1 este să ajute Coca-Cola, de exemplu, să-și vîndă produsul. Or, pentru ca un mesaj publicitar să fie recepționat, trebuie ca creierul telespectatorului să fie disponibil. Emisiunile noastre au menirea de a-l face disponibil: adică să-l distreze, să-l destindă, pregătindu-l între două mesaje publicitare. Ceea ce vindem noi către Coca-Cola este timp de creier omenesc disponibil.“

Chiar și așa, în tot acest timp, știrile noastre veneau de undeva. Exista un sediu al lor, profesional, mai mult sau mai puțin priceput, mai mult sau mai puțin onest, dar întotdeauna identificabil. A fost nevoie să apară Internetul pentru ca „democratizarea“ discursului public să fie completă. Nu doar că putem să citim mai mult/ce vrem/orice, dar putem să și contribuim la acest amalgam căruia, în lipsă de alt termen descriptiv mai edificator, îi spunem „conținut“. Contribuția nu mai este condiționată de credibilitate, de autoritate sau de profesionalism. Ea este garantată ca drept al omului, pentru că fiecare dintre noi are dreptul la opinie. Circulația informației este și ea garantată ca atare, fără criterii constrîngătoare ca adevărul sau relevanța – și, paradoxal, e bine așa, pentru că asta ține poveștile în viață.

Ne-am mutat întîi dintr-o economie a banilor într-una a atenției, în care timpul de creier odihnit era moneda de schimb. Dar cum atenție vrem nu doar să dăm, ci să și primim, lupta se ascute. Ne mutăm, fără a prinde chiar de veste, în economia emoțiilor. Pentru că nimic nu este mai generator de atenție decît sentimentele noastre, cele primare – plăcere, frică, ură, dezgust. Cu acestea sîntem ațîțați, pe acestea le căutăm în ceilalți cînd ne citim sau ne scriem știrile. Ar fi aproape înduioșătoare această întoarcere la sentimente, la „uman“, dacă nu s-ar face în detrimentul rațiunii. Și dacă vrem să ieșim întregi din acest tumult, să mai înțelegem cîte ceva din lumea care ne înconjoară, trebuie să ne educăm. Noi pe noi, noi între noi. E OK să simțim lucruri (oameni sîntem!), e și mai bine să ne depărtăm apoi de ceea ce simțim și să începem să judecăm. Vestea proastă e că e complicat și ne luptăm cu propriul nostru creier. Vestea bună e că, în cele din urmă, dincolo de orice, noi sîntem Șeful.

Ioana Avădani este director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.