În urmă cu două decenii, revista Dilema alcătuia un dosar intitulat „Automobilul – de ambe sexe, pentru inimă și minte“, coordonat de Delia Verdeș. Ne-am gîndit să reluăm, într-un fel, ideea. Nu neapărat despre automobile în sine vrem să vorbim (sînt doar atîtea reviste și emisiuni de specialitate astăzi), cît mai ales despre relațiile dintre șoferi, dintre șoferi și neșoferi, și, bineînțeles, dintre om și mașina pe care o conduce.

Dacă pînă deunăzi mașina mică era un vis, o mare realizare pentru cel care reușea s-o achiziționeze, în zilele noastre mașinile ne-au invadat pur și simplu străzile și chiar viața. Visul  greu realizabil de astăzi nu mai e atît mașina, cît autostrăzile. Și mai există și dorința unei civilizații rutiere la standarde mai înalte.

Simpaticul Trabant a devenit piesă de muzeu, vremea Daciei 1300, cu toate necazurile ei, a apus definitiv, dar poveștile și amintirile continuă. Unii încă mai știu de ornamentele de la schimbătorul de viteze sau de accesorii precum palma de pe lunetă, care se mișca mereu, botezată „Ceaușescu“, sau cățelul așezat tot lîngă lunetă, care, pentru că dădea din cap întruna, fusese poreclit „Manea Mănescu“. Mașinile încă se mai botează și se sfințesc la preot, dar aproape că am uitat de spălatul mașinii cu detergent și perie în fața blocului, de clasica scenă a împinsului cu strigăte și îndemnuri specifice atunci cînd bateria se consuma, de luarea bateriei în casă pentru a o reîncărca la redresor, de canistra din portbagaj, cu pîlnia și furtunul aferente, de mașina de pe marginea șoselei cu capota ridicată, de suflatul în jiglere sau de frecarea bujiilor cu peria de sîrmă. Am uitat chiar și de copiii care pînă mai ieri spălau parbrizele la stop (unde or fi dispărut?). Lumea se schimbă accelerat. Dacă în anii ’80-’90 șoferii noștri se luptau fiecare cu hachițele propriei mașini, acum se luptă mai mult între ei în trafic, încercînd să-și facă loc, arătîndu-și degetele și caii‑putere. Și putem constata că felul în care ne raportăm la mașini e o confirmare în plus că „de la Rîm ne tragem“, adică sîntem neamuri cu italienii, chiar dacă, față de centru, provincia noastră are, cum e și firesc, unele abateri.

Ilustrație de Ion BARBU