Dragii mei părinţi,

Cristopher-Teodor UGLEA
Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Dragii mei părinţi, jpeg

Sîntem o familie fericită, şi asta m-a făcut să nu văd, pînă astăzi, că între generaţiile noastre există un conflict despre care v-aţi ferit întotdeauna să-mi vorbiţi. Ce vă spun mai departe o să doară, pentru că redeschid o rană veche. Dincolo de fiul vostru, sînt însă un tînăr clocotind de cei 20 de ani ai săi. Apasă asupra mea şi a voastră nişte lucruri pe care le simţim, dar nu le spunem, apasă asupra noastră istoria recentă şi o vină pe care nu vreţi să v-o asumaţi.

M-am născut după 1989, într-o ţară nu tocmai minunată. O ţară cu o tranziţie aproximativă şi incompletă spre democraţie, cu o imagine negativă în străinătate, o Românie săracă şi coruptă. Mi s-a spus că aşteptaţi de la mine şi generaţia mea să schimbăm ceva, pentru că voi nu mai puteţi face nimic. Cu naturaleţe, mi-aţi dat în braţe responsabilitatea de a repara nişte alegeri proaste de care eu nu sînt vinovat. Nu v-am auzit asumîndu-vă vreo vină pentru ultimii 25 de ani pe care-mi cereţi să-i refac. Vă reamintesc faptul că, după 1989, nu eu am abandonat conducerea ţării în mîna unor politicieni care nu o meritau, nu eu am votat preşedinţi care au dezamăgit, nu eu am stat degeaba 25 de ani în care era clar că lucrurile nu merg în direcţia în care ar trebui să meargă. Acum vă derobaţi de orice răspundere şi îi acuzaţi pe alţii. De vină este contextul istoric nefavorabil. De vină sînt, mai ales, cei ce ne-au condus şi încă ne conduc. Şi pentru că aruncarea responsabilităţii asupra trecutului nu oferă un alibi suficient, criticaţi deopotrivă viitorul. Îmi spuneţi că fac parte dintr-o generaţie care nu mai ştie să muncească onest, care nu mai are respect, care stă prea mult în mediul virtual şi se distrează prea mult.

Dragii mei, vorbesc cu voi, şi prin voi caut să mă adresez tuturor părinţilor: va veni vremea cînd voi da şi eu samă de ale mele cîte voi fi făcut cu ţara asta. Dar deocamdată, trăim în lumea pe care aţi creat-o voi.

Vă rog să nu vă mai minţiţi frumos. În 1989, a fost un context istoric dificil, care explică unele eşecuri, dar nu el este vinovat că, în loc de o democraţie pur şi simplu, aţi acceptat o democraţie originală. Oare le veţi spune victimelor din 1989 că au murit degeaba, pentru că oricum contextul era nefavorabil? Clasa politică a ajuns la putere cu acordul vostru tacit, cu votul vostru şi datorită lipsei de reacţie timp de 25 de ani. Şi nici prezentul nu-l gestionaţi mai bine: dacă justiţia începe să meargă, o catalogaţi sceptici drept „răfuială politică“, dacă avem un preşedinte care ne dă speranţă, îl acuzaţi că „oricum nu are echipă“. Poate că, parţial, este aşa cum ziceţi, că doar nu era să schimbăm peste noapte bordeiul în palat. Dar lucrurile încep să se mişte, şi voi le puneţi piedică. V-am văzut nemulţumiţi de protestatarii care blochează circulaţia, pentru că din cauza lor nu puteţi ajunge la serviciu. V-am ştiut stînd în casă la televizor, în timp ce noi îngheţam în Piaţa Universităţii. Voi afirmaţi că vreţi să trăiţi într-o ţară mai bună, dar cînd cineva militează pentru asta, îl dispreţuiţi. Veţi merge oare toată viaţa la acelaşi serviciu, dînd vina pe acelaşi context istoric, pe aceeaşi clasă politică şi pe noua generaţie? Eu nu sînt membru al unei generaţii imorale şi compromise: sînt un om al timpului meu, căruia nu i-ar folosi la nimic să fie cum aţi fost voi odată.

Vreau să treceţi peste acest blocaj care vă face să puneţi în spatele altora eşecurile voastre. Vă rog să vă asumaţi această Românie aşa cum e ea, căci eu nu pot plăti pentru vina părinţilor mei. Şi mai e ceva ce nu pot face singur: să continui schimbarea care a început pe 16 noiembrie. Eu pot fi doar avangarda: pe voi vă vreau contragreutatea matură a tendinţelor mele năprasnice. Dar, pentru a juca acest rol, trebuie să vă reconciliaţi cu voi înşivă şi să vă doriţi ca noi să nu mai fim ca voi. Şi atunci, împreună, vom înţelege de ce poţi iubi România la nebunie: pentru că sînt atîtea de schimbat şi de făcut, încît n-o să ne plictisim pînă la finalul vieţii.

La final, închid bucla şi redevin fiul vostru, dar vă rog să luaţi aminte şi la tînărul de 20 de ani,

Cristopher 

Cristopher-Teodor Uglea, 20 de ani, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti 

Fotografii din Colecția Costică Acsinte — proiect inițiat de Atelierele Albe și Muzeul Județean Ialomița.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.