Doamna Yang scrie un poem

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Doamna Yang scrie un poem jpeg

În anul 2010 eram în Coreea de Sud de patru ani deja cînd a apărut filmul lui Lee Chang Dong Shi (Poezie). Filmul – construit în maniera esteticii cinematografice recente sud-coreene,  combinație de neorealism mare și poeticitate reflexivă, abia eliberată prin crăpăturile stratului de beton foarte armat realist – ne spune povestea complexă a lui Yang Mi Ja, interpretată magistral de Yoo Jeong Hee. Mi Ja, o doamnă elegantă, este o infirmieră care are grijă, cu o răbdare îndelung exersată în blîndețe, de problematicul ei nepot, adolescent, băiat lăsat de fiica ei aflată la Busan, departe. Nu este dată nici o explicație pentru această situație, dar absența, ezitarea și rușinea de a le numi și a le înfrunta sînt teme ale acestei narațiuni cinematografice.

Copleșită de un dignostic recent, un început de Alzheimer, de obrăzniciile nepotului și de ceva care nu este numit în tot restul filmului, doamna Yang vede un afiș cu anunțul unui curs de scriere creativă și, învingîndu-și timiditatea, decide să se înscrie. La curs nu i se cer foarte multe: să observe și să noteze lucruri interesante din cotidian, dar mai ales florile. Modul în care această doamnă alege să vadă, simplu și delicat, o face, însă, să vadă prea bine. Încurcăturile de carusel amețitor ale tramei est-asiatice nu se dezmint. La curs întîlnește un polițist care o va hărțui, iar povestea se va lega de un caz tragic pe care, în felul est-asiatic specific unei morale care cu greu trece alte meridiane, doamna Yang va încerca să-l rezolve. Într-un fel, doamna Yang încearcă, pe tot parcursul filmului, să-și ascundă rușinea. Rușinea de a nu putea să-și controleze nepotul, care face niște lucruri groaznice, rușinea de a nu protesta mai tare față de hărțuielile polițistului, rușinea de a nu scrie nimic la curs, rușinea de a fi un om „ratat”. Aparent, ea este un om-umbră, grațios, dar dezechilibrat. Doamnei Yang îi lipsește Yin-ul.

41t63ny2cl ac jpg jpeg

Roland Barthes, semioticianul, cel care a călătorit în Japonia, spațiul în care rușinea, dar mai ales rușinea publică, este un sentiment vecin cu pieirea, vorbește la un moment dat despre le non-vouloir-saisir, ca sentiment tipic al Orientului. Să nu iei în posesie, să-abia-atingi suprafața publică a epidermei sociale a Celuilalt, să te comporți după un ritual în care nu te rănești nerănindu-i pe alții. Asia aceea, Asia doamnei Yang,  îl recunoaște și astăzi drept ghid laic, în pofida upgrade-urilor normale ale modernității, pe Confucius pînă în cel mai banal moment al vieții cotidiene. Pe Confucius și pe Iisus.

Potrivit lui Confucius, cele patru mari virtuți cultivate sînt umanitatea, dreptatea, decorum-ul și înțelepciunea. Cotidianul e guvernat societal de decorum, adică de setul de reguli scrise și nescrise prin care sînt respectate principii ale interacțiunii între oameni, pentru a păstra cît mai intactă umanitatea, dreptatea și înțelepciunea. Groaza absolută pentru un oriental de acolo este „să nu-și piardă fața”, să nu se năruie decorum-ul, iar prin crăpăturile acestuia să se scurgă, cu viteza conexiunii la Internet ultrarapide, toată viața lui. Să-ți pierzi fața înseamnă să pierzi umanitatea. Unul dintre miturile șamanice coreene este cel al stafiei gwishin, o persoană care nu și-a îndeplinit rostul pe pămînt, bîntuindu-i și pedepsindu-i, în alb mortuar și cu părul lasat lung să-i acopere chipul, pe cei vii. Sigur, nu mai este vremea seppuku-lui, dar gesturi societale cu ecou similar sînt întîlnite și astăzi. De la minimul gest de a-și acoperi gura cu o mînă atunci cînd rîd (gravul expresiei e un semn sigur de stabilitate și înțelepciune) pînă la gesturi radicale, de protest îndelung-răbdător în piețe publice ori sinucideri fulgerătoare. Cît am stat în Coreea de Sud am auzit foarte des, din păcate, de cazuri absolut dramatice, post-marea criză economică din anii 1997-1998 sau ori de cîte ori, adesea, înțelepciunea era uitată în mediul online, unde bullying-ul face ravagii, distrugînd persoane publice sau nu. Am auzit despre nenumărate cazuri de actori, actrițe, muzicieni, sportivi, oameni politici, de cele mai multe ori oameni foarte tineri, care s-au sinucis pentru că erau „rușinați” public, expuși hăului judecății colective, anonime și necruțătoare. Toate acestea pentru că nu ar fi urmat, chipurile, morala sus-numită, uitîndu-se rapid că, prin gestul lor nesăbuit, morala confucianistă clamată e violent și ipocrit încălcată. Ca peste tot, moralizările publice, indiferent de principiul la care se face apel, sînt adeseori formele hîde ale ipocriziei. Unii alegeau calea dramatică a gestului simbolic (un fost președinte, care își construise integral mandatul pe principiile modestiei confucianiste, s-a sinucis aruncîndu-se de pe o stîncă, după ce soția lui fusese acuzată de trafic de influență și luare de mită), alții, cei mai mulți, în singurătatea disperată a unui interior deja distrus.

853 t gwishin expo bienala busan 2010 btanase jpg jpeg

În acea lume, figura christică este, de asemenea, prețuită. Nu fără excese, nu fără ipocrizie. Rușinea, unul dintre cele mai vechi și mai prezente sentimente biblice, e însă adeseori manipulator folosită. Rușinea umilă în fața bunătății divine este înlocuită cu rușinarea propagandistică, „în numele” Lui. Am întîlnit acolo, firește, și oameni – budiști creștini, nepracticanți, atei – care se recunoșteau în ezitarea sănătoasă în fața unei judecăți pripite, care observau, în sensul englezesc al termenului, cultivau, în sensul voltairian, propria grădină a decenței, chiar și în fața unor dureri personale sau tragedii care pe mulți i-ar fi lăsat neoameni. Care înțelegeau că a nu-ți pierde fața, identitatea, să te aperi de intruziunea violentă a nedreptății, să preîntîmpini rușinea înseamnă o lungă și conștientă exersare a empatiei, a punerii în locul celuilalt, a lua chipul său, fie și pentru o scurtă perioadă de pauză și reflecție, dar a-l lua abia-atins – greu înțelegem o mare durere dacă nu trecem prin ea –, oglindit în reflecție. Nu căutarea chipului, luarea lui la bani mărunți, ci întîmpinarea lui cu blîndețe și toleranță. Cum spune regele psalmist, „să fie rușinați și înfruntați cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi și să se rușineze ei, ce gîndesc rău de mine” (Psalmul 34-4).

Pe acești oameni îi reprezintă doamna Yang. La finalul cursului de scriere creativă, doamna Yang îi lasă profesoarei sale pe birou un buchet de flori și un poem foarte frumos și emoționant, pe care profesoara îl găsește și-l citește cînd ea nu mai era în sală. Nu știm ce i se întîmplă în final doamnei Yang. Dar putem înțelege că a lăsat să iasă la iveală, prin crăpăturile dureroase ale decorum-ului, parfumul unui suflet ne-rușinat, învingător. În coreeană, Shi înseamnă domn/doamnă, dar și poezie.

*

Cîntecul lui Agnes

Cum este acolo?

Cît e de mare singurătatea?

Strălucește la fel de roșie la apusul soarelui?

Păsările cîntă la fel de mult în drum spre pădure?

Poți primi scrisoarea pe care nu am îndrăznit să o trimit?

Pot să trimit...

Mărturisirea pe care nu am îndrăznit să o fac?

Trandafirii se ofiliesc cu trecerea timpului?

Acum este vremea să zic adio

Ca vîntul care încă stăruie,

apoi pleacă

întocmai ca umbrele.

Ca promisiunile care nu s-au îndeplinit niciodată...

Iubirii rămasă secretă pînă la sfîrșit

Ierbii care îmi sărută gleznele obosite,

Și pașilor mici care mă urmăresc

E vreme să le spun adio.

Acum că vine întunericul

Se va aprinde o lumînare din nou?

Mă rog...

să nu plîngă nimeni...

și ca tu să știi

cît de mult te-am iubit.

Așteptarea lungă în mijlocul unei zile toride de vară.

O cărare veche care se aseamănă cu fața tatălui meu.

Pînă și crizantema singuratică își întoarce timid chipul.

Ce mult le-am iubit.

Cum îmi tremura inima auzind cîntecul tău în surdină.

Înainte să trec fluviul mare și negru,

Vă binecuvîntez

Cu ultima suflare a sufletului

Încep să visez...

o dimineață însorită, strălucitoare...

mă trezesc, din nou orbită de lumină...

și te întîlnesc...

sprijinindu-mă.

(traducere din engleză de Bogdan Tănase)

Bogdan Tănase este asistent universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.

Foto: Bogdan Tănase, Bienala Busan 2010 - Eu Altul (sus), Gwishin (jos)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.