Domnului Acad. Augustin Buzura Preşedintele Institutului Cultural RomânStimate Domnule Preşedinte,Vă mulţumesc pentru scrisoarea adresată colectivului redacţional al revistei Dilema (nr. 16/12.09.2003), ca răspuns la invitaţia noastră (nr. 10/10.09.2003) de a purta o discuţie în legătură cu statutul nostru profesional în noile condiţii instituţionale. Regret că această discuţie nu a putut avea loc: cred că în cadrul ei ne-am fi putut exprima deschis poziţiile, pentru a nu lăsa loc nici unei neînţelegeri cu privire la intenţiile şi aşteptările fiecăruia. În absenţa unei astfel de discuţii lămuritoare, mă văd nevoit să vă răspund tot în scris.În legătură cu legea privind înfiinţarea Institutului Cultural Român, vă asigur că am urmărit cu atenţie toate fazele ei, de la proiect pînă la textul final votat în comisia de mediere, şi i-am ţinut la curent şi pe colegii de redacţie. Iniţial, chiar dumneavoastră mi-aţi arătat o variantă de proiect, înainte ca legea să intre în dezbatere. Ulterior, e adevărat, nu am cerut o copie a legii de la Fundaţia Culturală Română, ci am urmărit evoluţia ei în Parlamentul României - o instituţie transparentă, pe al cărei site Internet sînt actualizate permanent dezbaterile în jurul tuturor iniţiativelor legislative. Tocmai pentru că am luat cunoştinţă de conţinutul legii v-am adresat respectuos invitaţia de a discuta în legătură cu statutul nostru profesional: considerăm că transformarea instituţiei care ne editează dintr-o entitate autonomă într-una patronată de Preşedinţia ţării (indiferent de persoana care ocupă la un moment dat această înaltă demnitate) şi cu un Consiliu format aşa cum prevede legea pune unele probleme pe care am fi dorit să le clarificăm.În privinţa participării redactorilor de la Dilema la "numeroasele acţiuni interne şi internaţionale ale FCR" lucrurile sînt simple şi clare, dincolo de ce vă amintiţi Dumneavoastră, şi am să le rezum recurgînd doar la cîteva exemple: 1) redactorii Dilemei au participat de cîte ori au putut afla la timp de desfăşurarea lor; stilul "organizatoric" al personalului FCR a făcut de multe ori ca în redacţia revistei să nu ajungă nici măcar minime informaţii despre programul lor; este o problemă de comunicare internă a instituţiei pe care am semnalat-o în repetate rînduri; 2) am scris în revista Dilema de foarte multe ori despre acţiunile FCR; o consultare cu bună credinţă a colecţiei revistei poate confirma acest lucru; 3) subsemnatul chiar am contribuit la cîteva programe majore ale FCR: doi ani la rînd am prezentat gala Premiilor FCR la Ateneul Român (implicîndu-mă, desigur, şi în pregătirea şi organizarea respectivelor gale); ideea de a organiza o consfătuire periodică a profesorilor care predau limba şi literatura română în universităţile din lume mi-a aparţinut, ca şi o anume contribuţie la structurarea programului primei ediţii (1996), după cum cred că vă amintiţi; din păcate, acest program major al FCR, definitoriu pentru statutul ei, a dispărut după 3 ediţii, la care am participat deloc "episodic şi detaşat", dedicîndu-le pagini întregi în Dilema. Aceste cîteva exemple ilustrează, cred, buna credinţă pe care redacţia Dilemei a avut-o faţă de celelalte activităţi ale FCR.Sînteţi de părere că redactorii Dilemei ar fi putut să participe mai activ la programele interne şi internaţionale ale Fundaţiei. Dar pierdeţi din vedere faptul că redactorii Dilemei nu au beneficiat în vreun fel de programele Fundaţiei: nu-mi amintesc ca vreunuia dintre colegii mei să i se fi oferit posibilitatea de a participa la manifestări culturale organizate de FCR în străinătate (ceea ce ar fi însemnat, desigur, şi o reflectare a lor în paginile revistei), nu-mi amintesc ca prin intermediul FCR să se fi organizat schimburi de experienţă cu jurnalişti şi reviste culturale din alte ţări şi altele asemenea. Uneori, nu am fost invitaţi nici la manifestări ale FCR care au avut loc în diferite oraşe din România, deşi jurnalişti de la alte publicaţii erau invitaţi.Toate acestea însă ţin de trecut şi vă declar cu toată sinceritatea că intenţia noastră nu a fost să analizăm erorile de comunicare de pînă acum, ci să discutăm deschis despre prezent şi despre viitor. La fel de sincer doresc să reafirm poziţia redacţiei noastre în legătură cu condiţiile în care a apărut de-a lungul timpului revista Dilema: în ciuda dificultăţilor, am putut crea un spaţiu al dezbaterii intelectuale libere şi deschise cu cititorii şi colaboratorii noştri.Tocmai de aceea, îmi este greu să înţeleg logica după care asociaţi atît de abrupt două chestiuni aşa de diferite precum salariile şi libertatea de exprimare: "...de doi ani şi jumătate salariile şi libertatea Dumneavoastră de exprimare v-au fost asigurate şi de un guvern PSD...", afirmaţi în scrisoarea Dumneavoastră. Or, libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului, prevăzut în Constituţia României. Nu mi se pare că a respecta acest drept constituie vreun merit aparte, ci o obligaţie a oricărui guvern faţă de toţi cetăţenii ţării. Chestiunea salariilor ţine de cu totul alt plan: în cazul nostru, întrucît Dilema a fost editată de o instituţie publică, salariile provin din bani publici (din 1993, de la înfiinţarea revistei, şi pînă azi), pe care guvernele doar îi administrează. Redacţia a privit întotdeauna cu responsabilitate acest statut şi s-a străduit să impună un adevărat spirit public: în revistă şi-au găsit spaţiu scriitori, artişti, jurnalişti aparţinînd unor generaţii şi orientări diferite, precum şi oameni politici de toate culorile (mai puţin cei cu atitudini nedemocratice şi extremiste). În orice caz, asigurarea salariilor la timp intră în obligaţiile fireşti ale oricărui angajator.Am fost surprins de lungimea pasajelor din scrisoare pe care i le dedicaţi d-lui Andrei Pleşu şi de felul în care priviţi relaţia revistei cu Domnia Sa. Afirmaţi că dl Andrei Pleşu "ar fi trebuit să ne informeze" în legătură cu trecerea FCR sub coordonarea MAE. Nu mi se pare că ar fi cuviincios din partea noastră, a redactorilor Dilemei, să-i pretindem domnului Andrei Pleşu să se ocupe de informarea noastră în legătură cu schimbarea de statut a FCR. După cum chiar dumneavoastră scrieţi, dl Andrei Pleşu a plecat de la conducerea efectivă a revistei atunci cînd a devenit ministru de Externe. Îi sîntem recunoscători că de atunci încoace a acceptat ca numele Domniei Sale să figureze în continuare pe frontispiciul revistei, ca Director Fondator, şi ne mîndrim cu acest lucru. Credem, eu şi colegii mei de redacţie, că atît Dilema, cît şi Fundaţia Culturală Română au fost cu adevărat privilegiate pentru că au beneficiat - o perioadă efectiv, apoi doar simbolic, prin nume - de prezenţa unui intelectual de o asemenea valoare. Nu multe instituţii din România au avut parte de colaborarea constantă, pentru o perioadă atît de lungă de timp, a domnului Pleşu. Nu pot decît să mă bucur că Dilema are pe frontispiciu, de peste 10 ani, un nume apreciat în cele mai prestigioase universităţi din Europa şi SUA, invitat să ţină cursuri şi conferinţe în mediile academice de cel mai înalt nivel ori la evenimente culturale de excepţie.Într-un asemenea context, îmi este imposibil să înţeleg ce rol are în lungile paragrafe în care vă referiţi la dl Pleşu fraza următoare: "Probabil că dacă nu ne-am afla în faţa unei noi campanii electorale nimeni n-ar observa acest semnificativ amănunt" ("amănuntul" fiind faptul că guvernul PSD "nu a avut nici cea mai mică imixtiune în orientarea FCR şi, desigur, a Dilemei"). Din cîte ştiu, data alegerilor nu a fost fixată, aşa încît nu putem vorbi despre "campanie electorală". Cred mai degrabă că fraza citată mai sus nu este decît o insinuare fără obiect şi care cade în gol. Din punctul de vedere al redacţiei, dl Andrei Pleşu a fost şi rămîne mentorul revistei, de care ne vom simţi întotdeauna legaţi intelectual şi afectiv.Vă respect opiniile în legătură cu calitatea revistei Dilema, deşi nu le împărtăşesc. Nu-mi amintesc ca vreodată conţinutul ei să fi făcut obiectul vreunei analize sistematice în forurile de conducere ale FCR. E adevărat, din echipa iniţială au rămas puţini oameni, dar între timp Dilema a lansat tineri reporteri, eseişti, critici care între timp au devenit nume cunoscute în publicistica românească. Continuăm să avem cel mai mare tiraj dintre revistele culturale (deşi difuzarea revistei este tot mai ineficientă în ultima vreme), iar pagina noastră web are peste 10.000 de cititori, în majoritate români stabiliţi în străinătate (aşa cum demonstrează statisticile oferite de www.trafic.ro). Nu se poate nega faptul că Dilema este unul dintre produsele de succes ale Fundaţiei Culturale Române, care au asigurat instituţiei vizibilitate şi prestigiu cel puţin în aceeaşi măsură ca şi celelalte "manifestări interne şi internaţionale": de peste zece ani, săptămînal, mii de oameni din România şi din străinătate citesc o revistă editată de Fundaţia Culturală Română.N-aş fi crezut că preşedintele instituţiei care ne editează împărtăşeşte ideea că Dilema ar fi o revistă "de grup". Această idee face parte dintre poncifele cu care ne-au caracterizat ani de-a rîndul oamenii fără dileme. Sîntem obişnuiţi ca de la alţii să ne vină acuzaţiile că am reprezenta "interesele" nu ştiu cui (ale Puterii, ale Opoziţiei, ale "celeilalte" Puteri, ale "celeilalte" Opoziţii), că sîntem prea postmoderni ori prea conservatori, prea de stînga sau prea de dreapta (pentru a nu mai vorbi de aberaţiile emise de cei rămaşi în fixaţiile naţional-comuniste, cum că am face jocurile evreilor, masonilor, duşmanilor etc.). Diversitatea opiniilor despre Dilema şi dificultatea unora de a ne cataloga ne fac să credem că am reuşit să ne păstrăm spiritul independent şi echilibrat, în ciuda tuturor prejudecăţilor. Dilema, revistă de grup? Atunci este un "grup" foarte larg, în care se regăsesc oameni foarte diferiţi (pe care nici o altă publicaţie n-a reuşit să-i pună alături pe aceeaşi pagină), a căror trăsătură comună este promovarea culturii democratice şi a dezbaterii deschise de idei. O lectură fără prejudecăţi a colecţiei revistei ar putea arăta exact dimensiunile şi componenţa concretă a acestui "grup".N-aş vrea să rămînă nelămurită şi o chestiune mai degrabă tehnică. Afirmaţi că un investitor privat nu ar fi acceptat pierderi "de două miliarde de lei". Este posibil. Dar este sigur că un investitor privat ar fi introdus un management mai eficient, cu o difuzare bună, cu inserţia de reclame în revistă etc., astfel încît nu s-ar fi ajuns la asemenea pierderi. De altfel, cea mai mare parte a acestora este provocată de datoriile firmelor de difuzare (mai ales RODIPET, care a creat probleme tuturor publicaţiilor), nerecuperate la timp de către serviciile specializate ale FCR.Regret, stimate domnule Preşedinte, că aduceţi în discuţie termeni precum "scandal" şi "demisie în grup" (pe deasupra "chibzuită şi regizată cu atîta grijă"!). Atîta timp cît în scrisoarea noastră nu apăreau aceşti termeni, îmi e greu să înţeleg prin ce efort hermeneutic aţi ajuns la concluzia că ar fi vorba despre aşa ceva: noi vă solicitam respectuos doar să participaţi la o discuţie cu colectivul redacţional. Constat, de altfel, o anume iritare în scrisoarea dumneavoastră, dacă nu chiar semne de ostilitate, ceea ce mă face să mă gîndesc că au trecut vremurile cînd în Fundaţia Culturală Română exista un spirit de colaborare şi de exprimare deschisă a tuturor punctelor de vedere. Cu toate acestea, ca şi Dumneavoastră, şi redacţia revistei Dilema este decisă să-şi facă în continuare datoria, atîta timp cît spiritul originar al revistei va putea fi păstrat.Cu stimă,Mircea Vasilescu Redactor-şef al revistei Dilema 15 septembrie 2003