Despre gîndirea independentă

7 mai 2020
Despre gîndirea independentă jpeg

În gîndire sîntem condamnați să fim liberi și ne punem singuri în lanțuri prin neștiință și nepăsare. Ne înregimentăm uneori la un curent sau la o opinie, fără prea multă gîndire. Gîndirea este la fel ca mîncarea. De altfel, se și spune că al doilea creier este în stomac și expresii de tipul food for thought sînt foarte des întîlnite în mai toate limbile pămîntului. Vrei să mănînci rapid și ieftin, te duci la fast food. Consecință, te îngrași, îți dai metabolismul peste cap și ești plin de calorii. Așa și în gîndire, vrei gîndire rapidă? Gîndești repede și ieftin alegînd varianta fast thinking. Vei fi plin de informații ieftine și neverificate și nu vei gîndi cu mintea ta, ci vei adera voit sau nevoit la ce ți se oferă. Varianta deliberativă și de calitate este cea de slow thinking, cînd gîndești pe îndelete, cînd zăbovești asupra gîndului și cînd gîndul tău dospește și crește ca un cozonac bine făcut.

Diferența între gîndire rapidă și gîndire lentă nu este marca gîndirii mele personale, ci a fost monumental făcută de către Daniel Kahneman. Prin gîndirea rapidă, Kahneman înțelege în primul rînd gîndirea instinctivă, intuitivă și emoțională, în vreme ce prin gîndirea lentă înțelege gîndirea deliberativă, logică și rațională. Dar gîndirea independentă de care tip este? Este ea rapidă, este ea lentă? Dacă prin gîndire independentă înțelegem o gîndire personală și creativă, atunci ea se manifestă în varianta lentă a lui Kahneman, deoarece în varianta rapidă noi sîntem înregimentați la reacții rapide și viscerale, capabile să ne salveze repede viața în situații critice. Sîntem acolo cu milioane de alte viețuitoare de-a lungul altor milioane de ani de selecție naturală.

Gîndirea, de orice fel ar fi ea, este un fel de mecanism complex care are o structură dată: sintaxa gîndurilor noastre. Nu putem avea gîndire în afara unor reguli sintactice, reguli care constituie logica gîndirii noastre. Conținuturile gîndirii pot fi și sînt subiective, însă forma gîndurilor noastre este ulciorul sintactic în care ne turnăm fiecare aceste conținuturi personale. Deci, la nivelul mecanismului logic al gîndirii, sîntem oricum pre-înregimentați prin nevoia de a respecta aceleași reguli. Problema este să nu fim comuni și înregimentați și la nivelul conținuturilor gîndirii.

Și anatomic se pare că logica și creativitatea sînt cumva ancorate în emisfere diferite. Creierul nostru este astfel împărțit între emisfera stîngă, care ne coordonează limbajul, logica și matematica, adică exact acea sintaxă a gîndirii de care spuneam mai înainte, în vreme ce emisfera dreaptă este mai degrabă dedicată recunoașterii faciale și abilităților muzicale și de orientare spațială. De aici ne vin cu precădere conținuturile vizuale, imaginile mentale pe care le avem despre lume. Oricum, este greșit să afirmăm dihotomic că toate aceste funcții țin în mod exclusiv de o emisferă sau alta a creierului nostru, întrucît acestea lucrează și procesează informații în mod coordonat, fiind fundamental interconectate între ele.

Cu privire la gîndire, spațiul public este cumva deja populat de caracterizări de tipul gîndire analitică, gîndire critică sau gîndire creativă. Continuînd paralelismul cu mîncarea, să presupunem că analizăm cognitiv o mîncare – de exemplu, o pizza. Gîndirea analitică sau logică ar fi o analiză a ingredientelor pe care le-am folosit și în ce proporții, deci o des-compunere a pizzei în substanțele ei prime, nepierzînd din vedere nici succesiunea pașilor (algoritmul) de preparare a mîncării. Gîndirea critică sau rațională ar corespunde cu o analiză a argumentelor pro și contra a ceea ce a făcut acea pizza gustoasă și a modului în care ne raportăm la acest fel de mîncare, cu avantajele și dezavantajele pe care le identificăm. Gîndirea creativă sau inovatoare ar fi o analiză a ceea ce putem îmbunătăți pentru a o face și mai bună, mai apetisantă și poate chiar a felului cum o putem găti mai repede și mai eficient. Acest ultim aspect al gîndirii se mai numește și gîndire laterală și surprinde exact partea de noutate potențială pe care o aduce gîndirea, transformînd ceva ce există doar virtual în imaginația noastră într-un produs concret din lumea reală.

Gîndirea independentă e cumva cîte puțin din fiecare, întrucît acest thinking outside the box trebuie să fie și analitic, și critic, și creativ. La nivelul comunității (familiale, profesionale sau societale) sîntem prinși și cădem în tot felul de curente de gîndire. E o dominantă a cutiei din care facem parte prin determinațiile socio-psihologice pe care le avem: apartenența la o familie, la o profesie, la un neam, la un popor, la o religie, la o limbă, la o națiune etc. Zeitgeist-ul ne impregnează cu spiritul său sau, după vorba cronicarului, „nu sînt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”. Puțini dintre noi scapă acestei dominații, înotînd împotriva curentului. Or, creația înseamnă tocmai ceva nou, înseamnă exact introducerea unui nou curent, curent pe care, pentru a-l introduce, înseamnă să te afirmi împotriva celui vechi. Pentru a avea vremurile sub tine, trebuie mai întîi să-ți iei viața în mîini, asta însemnînd mai întîi să gîndești cu capul tău. Această gîndire independentă înseamnă să analizezi trecutul, să te raportezi critic la prezent și să gîndești creativ viitorul. Saper aude! Acest Îndrăznește să cunoști și să gîndești, care a fost motto-ul Iluminismului, cred că ar trebui generalizat ca fiind marca oricărei gîndiri creative. O personalitate creativă și autentică, un conducător adevărat gîndește independent, avînd puterea atît de a înota împotriva curentului, cît și de a stabili noi curente și mai ales de a atrage noi înotători în aceste noi direcții. Un administrator, un manager gîndește dependent, fiind prins în gîndirea celorlalți care îl înconjoară. Viața este plină de persoane toxice care te îmbrobodesc și te fac să crezi că ele îți sînt indispensabile, că fără ele se duce instituția de rîpă în timp ce te țin captiv în niște deprinderi comune cognitiv-comportamentale. Un lider autentic nu cade în plasa lor și nu se lasă îmbrobodit de acestea. Un simplu administrator, fără gîndire independentă, va deveni dependent de aceste personaje toxice ce populează toate instituțiile noastre. De ce se întîmplă acest lucru, de ce, de cele mai multe ori, înotăm în direcția mainstream-ului stabilit de alții? Chiar dacă îi identificăm ca fiind toxici și sîntem conștienți că relația este bolnăvicioasă, dincolo de determinațiile și experiențele personale care ne configurează în mod fundamental viața, în mod general, noi tînjim după o recunoaștere socială, adică o integrare cît mai bună în comunitatea în care trăim. Acest lucru înseamnă aderarea implicită și explicită la niște reguli și practici sociale. Or, a fi și a gîndi independent atrage de cele mai multe ori riscul și stigmatul ostracizării. Nimeni nu e profet în țara lui. De ce? E simplu, pentru că a fi profet, a gîndi independent înseamnă deja a gîndi o altă „țară”. Dar asta cumva te scoate din propria țară, te face să înoți împotriva curentului.

Acest aspect a fost precizat de mult timp de specialiști de tipul lui Leon Festinger care, în Teoria disonanței cognitive, ne spune că noi, în mod comun și fundamental, căutăm coerență între convingerile noastre și ale comunității în care trăim. Acest lucru, de exemplu, transpare într-un experiment foarte simplu și deja celebru în care subiecților li s-au dat de făcut niște sarcini foarte plictisitoare, aceștia fiind plătiți fie cu 1 dolar, fie cu 20 de dolari. Subiecților experimentului li s-a cerut ca, atunci cînd își terminau treaba și predau ștafeta, să spună celor care urmau după ei că ceea ce au făcut a fost ceva foarte plăcut. Rezultatul experimentului lui Festinger este că cei plătiți mai puțin erau cei care spuneau cel mai mult că munca prestată a fost plăcută. De ce? Pentru că ego-ul lor le dicta să augmenteze și să cosmetizeze realitatea, neputînd accepta că au făcut ceva atît de plictisitor și de neinteresant pentru atît de puțini bani. Reducem disonanța cognitivă (coerentă opiniilor noastre) modificînd realitatea. Și din acest motiv avem nevoie de un fel de smerenie intelectuală, în care să nu ne pese de trufia ego-ului nostru care ne spune în mod permanent că sîntem cei mai deștepți, frumoși și avuți, și să acceptăm realitatea așa cum e ea. Vorba aceea, prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. Acest lucru este confirmat și identificat ca fiind celebrul efect Dunning-Kruger, cînd avem parte de o eroare de autoapreciere: cu cît o persoană este mai incompetentă, cu atît va crede că competența sa este mai mare. Explicația, deși paradoxală, e simplă: acest comportament este dat de incapacitatea de a-și evalua într-un mod adecvat nivelul propriu de performanță tocmai din cauza lipsei de cunoștințe de specialitate. De aici și modestia gînditorului independent și a specialistului competent, care deși știu și stăpînesc un domeniu, recunosc vastul ocean de lucruri pe care le mai au de cunoscut.

Sorin Costreie este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și prorector al acestei universități.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.