- argument -

Sînt o persoană care are nevoie de dependenţe. Mă scol dimineaţa şi nu pot fără uriaşa cană de cafea tare, la ibric (cană care, ades, se transformă în căni...). Nu pot fără să citesc cîteva pagini plăcute sau să văd puţin dintr-un film, cînd îmi beau cafeaua. La micul dejun, nu pot fără radio. Fără un anumit radio. 

Şi asta încă nu-i nimic. Au fost seri la rînd în care nu am putut fără un anumit serial, la care am stat să mă uit pînă tîrziu în noapte. Seri, în perioadele de maxim stres, în care mîncam disperat tot ce găseam în frigider. Sau beam. Perioade în care am descoperit mall-ul, sau, mai de mult, McDonald’s-ul, în care frecventam respectivele „sanctuare ale consumului“ zilnic. Momentul în care a venit, la început de ani ’90, Coca-Cola la noi şi cînd beam cîte doi litri pe zi din preadoritul lichid. 

Ca să nu mai vorbim de alte perioade, cele mai fericite din vieţile noastre mărunte – cele în care m-am îndrăgostit: atunci, fără zilnica vedere şi atingere a persoanei iubite simţeam, cum bine se ştie, că nu mai puteam respira... 

Pot, aşadar – cred –, înţelege ce înseamnă să ai dependenţe. E drept că nu e vorba aici de cele majore, direct distrugătoare de sănătate: despre ele veţi citi în dosarul tematic. 

Acesta îşi propune să arunce o privire asupra dependenţelor în general, şi a celor foarte grave, precum cea de droguri, de pildă; dar şi asupra celor aparent mai puţin serioase, dar uneori cu consecinţe la fel de nocive, precum cea de computer. 

Ne interesează de ce apar dependenţele, care este mecanismul ce duce la instituirea lor şi cum pot fi rezolvate. Sau, măcar, diminuate. Vor încerca să ne lămurească psihologi, psihoterapeuţi, ONG-işti, dar şi scriitori, filozofi, profesori... Ba chiar şi pasionaţi într-ale gătitului şi parapantei. 

În cazul ultimilor doi, dependenţa apare ca ceva pozitiv: un lucru pe care-l tot repeţi, pentru a te simţi mai bine, dar şi pentru a oferi ceva altora. 

Apare, de asemenea, în număr, ideea că societatea contemporană tinde să fie, ea însăşi, dependentă de... dependenţe. Există şi dependenţe induse sau, mai ales, încurajate de aceasta: aici se integrează toate cele consumiste pomenite la început, precum cea de shopping, de McDonald’s, de Coca-Cola, de seriale etc. Dependenţele sînt, pînă la urmă, nevoia omului nu prea puternic de a avea ceva constant în viaţa lui, pe care să creadă că-l poate controla şi care să-i ofere confort şi consolare, fără – aparent – prea multe probleme. Dependenţele sînt căutări ale insului cu o voinţă redusă de a trăi măcar un moment de extaz, cu toate riscurile de după. Ele ne ajută, pe cei mai imperfecţi dintre noi, să supravieţuim, prost şi nescuzabil, într-o lume imprevizibilă.