Declinul şi prăbuşirea studiilor clasice

Adrian PAPAHAGI
Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Declinul şi prăbuşirea studiilor clasice jpeg

După 1989, din emulaţie noiciană sau din frondă împotriva comunismului, care îşi propunea să ne transforme pe toţi în proletari, ingineri şi activişti, mulţi tineri au ales să studieze clasicele. În răspăr cu trista cultură oficială şi cu aşteptările părinţilor, aceştia vedeau în studiul literelor, al filozofiei sau al teologiei, o eliberare de materialismul cenuşiu, înecăcios, sub care îşi petrecuseră adolescenţa. Au urmat lungii, bezmeticii ani ai tranziţiei, dureroasă pierdere a idealismului feciorelnic. Realităţile au devenit mai întîi dure, ca bîtele minerilor şi asfaltul Pieţei Universităţii, apoi laxe şi ambigue, ca zîmbetul şi graiul noilor tovarăşi. Avîntul s-a mai potolit, unii au mai emigrat, continuînd să-i studieze pe Cicero sau pe Filon din Alexandria la Sorbona sau la Gregoriana. Au început să moară maeştrii: Creţia, Fischer, Ceauşescu, Tohăneanu, Sluşanschi... 

Între timp, ca în filmul lui Ettore Scola, se schimba decorul, se schimbau ritmurile, dar aceiaşi oameni, tot mai îmbătrîniţi, tot mai obosiţi, se încăpăţînau să danseze. Lumea a evoluat, griul a prins culoare, au început să fie bani. Tineri fără elanuri păltinişene, fără amintiri comuniste, au crescut cu „domnul Michael“ sau cu alţi idoli experţi în îmbinarea gesturilor epileptice cu icnetele orgasmice. Revolta lor a devenit una fără obiect: rebeli fără de cauză, au respins existenţa ternă de sclavi nefericiţi a părinţilor, aruncîndu-se în braţele larg deschise ale consumului. Sincroni cu colegii lor din Occidentul în care deja trăiau mental şi din ce în ce mai mult şi material, tinerii anilor 2000 au devenit pragmatici. La ce bun idealismul într-o junglă unde, căprioară sau leu, de cum te scoli trebuie să fugi mai repede decît celălalt? Azi, idealul e un fel de vis american la mîna a doua: a avea, a consuma, iată verbele cu care se conjugă. 

Facem figură de naivi întrebîndu-ne acum, ca domnişoarele de panzion îmbătrînite în vise galante, unde ni sînt peţitorii. Clasiciştii sînt rarae aves fiindcă lumea nu mai are nevoie de ei. Avem nevoie de – horribile dictu – menegeri, biznismeni, specialişti în piar, oameni de media, seiălzmenegeri şi alţi tehnicieni ai unui newspeak şi newthink ezoteric pentru bieţii discipoli ai lui Donatus. Latina mai e bună doar pentru maimuţărelile agramate ale universitarilor care, luaţi repede, se încurcă în declinarea inconturnabilului rosa, rosae, dar ţin morţiş să vorbească despre curriculă (parcă o şi vezi agitîndu-şi veselă codiţa), sau despre summa cum laudae (sic). 

Pentru mine, declinul şi moartea anunţată a clasicelor nu sînt decît un sindrom al unui rău mai mare. Clasicele sînt doar prima victimă, cea mai firavă. Priviţi ce se întîmplă în general cu literele. Módele – sper, defuncte – ale teoriei literare au înlocuit critica de text, esenţa filologiei, cu critica literară, cu teoretizări absurde, alambicate şi pînă la urmă profund irelevante. S-a deconstruit, psihanalizat, s-au desenat copăcei şi s-a decretat moartea autorului – ani nebuni, ce mai! A trecut şi aceasta. Sub presiunea pieţei, nu-i aşa, literele au devenit limbi străine. După teorie, practica! Asta se cere, asta oferim. Cum mi-a spus la un examen o studentă, floare a virtuţii, căci îşi păstrase mintea într-o stare atît de virginală încît nu o penetrase niciodată vreo idee: în fond, tot ce îşi dorea era să lucreze la un ghişeu, în Canada. Respectabil ideal, pe care eu îl bulversam cu vernacularele mele medievale. Se vede treaba că şi limbile străine trebuie eliberate de balastul unor literaturi milenare. Studentul-client le doreşte ambalate frust şi uşor de folosit. Trăim în era prefabricatelor, premestecatelor, predigeratelor. Şi uite-aşa, în nici un veac, trecurăm pe nesimţite de la filologie la litere, de la litere la limbi străine, şi de la limbi străine la limbi străine aplicate. 

În această schemă, engleza se descurcă, dar latina nu-şi găseşte locul. Poate că o mai ventilam artificial dacă trăiam încă în vremuri aristocratice, unde accesoriul dispreţuieşte suveran esenţialul. Dar deconstrucţia şi presiunea multiculti au înfierat-o, cu ură proletară, ca apanaj al elitelor. Degeaba explici gînditorilor de curricule şi syllabuşi (delicios delir lingvistic!) că ar trebui să existe un cursus studiorum, în care lucrurile să se aşeze firesc, geologic, dinspre bază înspre vîrf. Docţi şi post-doctorali, îţi vor lăuda avantajele piramidei fără bază, suspendată în aer. Degeaba le vei spune că latina cultivă caracterul, că fără ea nu există nici istorie serioasă, nici filologie, nici filozofie; vor extrage rapid din redingota franceză o sumă de tabele, statistici şi studii, cu care îţi vor demonstra că piaţa nu cere, că elevul nu poate, că curricula aşa şi pe dincolo. 

Clasicele sînt astăzi expresia supremă a inutilităţii. Dar civilizaţia însăşi nu este decît inutilitatea care se naşte atunci cînd foamea s-a potolit şi intervine, binecuvîntată, tihna. Latina şi greaca sînt tovarăşele tihnei aristocratice. Prin dezinteresul faţă de imediat, clasicistul este un aristocrat. Iar aristocraţia este pe cît de rară, pe atît de impopulară (o spun chiar termenii). Aşa stînd lucrurile, nimic nu e totuşi mai grandios decît o aristocraţie decadentă. Dacă nu mai putem trăi, măcar să murim frumos. 

Adrian Papahagi este dr. al Universității Paris IV-Sorbonne și lector la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj; director al Centrului CODEX, ce își propune catalogarea manuscriselor medievale occidentale din România. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.