De la gardul "leopard" la gardul "napolitană"

Publicat în Dilema Veche nr. 349 din 21 octombrie - 27 octombrie 2010
De la gardul "leopard" la gardul "napolitană" jpeg

- despre turism în Maramureş şi Bucovina -

Între 2003 şi 2006 am fost de mai multe ori în Maramureş încercînd să înţeleg legătura dintre două tipuri paralele de mobilitate: turismul şi migraţia. Începînd cu 2008, am observat practicile turistice şi în Bucovina. Una dintre întrebările rămase cam fără răspuns în urma acestor două cercetărieste legată de arhitectura locală şi reprezentarea ei.

Cînd vine vorba de turism, specificul presupus al unor regiuni ca Maramureş sau Bucovina este, dincolo de obiectivele culturale, o autenticitate/tradiţie locală. În timp ce turişti şi diferite alte categorii de călători vin tot mai numeroşi să culeagă ultime mărturii ale vieţii şi valorilor rurale autentice, societatea locală răspunde aşteptărilor lor prin ceea ce se cheamă o „punere în scenă“, în mai mică sau mai mare măsură, a tradiţiei. 

Cele două regiuni se aseamănă prin peisaj, dar diferă puţin prin practici turistice. În Maramureş, interesul pentru bisericile din lemn sau alte elemente de turism cultural sînt secundare descoperirii vieţii rurale tradiţionale. Turismul înspre Bucovina rămîne mai degrabă unul cultural-religios, bazat pe vizitarea, de obicei în circuit, a mănăstirilor. Dacă în Maramureş turistul caută o tradiţie pură şi neaoşă, în Bucovina multiculturalitatea este tot mai prezentă, dovadă – turismul genealogic („vizitarea acasă-lui strămoşilor“) practicat de polonezi, nemţi, evrei etc. Interesul culinar şi pentru natură există de ambele părţi ale Carpaţilor Maramureşului şi Bucovinei. 

Una dintre diferenţele faţă de alte locuri frecvent vizitate este faptul că în practica fenomenului turistic nu poate fi neglijată contribuţia unei alte forme de mobilitate care are loc în aceste două regiuni: migraţia de muncă în străinătate. 

Ne putem gîndi, de exemplu, la „coincidenţe“ de genul creşterea numărului de turişti italieni şi spanioli, în condiţiile în care acestea sînt primele ţări în topul destinaţiei migranţilor români. Sau la rolul celor din urmă în gestionarea afacerii turistice, din perspectiva pur financiară şi organizaţională sau chiar ca mediatori culturali între localnici şi străini. Acest rol este sprijinit şi de noul context al migraţiei care permite, din 2004, pendularea sejururilor în străinătate cu reîntoarceri în ţară, de multe ori chiar în timpul sezonului turistic: de Paşte sau de Crăciun şi Anul Nou. Experienţa migranţilor în urma deplasărilor în străinătate funcţionează ca un filtru de interpretare a modernităţii care se reflectă în transformările locale şi în (re)prezentarea acestora pentru privirea vizitatorului. 

Noile case 

Investirea în turism prin construirea noilor case sau accesorizarea celor vechi ne poate şi ea ajuta să înţelegem estetica locală. La fel ca în toate zonele de unde se migrează la muncă în străinătate, şi în aceste regiuni se înregistrează un proces de construire în exces de case moderne care rămîn adesea neocupate. Migranţii pleacă în străinătate la muncă, cîştigă bani dar şi experienţă faţă de regulile de confort şi de construire de acolo (să nu uităm că mulţi dintre ei lucrează în construcţii), se întorc şi construiesc, sau trimit bani, ulterior investiţi în case care nu prea sînt folosite şi finisate. 

Efervescenţa construirii este un subiect foarte dezbătut, atribuit în special discrepanţei dintre condiţiile mai degrabă precare de locuire în străinătate şi frenezia care funcţionează pe principiul „mai mare ca a vecinului“. 

Nu putem înţelege acest proces dacă nu urmărim, pe scurt, firul istoriei caselor, care poate fi generalizat, cu diferenţele de rigoare, la alte regiuni. Transformarea presupune cel puţin trei etape succesive în arhitectura locală: „casa veche“, „casa cu două etaje“ şi „noua casă“. Construită din lemn, la casa veche interesantă este folosirea cotidiană a unei singure încăperi, de altfel şi unica încălzită, pentru toate activităţile. Existenţa „camerei bune“, folosită doar la anumite ocazii şi în care se află lucrurile de preţ, cu rol de exponate ale gospodăriei, vine să întărească acest tip de locuire. Una dintre anexele tipice casei vechi este „bucătăria de vară“, care preia rolul temporar, pe perioada verii, „încăperii bune“. 

În timpul comunismului, cu precădere în anii ’80, încep să apară case cu două etaje, variaţiunile şi creativitatea fiind însă foarte îngrădite de modelele acceptate şi înregistrate oficial la Primărie. Important este faptul că, deşi în aceste modele stipulate al doilea etaj era obligatoriu, el era rar folosit sau locuit. 

La extrema cealaltă faţă de constrîngerile casei cu două etaje, noile case construite după ’90 sînt o provocare continuă pentru varietatea formelor, a culorilor şi a materialelor folosite. În organizarea spaţiului interior intervine, cel puţin în teorie, specializarea camerelor – acestea avînd o funcţie unică şi precisă: sufragerie, baie, dormitor etc. 

Un element care a supravieţuit şi care de multe ori este singurul folosit în aceste case noi este bucătăria de vară. În mai multe cazuri, deşi migranţii îşi amenajează în interiorul casei noi o bucătărie modernă, ei continuă să folosească bucătaria – anexă care reprezintă, încă din timpul casei vechi, şi locul de „retragere“ a părinţilor cînd casa rămîne unuia dintre copii. 

Aşa cum spuneam, o caracteristică a caselor vechi era neîncălzirea încăperilor. În locuinţele noi, proprietarii continuă să încălzească doar cîteva camere; deşi există o cameră de zi, bucătăria este multifuncţională – munca zilnică, primirea oaspeţilor, odihnă, vizionat televizor etc. Această caracteristică a bucătăriei multifuncţionale nu este străină nici apartamentelor din blocuri. 

Noile case sînt puţin utilizate de localnici sau migranţi. Chiar atunci cînd proprietarii se întorc din străinătate pentru cîteva săptămîni, din motive practice sau sentimentale, preferă să nu locuiască aproape deloc în casa nouă: „Cînd vin în concediu se înghesuie tot în casa veche sau în bucătărie, că e mai comod, şi ca să stea toţi împreună să povestească, asta e distracţia.“; „ş…ţ e mai veselie să fim toţi împreună, ne punem toţi în bucătărie şi povestim… de ce să dăm drumu’ la apă şi la căldură şi să facem mizerie în toată casa pentru cîteva săptămîni? Să dăm drumu’ la toate astea e mult. Şi vrem să fie ca pe vremuri cînd eram toţi împreună.“ (interviuri Maramureş, 2005-2006) 

„Local“ şi influenţe 

De multe ori aceste case nou construite sau case vechi reamenajate cu banii migranţilor sînt folosite ca pensiuni turistice. Există bineînţeles clădiri construite de la început în acest scop, dar mare parte au ajuns să fie folosite în turism prin transformarea propriei case. Datorită practicilor anterioare de locuire, în timpul sezonului estival, de exemplu, familia se retrage în bucătăria de vara, cedînd casa proprie vizitatorilor. 

Noua casă, mare şi adesea nelocuită, poate fi considerată varianta contemporană a „camerei bune“. La fel cum migraţia în străinătate este moştenitoarea migraţiei interne dinainte de ’90, aşa şi casa nouă este camera bună sau etajul doi al „casei comuniste“, cu variaţiunile, modificările şi practicile de rigoare, adaptate noilor trenduri. Plus ça change... 

Interesant este că, deşi de inspiraţie clar occidentală şi cu atribute similare în diferitele regiuni pepiniere de migraţie, multe dintre semnificaţiile acestei arhitecturi noi sînt prezentate ca fiind locale. Antreprenorii prezintă această localitate în efortul lor de a convinge ochiul vizitatorului de o anume specificitate, autenticitate etc. Un element foarte reprezentativ din acest punct de vedere este gardul – cu ornamentarea specifică. 

Casele din Bucovina au adesea porţi ce ne duc cu gîndul la cele tradiţionale maramureşene, dar în varianta modernă. Noul gard preferat în cîteva sate din Bucovina – pe care l-am botezat „napolitan“ datorită texturii – a fost justificat de localnici ca fiind tipic pentru această regiune; la întrebarea „de ce?“, răspunsul a fost „avem prea multe pietre în rîuri...“; acest model de gard este prezent în alte zone din România alături de un alt tip de gard, pe care l-am numit „leopard“, considerat la rîndul lui de către localnici specific satelor maramureşene, lucru pe care probabil l-aş fi luat ca atare, dacă n-aş fi întîlnit acelaşi model la gospodăriile din Valea Jiului, cu cîţiva ani în urmă. Această reprezentare dovedeşte stăpînirea unui discurs de autenticitate şi specific de către localnici – fapt deloc întîmplător sau independent de valorizarea turistică. 

Estetica locală este rezultatul unui proces ceva mai complicat, avînd cel puţin o componentă istorică – datorată migraţiei, şi o alta legată de activitatea turistică ce caracterizează cele două regiuni. Noua arhitectură este rezultatul influenţelor combinate, atît financiare cît şi estetice, ale migraţiei şi turismului, care vin doar să se adauge, ca un fel de variaţiuni pe aceeaşi temă, unei continuităţi a locuirii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.