De la contestarea unui nostalgic la nostalgia neputincioasă

Elena ŞTEFOI
Publicat în Dilema Veche nr. 540 din 19-25 iunie 2014
De la contestarea unui nostalgic la nostalgia neputincioasă jpeg

Din cînd în cînd, mai ales la comemorări aniversare, recunoaştem spăsiţi că politica românească s-a degradat înfiorător, că dialogul între partide e un schimb de insulte pe micile ecrane, şi negocierea poziţiilor publice – o neruşinată formă de şantaj. Fie că-şi mai amintesc atmosfera primilor ani ai democraţiei noastre originale, fie că nu, bucureştenii se înghesuie, la 10 Mai, în Parcul Elisabeta, iar vedetele puterii trag sfori să primească invitaţii la evenimentele organizate sub patronajul Regelui Mihai. Cît a trecut din 20 mai 1990, cînd octogenarul lider al PNŢ-CD, singurul care-şi mărturisise răspicat, în campanie, credinţa în instituţia monarhică, a fost răsplătit cu un simbolic 2,56%?

Despre Corneliu Coposu, generaţia mea nu auzise prea multe înainte de ’89. Imediat după căderea dictaturii, deşi nu ridica niciodată tonul şi nu profera injurii, el a fost considerat mai degrabă modelul adversităţii virulente, decît Seniorul de care ar fi avut nevoie societatea postcomunistă în degringoladă. Nu exista pericolul ca liderul ţărănist să devină far călăuzitor al majorităţii, dar noua putere şi-a justificat acţiunile, cultivînd inclusiv spaima că acesta ne-ar putea întoarce în ’47. Lui, şi nu altcuiva, i s-au aplicat etichetele de complotist, radical, revanşard, vîndut Occidentului, atras de puciuri şi lovituri de stat. Lui i s-a strigat că e un cadavru viu, strigoi, mumie ambulantă şi că-l caută moartea pe-acasă. Am aflat repede că politicianul imperturbabil fusese în tinereţe boxeur – şi se spune că nouă ne plac sportivii. Numai că el făcuse ani buni de puşcărie, conducea un partid istoric şi propunea reinstaurarea monarhiei. Părea din altă lume, îi scotea din sărite pe reprezentanţii revoluţiei dîmboviţene, cu politeţea lui bine stăpînită şi cu discursul intransigent. Era comunicativ fără să fie palavragiu şi jovial fără să se tragă de şireturi cu interlocutorul, dar nu-l idolatriza nici o publicaţie, nu-l promova nici un canal TV şi nu-l luase sub aripă nici un potenţial mogul. N-avea priză la electorat, era vremea oportuniştilor, vîrstnicii inflexibili nu puteau inflama lumea avidă de schimbare. Retorica iliesciană, împăciuitoare, populistă şi pe limba atîtor milioane îndoctrinate era uşor de îngurgitat pentru multe categorii. Sub luminile rampei se înghesuiau profesioniştii făţărniciei zgomotoase şi în spatele scenei jubilau cohorte de profitori. Era vremea adaptării şi a flexibilităţii, lumea nu voia, cu nici un chip, modele din alte epoci. Ne amăgeam cu speranţa că am putea recupera anii pierduţi mergînd pe repede înainte, fiindcă fuseserăm cu toţii – nu-i aşa?! – victime ale regimului comunist, nu doar cei cu dosare de opozanţi (mai ales că unele chiar fuseseră fabricate sub ochii noştri). Majoritatea n-avea chef de spirite neîncovoiate şi de partide cu înclinări moralizatoare, iar elita culturală cultiva teoria retragerii în turnul imaculat. Oamenii cu şira spinării şi cu simţul măsurii erau indezirabili, se protesta aprig ori de cîte ori vreo personalitate din alt aluat decît cel pe care-l înghiţim azi (pe tăcute şi resemnaţi) ar fi intrat vremelnic în bătălia politică. Chiar vocile aşa-zisei societăţi civile îi condamnau mai ales pe cei cinstiţi – dacă ei s-ar fi arătat dispuşi să-şi asume vreun rol –, acuzîndu-i prompt de compromis cu puterea cripto-comunistă.

Cît timp Corneliu Coposu s-a aflat printre noi, energiile antiguvernamentale s-au consumat frenetic pentru a da cale liberă politicienilor fără nici un alt Dumnezeu decît banul, aceiaşi care suprapopulează azi incinta parlamentară. Înainte de a fi ridicat pe soclu ca o instanţă morală a tranziţiei, liderul ţărănist a fost acuzat de toate relele, inclusiv de amantlîc şi de apucături perverse. Se scria despre el că e agent dublu, dubios şi turnător, extremist şi rupt de realitate. În plus, era greco-catolic, deci oricum suspect că ne rupe de ortodoxie. Agricultura şi industria au fost lăsate să se prăbuşească, dar fabrica de dosare lucra harnic la compromiterea oricăror opozanţi încă necompromişi, acreditînd teza că, de fapt, sîntem cu toţii o apă şi-un pămînt. Înainte de a avea acces la arhive şi la documente nefalsificate, am fost beneficiarii avizi ai multor campanii de discreditare, iar în capul listei se afla liderul ţărănist, aşa inofensiv şi fără orgolii de mărire cum s-a dovedit el, de fapt. Asupra lui se abăteau zilnic valuri de minciuni, delaţiuni şi zvonuri greu de contracarat. Post-mortem urma să i se confere titlul de Senior al politicii româneşti.

Foarte puţini ştiau pe-atunci despre Coposu că fusese închis, prima dată, pentru cîteva luni, în 1937, acuzat fiind de corupţie şi de lezmajestate, sau că avea să revină în puşcărie zece ani mai tîrziu, de data asta pentru înaltă trădare a clasei muncitoare. Se repeta că fusese bişniţar şi că suferise de obezitate cu tulburări funcţionale, dar nu spunea nimeni că Securitatea comunistă îi dedicase un amplu plan de discreditare, cu măsuri de compromitere şi izolare în rîndul fostelor cadre de conducere ale Partidului Naţional-Ţărănesc. Condeieri mai vechi şi mai noi îl considerau duşman al ţării, pînă şi pentru că jucase cîndva bridge, şi-l acuzau de neloialitate faţă de popor, pe motiv că i-ar fi luat o dată apărarea Anei Pauker.

Abia după moartea sa, puteam afla cu toţii că a refuzat să-l trădeze pe Iuliu Maniu, în schimbul ieşirii din puşcărie. Românilor li se putea spune, în sfîrşit, că adversitatea politică şi ostilitatea nu-l deranjau, că linguşirile nu-l impresionau şi că gloria publică nu-l ameţea. N-a avut parte de funeralii naţionale, dar i s-au ridicat monumente, şi numele său a fost atribuit unor artere de circulaţie. I-au fost dedicate monografii şi lucrări de doctorat, i s-au făcut praznice televizate, i s-au scos la lumină meritele şi i s-a proslăvit caracterul de patriot. Pînă şi fostul preşedinte Ion Iliescu, cel enervat la culme că bătrînul opozant i-ar fi pus sula-n coaste atunci cînd iniţiase celebra manifestaţie antifesenistă din 28 ianuarie 1990, avea să-l regrete public în al doilea al său mandat.

Corneliu Coposu ajunsese la concluzia că e un blestem pe naţia asta, dar a continuat să-şi susţină cu fermitate opiniile. Adversarii nu puteau înţelege cum de minciunile nu-l demobilizau şi cum de invectivele îl lăsau rece. N-a dezertat, rănit în amorul propriu, nici din pricina huiduielilor bine regizate, nici din cauza judecăţilor nedrepte. Nu s-a sfiit, într-o vizită la Muzeul Holocaustului, să-şi asume demontarea legendei referitoare la numărul evreilor exterminaţi în România, explicîndu-le gazdelor că în cifra oficială de 600.000 sînt incluse cele 400.000 de suflete predate nemţilor de autorităţile din Ardealul de Nord, plus victimele din Basarabia ocupată de sovietici, în 1940. Peste Ocean, în presa vremii, a fost catalogat drept fascist, iar duşmanii săi bucureşteni jubilau de plăcere. Fusese acuzat, în 1937, de corupţie şi lezmajestate, iar, în 1947, de înaltă trădare, de ce n-ar fi fost acuzat, în 1995, de antisemitism şi extremism politic? Defăimat în fel şi chip de fesenişti, suspectat şi bîrfit inclusiv de liberali şi de ţărănişti, avea puterea să rămînă senin, deşi cei fără principii îl vedeau şi-l credeau încrîncenat. Nu se temea să-şi afişeze amiciţia de conjudeţean cu primul director al SRI, dar nici să refuze invitaţia unei deplasări în Occident a succesorului acestuia, pe motiv că n-ar vrea să moară peste hotare. Avea să treacă la cele veşnice pe pămînt românesc şi la momentul potrivit. Valul de simpatie care încearcă poporul ori de cîte ori îşi duce marii oameni la groapă a fost destul de solid pentru a propulsa la guvernare Convenţia Democratică, pe care o girase fără să-i poată şi garanta rezistenţa la stres, la strategii de dezbinare ori la reţele de corupţie.

Elena Ştefoi este publicistă, poetă şi lucrează în diplomaţie.

Foto: arhiva personală Ionuţ Gherasim

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.