Planificarea. Prima condiție este să nu ții cont de nici o lege, scrisă sau nescrisă. Vrei să construiești deja într-un oraș? Ai grijă ca planurile clădirii să nu se potrivească deloc cu zona. Dacă poți să și dărîmi bijuterii arhitectonice, să razi orice spațiu verde și să îți întinzi creația pe toată suprafața cumpărată, cu atît mai bine. Nu sînt indicate grădinile generoase, nici parcările (subterane cu atît mai puțin), nici aleile de acces. Oamenii? Pot merge și pe stradă. Trebuie să fie doar un pic atenți. Dacă faci mai multe clădiri, ai grijă să fie lipite unele de altele. Ce distanțe de siguranță? În fond, în Veneția, casele stau unele în altele, străzile au un metru lățime și toată lumea zice că e frumos. Dacă e să construiești într-o localitate mai mică, orășel sau sat, este musai să nu respecți spiritul și tradiția zonei. Arată-le că ai ajuns și tu acolo – și că trebuie  să te impui! Cu atît mai mult dacă ești într-o zonă turistică. Nu apela la arhitecți! Niște șmecheri…. Fă-ți proiectul singur! Construcția trebuie să fie mare, să domine! Unii ar numi-o mătăhăloasă, dar sînt numai invidioși.  Ferestre? Cît mai mici, chiar deloc dacă se poate. Nu sînt bune – dacă ai geamuri mari în casă trage curentul și intră lumina. Nu uita! Regula e clară – fără grădini sau spații verzi! Cei care vin în vacanță trebuie să se simtă aproape! Și să socializeze. Așa că e musai să poată ciocni paharele cei din două locuințe (fie ele vile sau blocuri) alăturate! Și fii original! Ce e mai frumos decît o casă pe malul mării cu acoperiș tipic zonelor de munte? Se simte omul și la munte, și la mare.

Organizarea de șantier. Înainte de toate, casa. Canalizare? Electricitate? Gaze? Străzi și alte spații de acces? Astea sînt prostii. Musai să construiești întîi, apoi vezi tu cum te descurci cu restul. Fără permise dacă se poate – autorizațiile sînt chestii comuniste prin care vor să îți sugrume personalitatea și spiritul liber. Nu apela la firme ale unor „profesioniști”, ce-or mai fi și ăia. O mînă de băieți pricepuți la toate ajunge să te rezolve. Tu du-le doar ceva de mîncat și mult de băut. Acum, că au început lucrul, vezi că s-au adunat gunoaie. Ăștia zic că trebuie să respecți niște reguli și că ar trebui să plătești. Aiurea! Băieții tăi pot aburca totul într-un camion și arunca undeva pe aproape. Pe cîmp, la marginea drumului sau, și mai bine, în valea rîului de lîngă casă. Are apoi grijă ploaia de toate.

Construcția. Buni băieți meseriașii ăștia. E drept, mai dispar ei de pe șantier. Cînd trag vreun chef, nu mai apar cu zilele. Dar știi cum e cu mahmureala. Decît să pățească ceva… Și chefuri trag, că și motive sînt destule. Nu degeaba avem atîția sfinți în calendar. Dar lasă, se descurcă ei.

Din păcate, mai fac și greșeli. Au ieșit pereții cam strîmbi. Și clădirea, care a început să se înalțe, pare cam șuie. Se rezolvă din tencuială. Cu ceva material și o mistrie fac minuni. Și parcă nici șapele, în casă, nu sînt orizontale. Om vedea noi cum facem. Mai complicat e cu baia, că scurgerea e mai sus față de restul podelei. Așa și trebuie, să o vadă lumea. Iar apa pot să și-o strîngă și singuri viitorii locatari. Ce atîtea mofturi? Ferestrele? Tu le-ai zis să le facă mici. Acu’ au rămas găuri prin care bate vîntul. Soluția e veche, facem ca la blocurile de pe timpul răposatului – băgăm ziare să umplem și acoperim cu un pic de glet. Care era problema? Hai, că merge și așa.

Ai ajuns la finisaje. Abia tragi de băieți să își termine treaba. E a treia echipă, că primele două te-au părăsit. Primii – după ce le-ai dat banii. A doua echipă – măcar nu i-ai plătit în avans, dar tot au plecat cu cîte ceva de pe șantier, să nu se despartă de tine cu mîna goală. Ăștia de acum s-au jurat că sînt pricepuți, că au lucrat în Italia și Anglia. Dar cînd te uiți la ei cam începi să înțelegi de ce s-a cerut Anglia afară din UE. Dar treaba merge și băieții se descurcă. E drept, nu mai ai bani, dar te-ai orientat și ai găsit un loc cu toate materialele aproape gratis. Cam par toate vechi și fragile, țevile stau să se crape doar cînd le ții în mînă, iar robinetele sînt vai de mama lor. Dar cui nu-i place, să le schimbe. Acum nu le poți face pe plac tuturor mofturoșilor. Izolația – ei, ai pus și tu ce ai găsit. Bine că nu plouă și poate e cald și la iarnă.

Dar e gata! Lux! Uite ce frumoasă, dacă ar fi o melodie ar fi o manea, din alea tînguitoare, de te seacă la inimă cînd le asculți. Pui și o balustradă pe dinafară. De inox, că ia ochii la fraieri.

Vînzarea. Te-ai chinuit să faci o casă, un cuib pentru o familie. Ai suflet bun, tu vrei să ajuți și uite cum alții strîmbă din nas. Că ar fi prea scump. Ce-ar vrea, frate? Nu ai înmulțit costurile decît cu trei. Doar nu ai față de sărac, să muncești ca prostul toată viața… E bine însă că i-ai convins pe unii. În sfîrșit, semnați actele. Acum nu mai trebuie decît să iei banii, să îți schimbi numărul de telefon. Și să dispari o vreme.

Adrian Stănică este jurnalist de știință și director al Institutului de Geologie și Geoecologie Marină.

Foto: wikimedia commons