Ce reprezintă inspiraţia din punct de vedere psihologic şi al psihoterapeutului? 
 
Pentru a fi inspirat e necesar să fii pasionat, implicat, iar asta ţine de mecanismul motivaţiei personale. Inspiraţia vizează căutarea creativă de soluţii la problemele vieţii, aşadar ea este un atribut al creativităţii ca dimensiune a condiţiei umane şi vorbeşte despre ceea ce ne pasionează, despre cine sîntem, despre ce ne dorim de la viaţă, ce ne preocupă. Iar în ecuaţia motivaţiei intră aşteptările personale sau ce şi cît credem că e posibil pentru noi, valorile profunde sau ce ne aduce plăcere şi satisfacţie şi, nu în ultimul rînd, impulsivitatea sau capacitatea de a rezista la frustrare. 
 
Cred că mai mult decît să fim inspiraţi este mai indicat să ne dorim să fim creativi, pentru că inspiraţia este o evaluare calitativă a creativităţii şi ştim că judecata inhibă creativitatea. Primul lucru necesar pentru a impulsiona creativitatea este eliberarea de teama de a greşi, de a fi inadecvat, de a nu avea finalitatea dorită sau succesul căutat. 
 
Inspiraţia este un produs al unei procesări emoţionale şi inconştiente a materialului psihic. De aceea, pentru a fi cît mai inspirat este necesar să-i oferim psihicului (să ne oferim) cît mai multe informaţii şi experienţe variate şi de calitate cu care să se „joace“, pentru că un puzzle din două piese nu va solicita vreo inspiraţie. Procesual, cu cît te antrenezi mai mult şi te împrieteneşti mai bine cu emoţiile tale, cu atît vei fi mai inspirat. Abia după ce culegi cît mai nonjudicativ toate ideile creative oricît de ciudate, amuzante sau chiar tabu ar fi ele, poţi trece la selecţia şi prelucrarea lor cognitivă, raţională, conştientă. 
 
Ce îl mai inspiră pe omul modern? 
 
Eu văd patru direcţii mari în care oamenii se ancorează şi caută soluţii la problemele vieţii. Prima ar fi spiritualitatea tradiţională şi valorile religioase, care, cel puţin la noi, sînt încă bine reprezentate. A doua este direcţia ştiinţifică, raţională, bazată pe date probate prin cercetare. O a treia este reprezentată de reperele consumiste ale societăţii în care trăim, cum ar fi succesul şi creşterea continuă, posesiunile materiale, recunoaşterea socială. A patra este un soi de new age al New Age-ului. O combinaţie de speculaţie pseudo-ştiinţifică şi pseudo-spirituală, într-o periculoasă ascensiune în mediul online şi pe canalele de socializare. În epoca interconectării generale, a putea identifica informaţii reale şi valoroase mi se pare cea mai mare provocare, deoarece, în lupta pentru expunere şi cîştigarea atenţiei publice, articolele care speculează pe diverse teme pot fi mult mai seducătoare decît cele ştiinţifice sau cele ale unei personalităţi intelectuale recunoscute. Se pot crea astfel curente de opinie care să influenţeze chiar şi piaţa economică, plecînd de la pure ficţiuni, pentru că cea mai răspîndită manipulare este amestecul de adevăr şi neadevăr, argumente raţionale şi emoţionale. Soluţia pentru a nu căuta inspiraţie în discursuri seducătoare şi promisiuni false este educaţia, valorile clare şi maturizarea emoţională. 
 
Pe lîngă cele enumerate, o direcţie importantă de inspiraţie rămîne reprezentată şi de toate formele de expresie artistică. Şi aici, tirania eficienţei economice face presiune pe calitatea produselor artistice pentru a fi consumate de un public cît mai larg. 
 
Inspiraţional, aspiraţional, motivaţional. Discurs inspiraţional, modele inspiraţionale. Sînt termeni şi concepte noi, în societatea noastră. Ajută la ceva sau sînt pur şi simplu lipsite de conţinut? 

Efectele discursului inspiraţional nu ştiu să fi fost măsurate ştiinţific. Ceea ce funcţionează este modelarea prin puterea exemplului. Asta înseamnă ca cel care vrea inspiraţie într-un anumit domeniu să căute o persoană care să-i fie exemplu şi model pe baza rezultatelor recunoscute. În sine, nu cred că cineva poate inspira pe oricine şi în orice direcţie. Aici e o confuzie cu energizarea pe care o poate da un discurs charismatic, seducător, alert, dar al cărui efect se topeşte cînd ai ieşit din sală. Sigur, pot fi discursuri educative, dar inspiraţia nu vine din ceea ce ştii, ci vine din ceea ce eşti, ceea ce ai făcut şi se duce către cei care caută în aceeaşi direcţie. Cu puţină atenţie şi experienţă putem observa dacă pasiunea şi energia celui care ne promite inspiraţie vine dintr-o structură de personalitate histrionică sau narcisistică, este compensatoare tocmai la o lipsă reală şi demonstrabilă de rezultate sau este cu adevărat produsul unei bucurii de viaţă şi al unei reale dorinţe de a împărtăşi din experienţa şi convingerile personale. 

Coach-ul, ca şi antrenorul de sport, ar trebui să se asigure că lucrează cu structuri sănătoase. La fel cum nu poţi antrena un atlet accidentat la picior pentru că are mai întîi nevoie de recuperare prin terapie, la fel nu poţi antrena pentru succes pe cineva cu răni emoţionale. În caz contrar, încercările de acţiune vor fi autosabotate, nesusţinute de motivaţia clientului, rezultatele vor fi cel mult modeste, iar întîlnirea cu neputinţa poate declanşa depresii grave. 
 
Cît despre gîndirea pozitivă, a fost infirmată ştiinţific pentru simplul fapt că ignorarea realităţii predispune la visare, nu la acţiune.
 
Există inspiraţie în profesia de psihoterapeut şi, dacă da, cum se manifestă ea? 
 
Aş spune că inspiraţia este o condiţie necesară atunci cînd lucrezi cu oamenii. Deşi există o solidă cunoaştere ştiinţifică în spatele intervenţiilor psihoterapeutice, nu poate fi vorba despre reţete cu aplicabilitate generală şi efecte previzibile certe. Prin urmare, inspiraţia joacă un rol important în terapie, iar asta înseamnă ca atenţia terapeutului să penduleze permanent între ce vine dinspre client şi ce „mişcări“ se întîmplă în interiorul lui. O cauză şi un indicator al problemelor psihologice este incoerenţa din interiorul clientului între ceea ce îşi doreşte, ce poate, ce simte, ce crede etc. şi care uneori nu poate fi detectată decît prin modificări subtile de senzaţii corporale sau emoţionale, ca rezonanţă a terapeutului. Faptul de a fi deschis către aceste mesaje, a le primi în plan conştient, a le oglindi şi expune analizei clientului poate fi considerat ca o inspiraţie, ceva ce nu ar avea sens într-o procesare cognitivă, din aproape în aproape, a materialului expus de client.  
 
a consemnat Adina POPESCU