Pe 20 iulie 1969, mai toţi bărbaţii din satul lui unchiu-meu din Bucovina îl priveau fascinaţi la singurul televizor din localitate pe Neil Armstrong, spunînd, în timp ce păşea pe suprafaţa Lunii, vorbele alea celebre, cu pasul mic pentru om şi saltul uriaş pentru omenire. Spre deosebire de mine, unchiu’ a văzut aselenizarea în direct. Tot spre deosebire de mine, a fost convins toată viaţa lui că n-a fost decît o înscenare uriaşă, o păcăleală planetară, dovada supremă a superiorităţii propagandei americane. 
 
Asta cu americanii care au înscenat, cu ajutorul lui Kubrick, aventura spre Lună este doar cea mai celebră dintre teoriile abracadabrante care ne înconjoară. Absolut orice eveniment mai senzaţional poate fi (şi este!) explicat printr-o conspiraţie: farfuriile zburătoare, moartea lui Kennedy sau a prinţesei Diana, 11 septembrie…
 
De ce sînt teoriile conspiraţiei atît de populare? 
 
Oamenii lucrează cu tipare. Aşa funcţionează creierul nostru, avem nevoie să punem fiecare eveniment în cutiuţa lui, cu eticheta lui. Iar teoriile conspiraţiei fac exact asta: conectează evenimente aleatorii în tipare pline de semnificaţii (îi spune „patternicity“) şi apoi încarcă aceste tipare cu intenţionalitate („agenticity“). E o cale de a reacţiona la incertitudine şi la sentimentul lipsei de control. 
 
În cartea American Conspiracy Theories (2014), politologii Joseph Uchinski şi Joseph Parent arată două lucruri: că subiecţii cărora li se induce anxietate sau pierderea controlului, în cadrul experimentelor, „ajung să «vadă» tipare inexistente şi să evoce explicaţii conspiraţioniste“ şi că, în viaţa curentă, „catastrofele (de exemplu, cutremurele) şi situaţiile stresante (de exemplu, nesiguranţa slujbei) îi fac pe oameni să imagineze şi să transmită mai departe teorii ale conspiraţiei“. 
 
Dacă la asta adăugăm alte două porniri natural-umane (înclinaţia spre confirmare, adică tendinţa de a căuta dovezi care să confirme ceea ce deja credem, şi înclinaţia spre explicarea post-factum a evenimentelor deja întîmplate), avem reţeta perfectă pentru a înţelege de ce sînt teoriile conspiraţiei atît de seducătoare pentru atît de mulţi.
 
Şi încă nu e tot. Mai apare un fenomen, pe nume „coerenţă globală“. Să zicem că ai ajuns să crezi despre o anume conspiraţie uriaşă că a putut fi pusă în practică într-un secret absolut (care, cumva, nu i-a împiedicat pe toţi taximetriştii să ştie detalii despre caz, de la un văr din SRI). Din momentul ăla, toate scenariile de tipul ăsta ţi se par posibile. Şi aşa ajungi să crezi că politicienii, armata, oamenii de ştiinţă şi cine-o mai fi şi-au făcut un scop în viaţă din a te aburi pe tine. Tot ce intră nou pe piaţa conspiraţiilor devine atît de plauzibil, încît ajungi să susţii mai multe teorii simultan, chiar dacă se contrazic reciproc. 
 
Eric Oliver, coautor al studiului Conspiracy Theories and the Paranoid Style(s) of American Politics pune punctul pe „i“, într-un interviu luat de Washington Post: „Cel mai mare predictor privind înclinaţia de a crede în teoriile conspiraţiei este existenţa altor credinţe magice – teoreticienii conspiraţiei sînt mult mai înclinaţi să creadă în supranatural, paranormal sau în profeţiile biblice“. 
 
Printre clienţii preferaţi ai teoriilor conspiraţiei se numără Oamenii de Ştiinţă (O.d.S.). Vaccinurile sînt un amestec toxic şi, de altfel, ineficient, dar O.d.S., împreună cu companiile farmaceutice, ascund adevărul pentru bani. Organismele modificate genetic sînt periculoase şi duc la cancer, dar ăsta e un secret bine păstrat de către O.d.S. şi companiile de profil, tot pentru bani. Oricum, leacul pentru cancer a fost deja descoperit, dar O.d.S şi Big Pharma îl ţin ascuns, ca să facă profit din tratamentele actuale. Nu există încălzire globală, e totul o vrăjeală a O.d.S., ca să-i distrugă pe marii industriaşi. Iar dîrele alea din urma avioanelor nu sînt dîre de condensare (ca atunci cînd respirăm iarna), ci tot felul de chimicale nocive împrăştiate de O.d.S., ca să împiedice încălzirea aia globală, care oricum nu există. Ăăă, ba nu, stai: ca să ne controleze minţile. New entry pe taraba cu conspiraţii (e proaspătă, de zilele trecute, consumaţi cu încredere!): sonda spaţială New Horizons n-a ajuns la Pluto, totul fiind doar praf în ochi. Înţeleg că e ceva cu extratereştrii care lucrează tentacul-în-mînă cu O.d.S. cei răi. 
 
Scenariul standard e următorul: toţi, dar absolut toţi O.d.S. care susţin o anume teorie sînt cumpăraţi, în afară de unul singur, care, precum nemuritorul Galilei, are curajul să se ridice împotriva sistemului şi să arate cu degetul spre confraţii lui mincinoşi. O singură diferenţă e între curajosul ăsta şi Galilei: deşi contrateoria lui conspiraţionistă oferă explicaţii pentru tot, nu e capabilă să producă dovezi concrete şi predicţii testabile. 
 
Pe sub toate poveştile conspiraţioniste care implică cercetarea şi inovaţia curge un sentiment puternic şi vechi de cînd lumea: teama de ştiinţă. Pînă şi Benjamin Franklin o avea, de aceea nu şi-a vaccinat familia împotriva variolei, „convertindu-se“ de-abia după ce i-a murit un fiu. Iar această frică de ştiinţă, de nou şi de neînţeles este speculată masiv de activiştii de diverse orientări. De exemplu, mişcarea antiorganisme modificate genetic în Europa a fost creată, în mare parte, de activişti anticapitalism, anticorporaţii şi antiamericani, care au preferat să stimuleze frica de ştiinţă, cu rezultate mult mai eficiente decît dacă ar fi atacat direct capitalismul corporatist. 
 
Şi, dacă tot am ajuns la economie, deci la politică, uite un lucru amuzant: conspiratita atacă fără discriminare. Liberalii sînt mai înclinaţi să creadă că media şi partidele sînt manipulate de capitaliştii veroşi, iar conservatorii au impresia că oamenii de ştiinţă şi elitele liberale controlează – ha-ha, ce să vezi? – tot media şi partidele. Teoriile conspiraţiei privind organismele modificate genetic sînt îmbrăţişate mai degrabă de stîngişti care ţipă la Monsanto că-i distruge pe fermieri. Iar cei de dreapta strigă sus şi tare că nu există încălzire globală şi totul este un plan secret al oamenilor de ştiinţă care manipulează datele, pentru a distruge economia. 
 
Conform lui Uchinski şi Parent, şcoala ajută, însă, dacă e să mă întrebaţi pe mine, nu ajută suficient. Adică, da, 42% din cei fără bac îşi explică totul cu ajutorul bubulilor, şerpilienilor şi Noii Ordini Mondiale, dar o fac şi 23% din cei cu studii postuniversitare. C’mon: unul din patru postuniversitari?! Cum este posibil aşa ceva? Niciodată în istoria omenirii n-au fost atît de mulţi care să creadă atît de uşor tîmpenii atît de mari. 
 
Sincer, eu dau vina pe media (fie controlată de liberali, fie de conservatori, alegeţi voi) şi pe explozia postbelică a circulaţiei informaţiei. E un fapt dovedit: teoriile conspiraţiei au apărut încă din cele mai vechi timpuri. Celebru, în acest sens, este papirusul istoricului antic Malakíesos, mai cunoscut sub numele pe care i l-au dat romanii: Excrementus Taurii cel Tînăr. El spune adevărata poveste din spatele morţii lui Ahile. Care, zice textul, şi-a înscenat moartea, cu sprijinul (financiar) al altui grec, Plastureus, inventatorul obiectului care-i poartă numele. Evident, cu scopul de a stimula tînăra industrie a plasturelui blindat anti-săgeţi şi bătături, mesajul „campaniei“ fiind: „dacă nu vă puneţi plasturi la călcîi, o să sfîrşiţi ca Ahile“.
 
Sperînd sincer că invenţia de mai sus nu a cucerit deja vreun iubitor de conspiraţii, revin la subiect: astfel de teorii au existat dintotdeauna, însă ele s-au înmulţit de-abia după apariţia tiparului, dar adevăratul succes l-au cunoscut în perioada postbelică, odată cu inventarea televiziunii. Iar de cînd cu Internetul, au devenit mai comune decît clipurile cu pisicuţe, şi ştiu ce vorbesc, pentru că am şi eu una acasă (o pisicuţă, nu o teorie!). 
 
Cum am putea să-i combatem pe fanii conspiraţiilor? Sigur, cea mai simplă cale de luptă ar fi prin logică. Dar, cînd e vorba de teoriile conspiraţiei, logica nu duce nici măcar tava, darămite să joace vreun rol important. Protagonistele principale sînt emoţiile. Şi, cu cît încerci mai tare să demontezi prin logică spaimele unor oameni care cred că toţi cercetătorii din lume vor să decimeze omenirea, pentru bani, cu atît credinţa lor se va întări. Pentru că de-aia te şi străduieşti să-i convingi, nu? „Ai luat şi tu bani, lasă că ştim noi…“ 
 
Dar măcar pentru noi, oamenii fără tichie din folie de aluminiu, există o cale simplă de a identifica teoriile conspiraţiei. Pe cele mai multe dintre ele. Au prezentat-o cei de la Kurz Gesagt, un canal foarte fain pe YouTube. E vorba de o întrebare simplă: „Îi afectează asta pe cei bogaţi şi puternici?“ Dacă răspunsul este da, teoria e o prostie. 
 
Exemple: 
 
1) „Există un tratament secret pentru cancer, pe care companiile farma îl ascund pentru a-şi spori profiturile cu tratamentele actuale.“ Serios? Şi o fi fost atît de secret încît nici lui Steve Jobs, mai bogat decît Cresus, nu i l-au dat? 
 
2) „Chemtrails: avioanele răspîndesc chimicale pentru controlul populaţiei“ sau mai ştiu eu de ce. Păi, şi regina Angliei, Obama, Putin şi Merkel ce fac? Stau toată ziua, în secret, cu nişte măscuţe de gaze pe faţă şi le scot doar cînd apar la TV? Ia să-i spun eu asta unui taximetrist… 
 
Un studiu italian, publicat anul ăsta în Public Library of Science, demonstrează cum teoreticienii conspiraţiei nici măcar nu se prind cînd se face mişto de ei. Printre altele, cercetătorii au postat, de pe o pagină satirică, cîteva mii de comentarii de trollare pe pagini de Facebook care promovau teorii ale conspiraţiei. În comentarii, au inventat zvonuri complet ridicole. Cum ar fi faptul că în „chemtrail“-urile avioanelor s-a găsit Viagra. Previzibil, au fost îngropaţi în like-uri şi share-uri. Deci, dacă vreţi să vă distraţi copios, spor la trollat, doar imaginaţie vă trebuie.  
 
P.S. Să nu uit să i-o spun unui taximetrist şi pe-asta cu Viagra.    
 
Nic Sârbu este jurnalist de ştiinţă. 
 
Foto: wikimedia commons