„Prefer familia înaintea mea, prefer patria înaintea familiei.“ („Patria“, Poporul suveran, I, 1848, nr. 3, 23 iunie)

Frămîntările şi transformările care au traversat societatea românească de-a lungul secolului al XIX-lea nu puteau ocoli familia. Dimpotrivă, înţeleasă ca o instituţie socială fundamentală pentru supravieţuirea „naţiei“ şi considerată drept un model de ordine şi organizare socio-politică, familia – şi împreună cu ea căsătoria, rolul bărbatului şi al femeii, raporturile cu copiii şi educaţia acestora – capătă un rol central în (re)definirea identităţilor şi a ierarhiilor sociale în epoca amintită.

Încă de la începutul veacului, diverse mărturii ale unor călători străini sau consideraţiile unor reprezentanţi ai micii burghezii vorbesc despre dezordinea familială provocată între altele de influenţa occidentală, despre decăderea moravurilor boierilor, despre înmulţirea „frondelor în cuplu“, etc. Toate acestea ar duce la degradarea moralei sociale şi la decăderea poporului român. Observaţii critice la adresa felului în care este înţeleasă familia de către societatea vremii şi lamentaţii cu iz apocaliptic vor exista pînă la sfîrşitul secolului: paşoptişti, diverse personalităţi din rîndul intelectualilor sau al oamenilor politici, medici sau jurişti se îngrijorează, periodic, de starea acestei „molecule a societăţii“. Dar, începînd cu anii ’30, putem întîlni şi un altfel de discurs, care răspunde acestor critici propunînd noile reguli morale şi sociale care vor trebui introduse şi respectate de către societatea românească, pentru a evita pericolul dezordinii şi al decăderii.

Acest discurs de tip moralizator va fi, evident, unul polifonic: vor fi dezvoltate teme diverse şi vor fi adoptate tonalităţi diferite. Unul din punctele centrale ale noilor concepţii despre familie este asocierea acesteia cu ideea de patrie, patriotism, naţiune. Scrierile paşoptiştilor introduc această temă. Astfel, în Manualul bunului român, Nicolae Bălcescu pune în mod evident familia printre noile valori ce trebuie propovăduite de către comisarii de propagandă:
„Orăşanul: Ce trebuie ca omul să poată fi mai întreg în firea sa?

Comisarul: Trebuie ca iubirea lui să-şi poată găsi hrană în familie, în patrie şi în prietenie.“ (capitolul I „Menirea omului“)

Cîţiva ani mai tîrziu, în Prima epistolă către femeile claselor privilegiate (1852), C. A. Rosetti este şi mai tranşant: „Vezi că cei ce voiesc ca naţia română să fie toată un singur trup precum este un singur suflet, ştiu foarte bine că unirea nu va fi deplină şi temeinică, dacă familia va fi robită şi trunchiată precum este astăzi a voastră.“

Familia devine esenţială pentru introducerea şi întărirea noilor reguli şi valori: într-o armonie a rolurilor complementare dar diferite, bărbatul este însărcinat cu treburile exterioare, în timp ce femeia este „ministrul de interior“. În interiorul familiei, ea este însărcinată de acum cu primii paşi în educaţia copiilor, cărora trebuie să le sădească gustul pentru onoare, dreptate, dar şi să-i înveţe primele noţiuni de igienă, de istorie şi de literatură naţională; şi, mai ales, mama trebuie să „înscrie“ în inima copilului dragostea de patrie, să îi inspire sentimentul nobil al patriotismului.

Într-un tratat care se recomandă drept unul de igienă şi educaţie, dar care este mai degrabă unul de educaţie şi morală (Maternologia, 1880), doctorul I.C. Drăgescu oferă o sinteză grăitoare a acestei concepţii despre familie: „Femeia este ângerul păzitor al familiei, educătórea societăţii. Fiă-care naţiune atribue femeii mărirea séu decădinţa sa. Dacă bărbatul forméză legile, femeia forméză moravurile, dacă bărbatul guvernéză societatea, femeia o nobiléză.“ (p. 10)

Literatura ne oferă multe exemple de aventuri extraconjugale, de cupluri care nu respectă canoanele bunelor moravuri.

Importanţa familiei şi a rolului pe care femeia trebuie să îl joace în interiorul ei este unanim recunoscută. Pînă şi discursul primelor femei care simpatizează cu idei feministe (moderate) nu face decît să întărească viziunea despre familie ca nucleu al societăţii, loc al împlinirii armonioase al destinului femeii. Într-o conferinţă din 1871 „Femeia în familia“, Constanţa Dunca (o adeptă a „feminismului moderat“) spunea: „Fără famillia nu póte fi societate, spiritul familiei a urzit civilisaţiunea şi o menţine. Nu destrugerea, ci consolidarea familliei este uă necesitate fără de care legea perfectabilităţii nu se póte împlini, némul omenesc perpetua şi îmbunătăţi. [...] Perturbaţiunea s’a întrodus în societate nu pentru că avem familliă, ci pentru că ea să disolvă, s’a disolvat. Depravaţiunea, perversitatea s’a încuibat în animă, găsind deşert locul ce trebuia să occupe affecţiunele de familliă.“ 

Dincolo de discursul ideologic şi normativ, practicile sociale sînt însă, în mod evident, diverse şi adesea în discordanţă cu acesta. Literatura ne oferă multe exemple de aventuri extraconjugale, de cupluri care nu respectă canoanele bunelor moravuri. Dezvoltarea „prostituţiunii“, o adevărată plagă socială, este denunţată de multe discursuri medicale, fiind considerată o dovadă a moravurilor decăzute şi implicit a faptului că familia „ideală“ nu este „îmbrăţişată“ de toată populaţia. De asemenea, o serie de mărturii juridice şi medicale de la sfîrşitul secolului vorbesc despre practica prea răspîndită a divorţului şi a „concubinagiului“ în toate clasele sociale. Provocate de cauze diverse (necunoaşterea legilor, neconcordanţa între legile civile şi cele religioase, taxele prea mari, lejeritatea morală a claselor bogate, lipsa de educaţie a claselor sărace etc.) aceste fenomene sînt considerate de către toţi autorii drept alarmante, căci ameninţă „familia“, deci viitorul societăţii: „Prin concubinagiu mai întîiu se clatină viaţa familiară, care este fundamentul societăţei, pînă ce decîzînd cu totul, decade şi societatea“. (Emanoil Elefterescu, Despre reul concubinagiului în poporul nostru, 1904, p. 4)

Ionela Băluţă este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti şi doctor în sociologie la EHESS, Paris. Ultimul volum publicat este La bourgeoise respectable (Editura Universităţii, 2008).