Numai o maximă echitate a actului politic şi a actului administrativ i-ar putea convinge pe cetăţeni că privatizarea nu înseamnă doar trecerea – în condiţii adesea oneroase – a capitalului public în posesia anumitor particulari, ci că este una – nu însă şi singura – dintre premisele dezvoltării şi ale unei redistribuţii sociale cît mai juste a prosperităţii. Altfel, România se va bloca într-o tranziţie perpetuă, de tip indian sau brazilian, în care insule de performanţă economică şi intelectuală vor pluti în derivă într-un peisaj social dezolant. Statul de drept este, de aceea, obligat să fie un stat drept

(Daniel Barbu,  în Dilema nr. 374, aprilie 2000)