Ce-ți trebuie ca să fii un influențăr* de succes în România

Publicat în Dilema Veche nr. 879 din 11 - 17 februarie 2021
Ce ți trebuie ca să fii un influențăr* de succes în România jpeg

Eram încă prea tînăr ca să pricep cum se putea ca, în publicația la care lucram amîndoi, un senect și faimos coleg să publice un comentariu în care-i lua apărarea unuia despre care scrisesem o investigație cu toate probele necesare. Îi lua apărarea mințind și folosindu-se de singurul argument pe care-l avea (și care, recunosc, pe vremea aceea putea fi mai tare decît cel al dovezilor factuale cu care îmi blindasem eu articolul): acela al autorității (prima lecție învățată).

Da, omul, acum ieșit din peisaj, era o autoritate. Cu înfățișarea lui de Gandhi local, pacifist, dar și cu o hîtroșenie bine jucată și dozată, de la amvonul oengeului pe care-l crescuse încă din zorii democrației românești, avea deja o sectă. Așa cum îi șade bine oricărui guru, tinerii îl iubeau și el îi iubea înapoi (hm...). Personajul împărțea verdicte morale, pornea campanii sociale și cruciade publice pe diverse teme menite să ridice jugul opresiunilor de un fel sau altul (sexiste, rasiale, lingvistice etc.) din țărișoara noastră.

De ce și-ar fi folosit un astfel de om autoritatea nu doar ca să mintă, ci ca să mintă într-o publicație care, în același timp, difuza un articol plin de dovezi ale corupției individului apărat prin minciună de guru? De ce, deci, nu doar că mințea, dar o făcea și cu tupeu (a doua lecție învățată)? Din interes (a treia lecție învățată): gandhiul nostru era nu doar prieten cu persoana favorizată, ci și partener în niște proiecte oengistice pe bani mulți. Nici nu mai are importanță că, deja la acel moment, persoana în cauză începuse să frecventeze o televiziune pe care guru-ul o dădea des drept exemplu de manipulare, de mistificare, de jurnalism corupt etc. și nu a contat nici măcar că cetățeanul cu pricina curta intens un partid care a fost la un pas să-l pună ministru (de n-ar fi fost un dosar de incompatibilitate la mijloc, of!).

Din această mică istorioară se pot desprinde regulile de bază ale carierei de părerolog public (sau influencer, cum îi zice în zilele noastre) în România: 1) să fii o autoritate; 2) să ai tupeu; 3) să ai un interes (altul decît acela de a lumina poporul, firește; cu alte cuvinte, să fii într-un oarecare conflict de interese cu nobila misiune de a desluși misterele lumii unui public de bună-credință).

Cum veți fi observat, poate, apariția rețelelor sociale a schimbat cu totul noțiunea de „autoritate”. Caracteristica aproape exclusiv recunoscută pe aici ca furnizînd „autoritate” este pura notorietate. Așa apare, deci, o egalizare uluitoare, care-i pune în aceeași clasă de „autorități” pe Hagi, Pleșu, Bianca Drăgușanu, Florin Salam sau Mîndruță (sau Măruță; iar lista poate fi foarte lungă).

Există, desigur, oameni foarte calificați în domeniile lor de activitate (autorități profesionale, așadar) care nu doar că aleg să nu exprime public tot ce le trece prin cap, dar sînt și lipsite de caracteristicile esențiale ale unui părerolog de succes: tupeul și interesul. În categoria asta intră, de exemplu, cîte un cercetător român în nanochimie care lucrează într-un laborator de la Paris, să zicem (caz real), de care nu ați auzit niciodată, sau o sportivă extraordinară, o vedetă mondială, ca Simona Halep. Nici unul dintre cei doi nu ne spune nici cu cine să votăm, nici cine e vinovat de incendiul de la „Matei Balș” și nici ce să credem despre transsexuali ori la ce filme e bine să ne uităm.

Cînd, însă, există tupeu și interes din plin, „autoritatea” se creează foarte repede. Pînă acum vreun an, de pildă, cercul celor care auziseră de Oana Lovin era foarte mic (e adevărat, nu s-au făcut cercetări despre cercul celor o văzuseră pe Oana Lovin despuiată via videochat și care nu știau cum se numește ea în actele de identitate) și se reducea la rude și prieteni. Notorietatea domnișoarei își are originea într-o atitudine eroicomică afișată în Piața Victoriei pe la începutul lui 2020, cînd Lovin a pozat cu mîna dreaptă (în palma căreia strîngea o legătură de sparanghel – vezi scandalul plecării la muncă în Germania, de pe aeroportul din Cluj, în plină carantină națională, a cîteva sute de români) ridicată spre cer. Pe fundal se putea vedea clădirea Guvernului. A devenit, instant, „fata cu sparanghel”, fotografia ei s-a răspîndit viral pe rețelele sociale. Și s-a transformat la scurtă vreme în „videochatista cu sparanghel”, după ce s-a aflat că, pentru o vreme, practicase nobila artă a despuierii erotice la camera de luat vederi conectată la Internet.

Mulți și-au spus, atunci, că a doua formulă urma să îngroape personajul apărut peste noapte. Nici vorbă: promovată constant de posturi TV ca Antena 3 (care a și invitat-o în studio în prime time) și România TV, Oana Lovin a devenit o „autoritate” în doar cîteva luni. Prezența ei la pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași din octombrie 2020, unde a incitat la nerespectarea restricțiilor anti-COVID, nu mai era nici o surpriză. Iar în acest caz, tupeul nu mai trebuie demonstrat.

Dar care să fie interesul? Judecînd după platformele media care au promovat-o intens și încă o mai fac, dar și analizînd părerile politice ale domnișoarei Lovin, nu e foarte greu de înțeles.

În aceeași clasă de „autorități” pot fi introduși George Simion și Diana Șoșoacă: inexistenți pentru mass-media pînă la jumătatea lui 2020, au obținut aproape o zecime din mandatele parlamentare puse în joc la alegerile de acum trei luni. În acest caz, interesul este și mai clar (nemaifiind nevoie, nici aici, ca tupeul să fie dovedit): unul politic și pecuniar (cîteva zeci de membri AUR, partidul condus de cei doi, au ajuns parlamentari și beneficiază de indemnizații generoase din bani publici).

Iar influencer-ii tradiționali, jurnaliștii, au cam pierdut bătălia. Iar ei știu asta. Cîtă vreme cititorii, ascultătorii și privitorii erau conectați încă la canalele tradiționale mass-media (publicații scrise, radio, TV), lupta celor care se voiau remarcați era să ajungă într-o redacție. Visul suprem, desigur, era ca redacția să fie una TV.

Dezvoltarea Facebook (rețeaua socială cu cea mai mare tracțiune publică în România), însă, a schimbat cu totul datele problemei. Ai ceva de spus lumii? E simplu: poți scrie, vorbi și poți fi văzut, toate trei la un loc, pe Facebook. Te încorsetau regulile de la gazetă? E OK, ești liber să spui orice pe Facebook, oricît de bizar, buruienos sau, pur și simplu, stupid. Simți că nu-ți cunoști publicul? S-a rezolvat și asta: pornește un „live” de cîteva ore (tot) pe Facebook și îi vei cunoaște pe fiecare în parte din cei care te privesc mult mai mult decît e posibil să-ți fi dorit. E prea mic clubul celor care simt nevoia să-ți soarbă înțelepciunea? Banal: nu-ți mai plivi nici limbajul și nici ideile, iar bălăriile care-ți vor ieși din gură vor atrage multe rumegătoare.

Așa s-au născut părerologii schizofrenici: urlători pe Facebook și manierați în textele de la gazetă.

Așa au apărut părerologii (neasumat) politici: nu țin neapărat să-i laude pe unii sau pe alții, dar e trend-ul, mă-nțelegi, produce audiență, lumea vrea schimbare, să nu lăsăm adevărul (sau măcar niște dubii sănătoase) să strice un reach bun pe Facebook!

Ca orice cancer, și acesta a produs mutații: de la arătarea țipătoare care emite tîmpenii pînă la căutătorii de noduri în papură cu aere de analiști imparțiali de think tank, dar care se visează miniștri (unii au și ajuns, de altfel).

Cu toții, însă, dețin cele trei gene fără care n-ar fi părerologi de (mai mult sau mai puțin) succes: a autorității, a tupeului (fie și camuflat în pasivitate agresivă), a interesului (’cos we are living in a material world).

* influențărul se dorește un hibrid între influencer și un personaj influent, nereușind să fie nici una, nici alta, de unde și futilitatea lui fluentă.

Cătălin Prisacariu este jurnalist, redactor-șef adjunct la Newsweek România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.