Care ar fi cartea ideală de citit în vacanţă, în opinia membrilor redacţiei Dilema veche:

 

● Marius CHIVU

În ceea ce mă priveşte, există o singură recomandare adevărată de carte, pentru această vară: John Wiseman, SAS. Ghidul supravieţuitorului. Cum să supravieţuieşti oricînd şi oriunde (traducere de Alexandru Macovescu şi Valentina Tache, Nemira, 2014). Autorul a lucrat în trupele de luptă SAS vreme de 26 de ani şi te învaţă tot felul de tehnici, metode şi trucuri de supravieţuire: cum să te orientezi în zone necunoscute – pe apă, pe uscat sau noaptea –, în condiţii nefavorabile şi în cazuri de calamităţi; cum să pui capcane şi să-ţi construieşti arme sau o tabără; cum să te îngrijeşti cînd eşti rănit sau te atacă animalele; cum şi ce să mănînci în condiţii extreme (capitolul meu preferat!); cum să interpretezi semnele vremii, ale naturii, ale animalelor şi ale propriului corp etc. Volumul este nu doar un ghid practic, ci şi o mică enciclopedie din care înveţi indirect, prin exemple, grafice, scheme şi studii de caz, cîte ceva din botanică, geologie, geografie, fizică, chimie ş.cl. Practic, poţi pleca în sălbăticie doar cu cartea asta în buzunar. Şi te vei întoarce teafăr. Dacă eşti un cititor competent.

● Stela GIURGEANU

Un studiu în roşu a fost primul roman serios al vieţii mele de cititor. Cum treceam din clasa a III-a spre clasa a IV-a, bunicii s-au gîndit să mă scoată din sfera Pamelei Lyndon Travers cu a sa Mary Poppins, a lui Mark Twain şi a poveştilor lui E.T.A. Hoffman, iar în vacanţa de vară mi-au făcut cunoştinţă cu Sherlock Holmes şi Dr. Watson. Ţin minte că bunica m-a luat deoparte şi mi-a spus, pe un ton foarte serios, că de acum sînt îndeajuns de mare ca să citesc şi lucruri „serioase“, romane care nu mai sînt „pentru copii“. Bunicul a confirmat şi mi-a înmînat cartea veche, cu un soi de sobrietate fabricată ca să dea solemnitate momentului. Şi nu ştiu ce m-a cucerit mai mult: faptul că bunicii mi-au prezentat cartea ca pe un soi de încredere în abilităţile mele de cititor, sau povestea fascinantă scrisă de Arthur Conan Doyle. Combinate, povestea bunicilor cu povestea detectivului britanic, mi-au lăsat, pentru viaţă, amintirea primului meu roman adevărat de vacanţă de vară.

● Matei MARTIN

Nu-mi permit nici măcar în vacanţă să citesc (doar) ce vreau. Însă chiar şi numai faptul că nu mai am nici o urgenţă, nici o prioritate, mă face să mă simt liber. Mi-am pus pe lista de lecturi de vacanţă nouă titluri care acoperă patru categorii: 1) obligaţii; 2) restanţe (cărţi care stau de-un an pe noptieră îngropate printre altele, mai urgente); 3) recitiri; 4) cărţi doar-de-plăcere. Lista e tout genre compris şi arată cam aşa: Yan Lianke, Bucuraţi-vă de viaţă; Gabriela Adameşteanu, Anii romantici; Alice Munro, Dragă viaţă; Andrew Solomon, Demonul amiezii. O anatomie a depresiei; M. Duţescu, Uranus Park; Laura Albulescu, Sfinxul. Pierre Bourdieu şi literatura; Julio Cortázar, Armele secrete; Dragoş Ghiţulete, Partea dreaptă a capului; Thomas Bernhard, Extincţie. Nu mă amăgesc. Ştiu de pe acum că în cele două săptămîni nu voi reuşi să le citesc pe toate. Cele rămase necitite vor intra automat pe lista următoarei vacanţe. Amînarea e, şi ea, o strategie de lectură.

● Ruxandra MIHĂILĂ

Aş zice că nu doar omul sfinţeşte locul, ci şi cartea. Căci unde să fugi de capitala zgomotoasă şi ai săi locuitori agitaţi, dacă nu în promisa insulă pustie, ultimă escală de vilegiaturist aventuros, spre a trece cu brio testul de excelenţă care să te includă în top 10 al celor mai inspiraţi cititori (nu doar de vacanţă)?! Numai că eu mă sustrag acestui clasament postmodern şi rămîn în lumea vetustă şi perimată a arhivelor săteşti. Gridul (judeţ Braşov) păstrează încă neexplorate „locuri de citit“, cum le-ar fi numit colega mea Stela Giurgeanu, în frumoasa ei rubrică din, de curînd, din păcate, răposata Dilematecă. O statistică din anii 1940 menţionează Gridul drept unul din satele transilvănene cu biblioteci ale ţăranilor de la cîteva zeci, pînă la cîteva sute sau o mie de titluri. Aici poţi găsi, stivuite, colecţii de ziare şi reviste interbelice, dar şi abonamente la România liberă, Albina, Lumea,Telegraful român, ediţii vechi sau rare, cărţi religioase sau, adunate şi inventariate cu grijă, documente despre sat şi locuitorii săi, în epoci de răscruce din existenţa lor, toate consfinţind o tradiţie culturală de care lumea ţărănească interbelică nu era străină. Iată, spre pildă, un volum masiv cu folclor cules din Transilvania, cu prefaţa lui Mihai Pop, sau volumul 5 din Analecta, din 1947, sau un alt volum, din 1901, cu biserici de lemn din Transilvania. Oare cîte dintre acestea au învins vitregia vremurilor şi oarba barbarie a oamenilor? Şi le spun „locuri de citit“, nu doar depozite, pentru că erau rînduite în „odaia dinainte“ sau „casa mare“, unde e totdeauna răcoare şi miroase a lepedeie şi a velinţe scoase din război. Şi mai vezi şi cîte-o icoană pe sticlă vălurită. O întreagă arhivă îşi aşteaptă cititorul. Chiar şi pe cel de esenţă postmodernă. Oricînd e bine venit în sat.

● Matei PLEŞU

Tocmai am început să citesc primul volum din Bucureştii de altădată, al lui Constantin Bacalbaşa (frate mai mare al lui Anton, cel cu Moş Teacă), care confirmă, o dată în plus, portretul etern al unei Românii zdruncinate de scandaluri politice şi politici scandaloase, de trădări, inconsecvenţe şi episoade tragicomice, dar care evocă şi un Bucureşti oriental şi european, barbar şi civilizat, cosmopolit, efervescent cultural şi economic, aflat în plină modernizare şi înflorire urbană, spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd Heliade-Rădulescu, A.I. Cuza, prinţul Cantacuzino, Ion Ghica, Lascăr Catargiu, Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, Carol Davila, Candiano-Popescu sau Alexandru Lahovary încă umblau pe străzile care aveau să le poarte numele. Termin curînd Un veac de singurătate a lui Márquez, după ce am renunţat de mult să mai înţeleg despre care dintre Aureliano sau José Arcadio este vorba, încurcînd întruna generaţiile şi confundîndu-le sistematic pe Amaranta cu Amaranta Úrsula, pe Amaranta Úrsula cu Úrsula Iguarán, pe Remedios Moscote cu Remedios Buendía cea frumoasă, pe Renata Argote cu Renata Remedios, pe Rebeca Montiel cu Rebeca, pe Petra cu Pilar, pe taţi cu fii şi pe mame cu fiicele lor – fără ca asta să ştirbească într-un fel plăcerea şi sensul lecturii.

● Adina POPESCU

Pentru că, în ultima vreme, am citit, în mare parte, doar cărţi pentru copii şi romane fantasy, mă simt într-o vacanţă perpetuă. Acum citesc Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă de Michael Ende. Chiar dacă nu sînteţi copii, dar vă doriţi o vacanţă năstruşnică şi plină de imaginaţie, vă recomand Vama fantomă de Norton Juster şi Darul lui Jonas de Lois Lowry, ambele de la Editura Arthur.

● Iaromira POPOVICI

Muntele vrăjit, de Thomas Mann, carte pe care o tot citesc şi pigulesc în mai fiecare vacanţă. Poate pentru că, în mai fiecare vacanţă, mă simt ca-n Muntele vrăjit... Dar şi pentru că mă ajută să înţeleg propria mea relaţie, deficitară, cu timpul.

David Lodge, Meserie, Schimb de dame, Terapia şi Veşti din Paradis – cărţi ideale de citit în vacanţă: uşoare, dar nu numai, spumoase şi witty, fără a fi prea apăsătoare. Mary Poppins – cartea de copii, dar nu doar de copii, care mă remontează în toate situaţiile. De ce să disperi dacă, atunci cînd ai nevoie, va fi mereu o Mary Poppins la îndemînă, gata să coboare pe umbrelă şi-n ograda ta?

● Ana Maria SANDU

Pentru mine vacanţa de vară înseamnă, de cînd mă ştiu, statul cu burta la soare, pe plajă, la mare. Cărţile pe care le-am luat cu mine de-a lungul timpului sînt uşor de recunoscut în bibliotecă pentru că şi-au schimbat definitiv forma: sînt umflate ca nişte gogoşi înfuriate de la vînt şi de la picăturile de apă care au căzut peste ele. De fiecare dată cînd le deschid, îmi dau seama că-mi sînt foarte dragi. Şi, chiar dacă le-am citit demult, nu le-am uitat. Am o mare slăbiciune pentru lectura „şopîrloasă“, care mi se pare un amestec irezistibil de visare şi de concentrare. Faulkner, Absalom, Absalom, Povestirile lui John Cheever, Să nu mă părăseşti a lui Kazuo Ishiguro, Clopotul de sticlă al Sylviei Plath, Bîntuiţii lui Chuck Palahniuk, Glamorama lui Bret Easton Ellis – sînt doar cîteva dintre volumele care poartă însemnele călătoriilor mele estivale, de-a lungul anilor. În vara asta sînt în faza Truman Capote, pe care îl redescopăr cu bucurie, deci cu siguranţă voi avea cu mine un volum de-al lui.

● Luiza VASILIU

N-o să mai am niciodată vacanţă de vară. O să am doar concedii şi pensie. Concedii contaminate de bolile laptopului şi întrerupte de insistenţa telefonului, pensia cu artrită şi mulţi nepoţi. Drept pentru care nici cartea mea ideală de vacanţă nu mai există, a rămas prizonieră în vacanţele de vară din şcoală (poate puţin şi din facultate), ea e în acelaşi timp Cireşarii şi Toate pînzele sus!, Regina Margot a lui Dumas şi Bel-Ami a lui Maupassant, Idiotul lui Dostoievski şi Corecţiile lui Franzen, Pastorala americană a lui Roth şi Ciuma lui Camus, Supravieţuirile lui Radu Cosaşu şi Dinţi albi a lui Zadie Smith, titluri cu care am traversat verile într-o navă spaţială, la adăpost de orice fel de responsabilitate, grijă, reproş. Totuşi, dac-ar fi să aleg o singură carte de vacanţă, atunci ea ar fi Peripeţiile bravului soldat Svejk, de Jaroslav Hasek, pe care am citit-o prima dată la mare, în vacanţa dintre a IV-a şi a V-a, şi i-am recitit-o apoi, cu glas tare, fratelui meu mai mic, cînd el avea 9 ani, şi eu 23, într-o vacanţă de vară la Varatec, şi tot Văratecul s-a zguduit de rîsetele noastre.