Bucuria de a migra

Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Bucuria de a migra jpeg

Să fiu sincer, e uimitor cît de uimiți continuăm să fim cînd oamenii migrează. Lucrurile sînt simple. Lumea așa cum o știm e o lume a migrațiilor.

Studiile recente asupra ADN-ului au confirmat că, în Europa, sîntem mai toți africani, adică descendenți ai unor populații care au ocupat Europa venind dinspre Africa, pe un val de progres tehnologic care azi ni s-ar părea pueril, dar care atunci le permitea să trăiască și într-o climă mai rece. Doar grupuri mai restrînse, precum bascii, par a fi băștinași din Europa, sau cel puțin încă nu știm suficient ca să aflăm de unde or fi migrat și ei.

Dar africanii aceia care ne sînt strămoși îndepărtați n-au venit aici să stea. Urmașii lor au continuat să se miște de-a lungul Europei, de regulă dinspre Est spre Vest, dar și invers, pînă cînd apariția statelor naționale a pus capăt acestei vînzoleli sui-generis. În Evul Mediu, odată cu consolidarea statelor și a sistemelor de impozitare, migrația a devenit mai complicată, fără să dispară însă. În plus, europenii au început să fie ocupați să ajungă pe alte meleaguri. Restul discuției e ușor de imaginat, asistînd, mai ales după al Doilea Război Mondial, la o renaștere a migrației internaționale, în timp ce finalul de secol a adus cu sine comunicarea instantanee și transportul ieftin, cu aviația low-cost ca vîrf de lance.

Concretizată la teritoriul României, istoria include apariția și stabilirea aici a unor legionari romani – care nu veneau neapărat din peninsula italică –, conține rolul cumanilor și al ungurilor la constituirea statelor române, și amintește faptul că principalele orașe românești, la momentul izbucnirii celui de-al Doilea Războiului Mondial, aveau mulți non-români, cel mai adesea majoritari ca număr în raport cu românii neaoși. Integrarea naționalismului în doctrina comunistă ce a dominat România timp de 45 de ani a venit la pachet cu eliminarea alogenilor. Deja mulți plecaseră în timpul războiului sau imediat după aceea. Restul au fost stîrpiți ușor-ușor de regimul comunist. Dar și aceasta e o migrație, una forțată. Propaganda comunistă ne convinsese însă că e cazul ca oamenii să fie identici, să aibă fix aceleași nevoi și gînduri și, dincolo de aceste exagerări voite, să locuiască în țara lor cea pură etnic. Numai că au trecut 30 de ani, cu zece mai mult decît prezisese Silviu Brucan că ne-ar trebui ca să recuperăm decalajele.

Decalajele au rămas, emigrația masivă a venit și nu a mai plecat. Mai bine de jumătate din populația României, conform sondajelor noastre, fie a locuit o vreme în afara țării, fie are între cei emigrați un prieten sau o rudă cu care ține legătura. Estimările arată că aproape patru milioane de români născuți în România locuiesc acum în afara granițelor, mai ales în Europa de Vest și America de Nord. O parte din reconstrucția României se bazează pe emigrație. Asta înseamnă scăderea numărului șomerilor (nu am avut practic niciodată un șomaj ridicat în perioada postdecembristă), precum și remiteri de bani, adică banii aduși în țară de emigranți.

Dar asta nu pare de ajuns ca să ne obișnuim cu migrația ca element cotidian. Jumătate dintre români sînt mai degrabă reticenți la emigrație, considerînd-o un act nenatural, incluzînd aici trădarea celorlalți, cei care rămîn în urmă. O bună parte dintre angajatori, mai mult de jumătate, spuneau la începutul anilor 2010 că preferă să angajeze absolvenți ai universităților românești, nu pe cei ce reveneau de la studii din străinătate.

Pe de altă parte, sîntem destul de reticenți și la imigrație. Înaintea crizei economice de la finalul anilor 2000, România atinsese deja momentul cînd forța de muncă din țară nu mai era suficientă. Prim-ministrul anunța atunci că... vom rezolva problema prin revenirea românilor din diaspora. Așa cum era de așteptat, n-au revenit. De altfel, practic nici o țară europeană (sau de aiurea) nu a cunoscut o migrațiune de revenire majoră în raport cu imigrația trecută. Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda sînt doar cîteva dintre țările care au trecut prin astfel de fenomene. Spre exemplu, acum cîțiva ani, cam 10% din cetățenii luxemburghezi erau de naționalitate portugheză. Românii sînt azi între primele minorități etnice din principalele țări europene. Îmi place să citesc cartea de telefon (White Pages) din Toronto. În clipa cînd scriu acest text, sînt acolo 33 de Popa și 35 de Popescu.

Peste toți aceștia a venit coronavirusul. Și a început obișnuitul discurs din media despre cum se vor întoarce.

Numai că apare o întrebare logică: de ce s-ar întoarce? De ce ar lăsa acolo, departe, locul unde stau, unde au crescut copiii, unde muncesc și merg la școală? De ce ar renunța la sisteme medicale peste cel din țară, școli mai bune, un standard de viață mai ridicat, case, apartamente, parcuri verzi, supermaket-uri mai bine garnisite cu mărfuri, tramvaie curate, societăți previzibile, în care corupția e mai mică, iar instituțiile mai de încredere și, mai ales, au comunități în care s-au obișnuit. De ce ar renunța cei 33 de Popa sau 35 de Popescu și familiile lor din Toronto la ceea ce au deja acolo, la rutina zilnică și la prietenii de acolo, eventual numiți Ionescu și Georgescu, pentru a reveni în țară?

Da, a existat un val de revenire în timpul carantinei din primăvară, care i-a adus cu precădere înapoi pe cei aflați oricum în migrație circulatorie, care stăteau oricum o parte din an în România.

Ceea ce a oprit cu adevărat COVID-19, și doar parțial, a fost plecarea noilor emigranți, a celor ce plănuiau să plece anul acesta sau la anul. Logica e simplă: e greu să te parașutezi azi într-o altă țară și să începi a te integra acolo cu sabia lui COVID deasupra capului...

irina munteanu dilema veche 1 jpg jpeg

E ciudat să observăm faptul că ne aflăm chiar acum din nou în situația de a avea o nevoie acută de forță de muncă. România deja crescuse numărul lucrătorilor străini non-europeni acceptați pe piața forței de muncă, iar media relata cazuri de imigranți (non-români) respinși de comunitățile mici, deși nu avea cine lucra acolo. Și exact în momentul cînd soluția logică era atragerea de imigranți și refugiați, ne-am trezit cu pandemia pe cap.

Ploieștiul modern, de pildă, e o creație a imigranților. Petrolul a adus acolo nu doar prima rafinărie din lume, ci și o puzderie de ingineri americani, englezi, francezi, austrieci, englezi și de aiurea, atrași pe de o parte de mirajul aurului negru, iar pe de altă parte de nevoia de forță de muncă pe care (și pe atunci) slab educata populație a României nu avea cum să o satisfacă. Iar acei străini au adus obiceiuri noi și au dezvoltat orașul. Primele spitale au fost construite de bulgari și evrei. Existau biserici italiene și franceze. Străinii au crescut iute viața culturală, au impus un ritm trepidant comunității, au construit echipa de fotbal care avea să cîștige al doilea campionat național (United). La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, ei constituiau cam o treime din populația urbei.

Exemplul Ploieștiului este ideal, pentru că acolo, unde pentru mine rămîne acasă, deși sînt plecat de 30 de ani, orașul era oarecum atipic pentru România. Erau inițial puțini străini, însă dezvoltarea economică și socială a schimbat structura etnică a populației și a schimbat complet viața. Adică exact ce ar putea experimenta România acum. Forța de muncă nu e suficientă. Înainte de pandemie, aveam șomaj endemic de mic, iar creșterea economică continua indiferent de cine era la guvernare. Era momentul să începem a primeni sîngele națiunii, integrînd noi locuitori născuți în alte țări.

Dar, cum ziceam, a venit pandemia și a stopat imigrația, așa cum a stopat si revenirile.

Mie, unuia, îmi lipsesc forfota oamenilor în avioanele low-cost dinspre și înspre România, freamătul acelor oameni ce veneau acasă să se mîndrească cu ce au realizat altundeva, bucuria de pe fețele celor ce plecau cu cîrnați și palincă în bagajul de cală, cu pufuleți și eugenii, ca să arate prietenilor de aiurea ce lucruri minunate avem noi acasă. Și îmi lipsesc poveștile lor, spuse cu voce tare, să audă tot avionul, și discuțiile la colțul meu de pub în terminalele din Frankfurt sau München sau Viena, în care viața oamenilor acestora, aflați mereu între două tărîmuri (transnaționalism se cheamă în științele sociale) se derula prin vorbele lor.

E probabil ca dezvoltarea tehnologiei în epoca COVID să fie infinit mai mare decît ne așteptăm. Iar schimbările în viața noastră să aducă o altfel de abordare a muncii, mai tehnologizată, mai puțin de la birou, mai mult de acasă. Asta va face probabil ca și mai mulți oameni gata să migreze să revină mai des acasă, fie și pentru un week-end, va accelera contagiunea valorică, va schimba cu totul societatea. Pînă acolo, însă, avem nevoie să ne păstrăm sănătoși, iar masca nu ne ajută să ne păstrăm și sănătatea mentală. Gîndul că migrația va continua și după pandemie, cu voioșia acestor legiuni de migranți, cu un du-te-vino dinspre și spre România, poate fi reconfortant. Dar pînă atunci mai este. Avem de așteptat vaccinul, efectele sale, reinventarea economiei.

Bogdan Voicu este sociolog.

Foto: Irina Munteanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.