Atac în bibliotecă

George ARION
Publicat în Dilema Veche nr. 336 din 22-28 iulie 2010
Atac în bibliotecă  jpeg

- o pledoarie pentru romanul poliţist -

Încă de acum multe decenii, Camil Petrescu vitupera enervat de succesul fulminant al lui Edgar Wallace: „Romanul poliţist nu e o carte imorală, ci doar o carte crîncen proastă. Nu are în favoarea lui nici o circumstanţă uşurătoare. Trăieşte speculînd logica anemică a cititorului său şi mediocritatea imaginaţiei lui“.

Nici Alexandru Philippide (pe care l-am adorat şi căruia i-am consacrat, în tinereţe, o carte) n-a fost mai indulgent în aprecieri: „nu serveşte decît la astuparea ceasurilor de plictiseală“. Asta nu l-a împiedicat ca, în nuvelele lui – Floarea din prăpastie şi Îmbrăţişarea mortului –, să facă apel la mijloace din panoplia literaturii de suspans.

Astfel de „consideraţii confortabile“, datorate unor literaţi eminenţi, au descurajat, cu siguranţă, afirmarea policier-ului românesc.

În tabăra adversă, Mircea Eliade şi Paul Zarifopol susţineau cu fervoare altceva. Ultimul se exprima tranşant: „...acest gen, prin energia sa dramatică, este în adevăr salvator pentru omenire, căreia i se serveşte în doze de piaţă literatură moluscoasă, sub pretext de profunzime psihologică“.

Evident, disputele, mai mult sau mai puţin cordiale, se purtau în legătură cu traducerile din opera autorilor străini, producţia autohtonă de acest fel fiind cvasiinexistentă.

După Al Doilea Război Mondial, opinii „pro“ sau „contra“ s-au exprimat sporadic, în contextul „noului climat literar“, partizanii şi detractorii genului purtînd un „război rece“, din umbră. Şi totuşi, paradoxal, numărul scriitorilor autohtoni care îl ilustrau a crescut, cele mai multe dintre „creaţiile“ lor neavînd, din păcate, nici o valoare, fiind elaborate „la comandă“. Iar multă vreme, în special pînă la apariţia colecţiei „Enigma“, de la Editura Univers, nici nu prea se ştia ce se petrece pe alte meridiane.

M-aş fi aşteptat ca, după 1990, să urmeze un reviriment al romanului cu suspans (poliţist sau de spionaj). El s-a lăsat cam mult timp aşteptat, aşa cum s-a întîmplat, în România, cu înnoirile din oricare alt domeniu. De aceea, în mai multe rînduri – în presă, la radio şi televiziune – am încercat să descifrez cauzele acestei letargii. Îmi permit să reiau, cu mici modificări, cîteva dintre aserţiunile mele, consemnate într-un dialog cu distinsul cărturar Ovidiu Pecican, interviu publicat în revista Mişcarea literară.

Prea puţini pe scena crimei

Pe mapamond se produce o expansiune fără precedent a literaturii mistery &thriller. Cărţile autorilor care cultivă acest gen sînt editate în zeci de milioane de exemplare, ceea ce le aduce beneficii de vis. Lucrările lor sînt comentate de către persoane avizate, în publicaţii de mare tiraj, şi ecranizate imediat. Editurile profită de încasările fabuloase şi susţin publicarea unor lucrări mai puţin vandabile. La noi, însă, pot fi număraţi pe degete cei care se încumetă să se aventureze pe teritoriul unde se înfruntă criminalişti şi ucigaşi. Cine îi prezintă? După ştiinţa mea, singura rubrică de semnalare pe larg a acestor apariţii editoriale – „Scena crimei“ – îmi aparţine şi, de patru ani, este găzduită, duminica, de către Jurnalul naţional.

De ce, oare, această sfială? Lipsa unei tradiţii? Posibil. Într-una dintre singularele încercări de sinteză consacrate fenomenului, Literatura şi fascinaţia aventurii, Horia Matei remarca puţinătatea exemplelor de scriitori români care s-au dedicat acestui gen. Şi mai puţini sînt cei care au obţinut rezultate notabile. Atunci, să fie de vină inundarea pieţei cu multe traduceri? În opinia mea, ele ar trebui să contribuie la declanşarea unui spirit de emulaţie şi nu a unei inhibiţii. Absenţa unor scriitori profesionişti? Dar mulţi dintre autorii străini au fost, la început, ziarişti, poliţişti, agenţi secreţi, pînă cînd au izbutit să se întreţină numai din scris.

În ţara noastră, autorul de romane poliţiste are un statut ambiguu, mai mult de „tolerat“. El nu inspiră încredere criticului literar, deoarece acesta desconsideră genul, din cauza unei pregătiri superficiale în domeniu. În cel mai bun caz, reperele lui sînt Agatha Christie, Conan Doyle, eventual Hammett, Chase şi Chandler, deşi, în ultimele decenii, romanul poliţist a cunoscut metamorfoze spectaculoase. (Fac o paranteză: eu sînt o excepţie, am fost un răsfăţat al criticii literare, la debutul meu s-a exclamat „Avem un Chandler!“, s-a scris mult despre mine, unele cărţi mi-au fost încununate cu Premiul Uniunii Scriitorilor – în 1985 şi 1995; altele au fost adaptate pentru marele ecran sau au devenit seriale TV.)

Romanele „miliţiste“ şi despre ce învaţă şcolarul francez

Autorului român de romane poliţiste nu-i acordă credit nici cititorul. Înainte de ’90 au apărut puţine romane poliţiste cu subiect autohton – doar trăiam într-o ţară unde se nega existenţa fărădelegii. Acele romane „miliţiste“ – termenul îi aparţine Danei Dumitriu –, scrise deseori fără har, au provocat o stagnare a acestui tip de literatură şi în climatul de libertate instaurat după doborîrea dictaturii. Ca urmare, nici editorul nu are încredere într-o realizare românească şi rarele apariţii datorate condeierilor români nu se bucură de o promovare corespunzătoare, indiferent de valoarea lor. Ar mai putea fi o cauză, dintre multele posibile: publicul nu crede în justiţia română, aşa că este greu să-i propui ca erou un justiţiar verosimil, din moment ce toată lumea a aflat despre numeroase cazuri de poliţişti, procurori, judecători certaţi ei înşişi cu legea. Iar poliţistul de azi se deosebeşte prea puţin de miliţianul de ieri.

V-ar plăcea să fiţi şcolar în Franţa? Mie, da. Pentru că, printre altele, la ora de literatură, mi s-ar pune pe bancă o carte poliţistă şi ar trebui să răspund la un set de întrebări incitante. Cum e prima copertă? Are ilustraţia legătură cu titlul? Ce elemente evocă relaţia cu genul căruia îi aparţine romanul? Coperta a patra aduce un plus de atractivitate şi de mister? Dar ce se constată în privinţa conţinutului? Cine este povestitorul – autorul omniscient, protagonistul, un apropiat al acestuia? De ce unul sau altul? În ce mod ne este adusă la cunoştinţă enigma? Cum e condusă ancheta? La soluţie cum se ajunge?

Pare o joacă într-o recreaţie, dar iată cum se poate străbate, în mod inteligent, instructiv, ispititor, nostim, labirintul unor ficţiuni de tip special, şi se poate deschide apetitul de a le citi. Să vă spun cum sînt prezentate ele în manualele românilor? Ştiţi şi singuri – nu li se acordă nici o atenţie.

Cum nu mai am nici o şansă să devin elev francez, m-am visat, cu pipa în mînă, în mijlocul unor studenţi de la o facultate din România, încercînd să descifrăm împreună universul fascinant al crimei reflectate în literatură. Întocmai ca în majoritatea celorlalte ţări, unde romanul noir, giallo, polar, hard boiled sau cum i s-o mai fi spunînd nu e socotit maculatură, paraliteratură, creaţie mediocră, subalternă, surogat. Iar numărul lucrărilor care analizează cu seriozitate genul este copleşitor şi se datorează unor critici şi istorici literari cu o reputaţie consolidată. Am încercat să număr titlurile din bibliografia remarcabilului studiu al Danielei Zeca, Melonul domnului comisar. M-am lăsat păgubaş cînd am ajuns la cifra 100.

Lista lui George Arion

Pur şi simplu, a fost o vreme cînd mă simţeam singur, mai ales după ce şi Rodica Ojog-Braşoveanu trecuse în lumea umbrelor. De fapt, şi mai înainte mă simţisem stingher. Nu mă regăseam în cărţile unor „confraţi“, care lăudau prestaţiile miliţienilor.

Însă lamentaţiile mele de odinioară nu-şi mai au rostul acum. Astăzi pot să înşir multe nume de autori români de policier-uri, care nu s-ar face de rîs dacă ar fi traduşi într-o limbă de circulaţie universală.   

Vă ofer o listă – lista lui George Arion. Reţineţi, vă rog, numele acestor scriitori. Aţi auzit şi veţi mai auzi, cu siguranţă, de ei: Stelian Ţurlea, Adrian Onciu, Eugen Ovidiu Chirovici. Lor li se adaugă cei promovaţi de Crime Scene Publishing, un imprint Flacăra şi Tritonic (directori Alexandru Arion şi Bogdan Hrib): Oana Stoica-Mujea, Ivona Boitan, Emil Simionescu, Alex. Mihalcea, VT Morogan, Monica Ramirez, Bogdan Hrib, Bogdan Teodorescu. Cărţile acestora apar în mii de exemplare, însoţind revista Flacăra. M-aş trece şi pe mine, iliescian, pe listă.

De-acum, putem afirma cu îndreptăţire că s-au pus bazele unei şcoli româneşti a romanului poliţist. Apariţia ei contrazice spusele şocante ale lui Al. Philippide: „pricina (lipsei de apetit a literaţilor de la noi pentru romanul poliţist, n.a.) va trebui căutată într-o inaptitudine a firii naţionale pentru asemenea producţii literare“. Bunul poet se înşela, sîntem înzestraţi şi pentru a descifra, în cărţi, enigma unui asasinat terifiant sau a unui hold-up ingenios. De aceea s-a şi constituit, anul acesta, Romanian Crime Writers Club – prima asociaţie a autorilor de romane poliţiste din România. Scriitori din generaţii diferite, cu stiluri diferite, cu viziuni diferite asupra lumii. Îi apropie dragostea de thriller&mystery şi o bună cunoaştere a acestui fenomen. Întîmplările din romanele poliţiste româneşti se desfăşoară în ţară, în saloane simandicoase sau în cartiere rău famate, dar şi în Grecia, Suedia, Belgia, Olanda, Rusia, Turcia, SUA etc. Decorul e descris în deplină cunoştinţă de cauză. Subiectele sînt şi ele diverse – de la urmărirea unui ucigaş în serie pînă la dezvăluirea iţelor unui complot de talie internaţională. Personajele sînt poliţişti, jurnalişti care devin anchetatori fără voie, agenţi speciali, justiţiari de conjunctură. Nimic nou sub soare, dar fiecare posedă un timbru personal. Unii sînt gravi, alţii preferă o relatare mai jucăuşă, cu ironie şi umor.

O confesiune

La final, simt nevoia unei confesiuni. Am scris, în 1983, primul meu roman poliţist, Atac în bibliotecă, şi ca să mă joc, însă şi dintr-un spirit de frondă. Nu mă recunoşteam în literatura poliţistă pe care o găseam în librării şi am dat un „atac“ nu numai la insipidele cărţi cu miliţieni, dar, în general, la toată literatura cu false pretenţii de gravitate şi profunzime, la „literatura moluscoasă“. Eroul meu, simpaticul jurnalist Andrei Mladin, a fost imediat îndrăgit de către tinerii din vremea aceea. Era el însuşi un june obişnuit, care se împotrivea cu umor la necazurile abătute aupra sa. M-au înrîurit Chandler, Hammett, Chase, Cheney. Are dreptate Northrop Frye – „dorinţa unui scriitor de a scrie nu poate decurge decît dintr-o experienţă a literaturii“. Care, evident, nu se rezumă numai la lectura de cărţi poliţiste. Spre uimirea multora, autorii de thriller &mystery au lecturi mai bogate decît se crede. Şi dau dovadă de multă rigoare şi profesionalism la masa de lucru, documentîndu-se temeinic pentru subiectele abordate. Fiindcă, după cum remarcă Mircea Mihăieş în minunata sa carte, Metafizica detectivului Marlowe, „amatorismul, improvizaţia, încercarea de a înşela cititorul sînt fatale“. În orice caz, dacă proza poliţistă care mi-ar fi căzut sub ochi ar fi însemnat doar scrieri de tipul Conan-Doyle sau Agatha Christie, n-aş fi aşternut nici un rînd pe hîrtie.

George Arion este jurnalist, poet, prozator şi autor de romane poliţiste.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Planeta Marte
Planeta Marte ar fi găzduit un ocean cu miliarde de ani în urmă. Un rover chinez contribuie la găsirea dovezilor
Cu ajutorul roverului Zhurong din China, oamenii de ştiinţă au obţinut noi dovezi conform cărora Marte a găzduit un ocean cu miliarde de ani în urmă, atunci când era o planetă foarte diferită de lumea aridă şi dezolantă din zilele noastre.
Iohannis Administratia Prezidentiala jpg
Summit al Comunității Politice Europene: Ce a spus Klaus Iohannis despre aderarea la Schengen
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, joi, la cel de-al cincilea Summit al Comunității Politice Europene, care a avut loc la Budapesta. Agenda reuniunii a inclus o sesiune dedicată provocărilor de securitate și discuții în grupuri de lucru, fiind atins și subiectul Schengen.
legume jpg
Top 3 legume care sunt pline de calorii. Românii le consumă pe săturate și nu știu că din cauza lor se îngrașă
Atunci când încercăm să dăm jos kilogramele în plus, un sfat pe care îl vom primi de la mai toată lumea este să consumăm mai multe legume. Iar, în mod normal, acest sfat este unul bun, pe care ar trebui să îl ascultăm.
elon musk colaj gettypixabay jpg
Miliardarii au dat lovitura. Cât au câștigat bogații lumii în urma victoriei lui Donald Trump
Cei mai bogați oameni din lume au dat lovitura. Bloomberg Billionaires Index estimează că ei au câștigat într-o singură zi aproximativ 64 de miliarde de dolari. Totul ca urmare a victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA.
Bucureștiul interbelic. Imagine surprinsă de fotograful Nicolae Ionescu
România Mare și modernizarea prin importuri în anul 1939
Contemporanii din România aveau impresia că nu se schimbă ceva în statul în care se formase după unirea din 1918 și multe articole din ziare ilustrau această părere.
WhatsApp Video 2024 11 07 at 19 59 55 mp4 thumbnail png
Pensionară jefuită în plină stradă de un bărbat și o femeie. Imagini cu hoții în acțiune
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Biroul de Poliție pentru Transportul Public au prins, joi, în flagrant două persoane, o femeie și un bărbat, imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt, în Sectorul 3.
Nicolae Ceausescu pe litoral  jpg
Care era orașul favorit al lui Nicolae Ceaușescu? A investit masiv în dezvoltarea lui, transformându-l într-un simbol al modernizării comuniste
Chiar și la atât de mult timp după căderea regimului comunist, nenumărați români sunt în continuare curioși să afle mai multe detalii despre acele vremuri, cât și despre Nicolae Ceaușescu.
Dmitri Peskov FOTO Profimedia
„Putin nu mănâncă oameni”. Kremlinul consideră exagerată promisiunea lui Trump că va pune rapid capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi consideră exagerată o asemenea promisiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Nicolae Ciuca si a prezentat demisia  Foto Inquam Photos   Octav Ganea (3) jpg
Reacția lui Nicolae Ciucă când este întrebat de pasajele copiate din lucrarea sa de doctorat: „Nu am nicio problemă să recunosc”
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinție, a primit în timpul unui interviu una dintre cărțile din care ar fi plagiat în lucrarea sa de doctorat. Mai multe pasaje ar fi fost copiate cuvânt cu cuvânt, inclusiv cu note de subsol.