Antidot împotriva morții?

Cristina BOGDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Antidot împotriva morții? jpeg

Printre volumele copilăriei, păstrate nu doar într-un raft de bibliotecă, ci și într-unul tăinuit în cutele memoriei afective, se află o carte cu coperți albe, scorojite de timp și de îndelunga folosire, pe a cărei primă pagină e scris, cu elegante litere de mînă, doar un nume de familie: Dumitrescu. Parcurg secvențele de pe foaia de titlu: Basme arabe, povestite de Eusebiu Camilar, 1001 de nopți, Editura Tineretului, 1956. Numele primului posesor și cel al figurii centrale a cărții rămîn, pentru mine, îngemănate, căci, înainte de a învăța să citesc, mi-au fost împărtășite poveștile Șeherezadei de către bunicul matern, doctorul Petre Dumitrescu. Îmi amintesc după-amiezile în care aș fi vrut, precum Riar-Șah, să nu se sfîrșească niciodată istoria depănată, să pot închide ușa în fața timpului și să păstrez doar ritmul domol sau alert al frazelor. Cadența lor funcționa ca un instrument de teleportare, mă trezeam dintr-odată într-un colț îndepărtat de lume, sub privirea unei alte epoci, cu legile ei adesea de neînțeles, și trăiam uimirea privilegiului de a mă putea furișa, invizibilă și nestingherită, printre șeici, negustori, înțelepți, femei viclene, derviși, sultani și alte făpturi, pe care nu aveam ocazia să le întîlnesc în viața din afara poveștii. Cred că atunci, pentru prima dată, am simțit că lumea poate încolți din sămînța cuvintelor și că între gura celui care le deapănă și urechea celui care le ascultă se înfiripă treptat o complicitate tainică.

Trei decenii mai tîrziu, citind textele lui David Le Breton dedicate antropologiei simțurilor (La Saveur du monde. Une anthropologie des sens, Métailié, 2006; Éclats de voix. Une anthropologie des voix, Métailié, 2011), intuiția mi-a fost confirmată și-am descoperit, cu ochii adultului de data aceasta, importanța cuvîntului din care se ivește lumea. Nu numai în Geneza biblică, dar în multe credințe țesute în culturile orale, rostirea întemeiază realitatea, o face să prindă contur și, ulterior, o ajută să se nască periodic. De aceea, performarea anumitor secvențe textuale (basme, povești, colinde), în situații clar delimitate, e menită să reinstituie timpul în care ele s-au petrecut și să ne ofere astfel posibilitatea miraculoasă de a deveni contemporani cu momentul săvîrșirii lor.

Scriind în monumentala sa lucrare, The Golden Bough, despre magie, James George Frazer o considera o tehnică capabilă să rezolve cele mai diverse probleme existenţiale, de la apărarea de forţele ostile și vindecarea diverselor -boli pînă la înfrîngerea unui duşman sau obținerea iubirii unei anumite persoane. Să ne amintim însă că în miezul fiecărui act magic apar şi unele structuri textuale (incantaţii, formule ritualice), fără de care respectivul construct ar fi privat de eficacitate.

Puterea cuvîntului este de necontestat în societățile orale, prin acest instrument infailibil faci și desfaci, zidești și distrugi, și, mai mult decît atît, există comunități în care este suprimată orice distanță între vocabulă și realitatea pe care ea o învăluie. De aceea, rostirea poate fi extrem de periculoasă (chiar pînă la a ucide), dar, în egală măsură, e capabilă să joace un rol taumaturgic, ca în povestirea hasidică relatată de Martin Buber (Les Récits hassidiques, Plon, 1949), în care un rabin explică, provocat de o întrebare, că o poveste trebuie să acționeze în profunzime și să reprezinte, în sine, un remediu. Exemplul este cel al unui bătrîn ucenic al lui Baal-Shem, paralizat, care, atunci cînd i se cere să-l evoce pe maestrul său (ce sărea și dansa în clipele de rugăciune), se coboară miraculos din patul suferinței și începe să-l imite, vindecîndu-se, astfel, într-un mod neașteptat.

Poveștile au puteri nebănuite atît asupra universului (la indienii Pueblo, de pildă, miturile se povestesc noaptea, pentru a ajuta stelele să înainteze pe cer), cît și asupra celor care le primesc, ascultîndu-le (la indienii Cherokee, basmele se spun iarna, pentru a face să pară mai scurte nopţile).

Insul capabil să le depoziteze în el însuși și să le împărtășească altora are un statut aparte în toate culturile. Andrei Cornea cîntărește, în volumul Scriere și oralitate în cultura antică (Humanitas, 2006, p. 146), prețuirea acordată „artizanului cuvîntului viu, celui ce știe să mînuiască lógos-ul oral“ și ajunge la concluzia că „în persoana acestui om, Grecia vedea încarnarea înțelepciunii (sophía) exact în felul în care Orientul o vedea în artizanul cuvîntului scris“.

Și astăzi, grioților (poeți și cîntăreți itineranți) din Africa occidentală li se atribuie puteri supranaturale, iar limba pe care o folosesc este alta decît cea a oamenilor obișnuiți. La dogonii din Mali se face distincția între limbajul cotidian, banal, și „cuvintele bune“, pe care numai inițiații le cunosc și le folosesc; populaţia Arunta din Australia cîntă versurile într-o limbă arhaică, diferită de cea uzuală, ca pentru a nu amesteca registrele cotidianului și excepționalului.

Înțelese ca o formă de transmitere a unor informații și cunoștințe, dar și de împărtășire a anumitor experiențe, textele performate de acești mînuitori ai cuvintelor se pot adapta unor contexte specifice, și în funcție de cererile formulate.

Povestitorul este cel care păstrează universul în temeliile lui firești și ține la distanță, măcar pentru o vreme, uitarea și moartea. E un intermediar între cele ce au fost și cele ce sînt, activînd mereu pîrghiile memoriei colective. Dacă este să îi dăm crezare lui Vladimir Propp și teoriei sale, potrivit căreia rădăcinile basmului fantastic pot fi regăsite în riturile de inițiere, atunci povestitorul este cel care îl îndrumă pe neofit pentru a parcurge cu bine treptele ritualului.

În prezent, pentru majoritatea copiilor lumii, cel dintîi povestitor este mama. Prin istoriile depănate, ea transmite nu numai o succesiune mai mult sau mai puțin tensionată de întîmplări, cu învățăturile aferente, ci și structurile proprii unei anumite limbi, construcțiile specifice pentru diversele contexte lingvistice, ajutîndu-l să ordoneze raporturile dintre eu, tu și altul, dintre aproape și departe, dintre ieri, astăzi și mîine. Altfel spus, îl inițiază pe copil în tainele limbii materne și într-o anumită logică a existenței. Mai mult decît atît, prezența și vocea mamei construiesc un univers securizant și nu putem afla cu exactitate dacă dorința de poveste se referă la curiozitatea în fața conținutului ei sau la nevoia de a avea ființa dragă în preajmă și de a o putea observa pe îndelete. Într-o carte dedicată Gramaticii fanteziei (Humanitas, 2009, p. 145), Gianni Rodari zăbovește asupra acestei idei, arătînd că „un seismolog ar putea spune că un copil este interesat, în acest caz, nu numai de conținut și de formele sale, nu numai de formele expresiei, ci de substanța expresiei, adică de vocea maternă, de nuanțele ei, de volume, de modulații, de muzica sa care transmite duioșie, care desface nodurile neliniștii, care face să se evapore fantasmele fricii“.

Orice inițiere presupune o moarte ritualică, pentru a te naște într-o altă stare, într-o etapă existențială diferită. Și pentru că moartea sperie, chiar și cînd se ascunde în volutele poveștii, e nevoie de un glas liniștitor care s-o anunțe. Sau să o amîne puțin, introducînd alte și alte secvențe între început și sfîrșit: „Atunci Șeherezada, pregătindu-se a istorisi, s-a întors către șah și a început basmul, care s-a înlănțuit tot cu alte și alte basme, nopți după nopți, Riar-Șah amînîndu-i mereu osînda, pînă la nopți o mie și una…“

În povești, moartea poate fi învinsă, păcălită, vîrîtă într-o turbincă și pecetluită acolo, măcar pentru un timp. În basme, există apa vie și personajele primesc, uneori, dreptul de a se întoarce din lumea de dincolo în cea de aici. De la primul text literar care ni s-a păstrat, Epopeea lui Ghilgameș, dorul nemuririi revine constant în scriitură. Să fie chiar ea, povestea, antidotul împotriva extincției?

Cristina Bogdan este conferențiar și prodecan al Facultății de Litere, Universitatea din București. Cea mai recentă carte publicată: Moartea și lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate, Editura Universităţii din Bucureşti, 2016. 

Foto: Florin Lăzărescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.