Ambivalența frontierelor

Publicat în Dilema Veche nr. 849 din 16 - 22 iulie 2020
Ambivalența frontierelor jpeg

  Zidul chinezesc… sublim și blestemat.

                                                             Lu Xun

În secolul I, Hadrian a decis construirea unui zid, la nivelul Scoției de azi, pentru a afirma că nici chiar Imperiul Roman nu putea fi infinit, că trebuia să aibă o margine desenată. Mircea Eliade afirma că „întinderea doar prin delimitare devine teritoriu”. Și astfel se constituie un spațiu ce se plasează sub autoritatea unei puteri. Frontiera contribuie la concentrarea unei identități și, în acest sens, își afirmă legitimitatea și totodată facilitează exercițiul politic. Exasperarea frontierei e Zidul. Nimic mai agresiv decît frontiera zidită care se justifică prin motive identitare și defensive: uniune interioară și protecție contra inamicului exterior. Emblematică e cea care se întinde de-a lungul a 8.000 de kilometri, Zidul chinezesc. El constrînge și securizează. „Sublim și blestemat” – ambiguitate congenitală a frontierelor zidite. Ceea ce, pe vremuri imperiale, se dezvolta nemăsurat în Extremul Orient se impune ca agresiv și flagrant politic sub regimul de ocupație sovietică. Zidul de la Berlin a fost decis și impus de Hrușciov pentru a face opacă separația Germaniei între Est și Vest. Frontiera ca intimidare și interdicție de traversare. Numeroși sînt tinerii ce aveau să fie tentați, cu prețul vieții, să escaladeze Zidul comunist. Între cele două Corei, un alt zid e afirmația explicită a unei separații „politice“ de nedepășit: el consacră divizarea nației. Frontieră între sine și sine. Alte frontiere zidite rănesc și ele, ca expresie a unor insuportabile decizii politice. Explicit e Zidul între America și Mexic pe care Trump vrea să-l extindă și să-l militarizeze. În Israel, un alt zid, nu al Plîngerii, ci al separării de Palestina, e subiect de polemică. El se afiliază aceleiași logici. Există frontiere zidite și în inima unui oraș, Belfast, a unei insule, Ciprul… Zidul disociază comunități și nații pe un fond de refuz și de excludere a celuilalt. Zidul e o exasperare a frontierei. Azi, aceste frontiere zidite își au ca revers ceea ce am putea defini ca „frontiere lichide“. Frontiere suspendate, fluide și libere, frontiere ale încrederii în celălalt, frontiere cîștigate pe fond de pace. Frontiere lipsite de orice interdicții, frontiere ale păcii marcate de destinderea ce a urmat Războiului Rece. Frontiere postcomuniste, democratice și, să spunem, generaționale. În acest spirit s-au creat organisme umanitare definite ca „fără frontiere”, organisme de intervenție medicală, socială în lume. Reprezentanții lor nu disting teritorial spațiile unde decid să acționeze. Un umanism generalizat îi animă.

Dar mitul frontierelor lichide e deranjant prin exces. Fără frontiere devin „cetățean al lumii”, entitate anonimă lipsită de apartenență „frontalieră“. Frontierele lichide sînt consecința „globalizării”, cu tot ce comportă ea ca absență a diferenței specifice. Această amprentă identitară dispare într-o lume planetară. Ea se șterge într-o lume ce vrea să suspende separațiile. Consecință a „mondializării” refractare la diferențiere. Frontierele zidite, frontierele lichide – două extreme ireconciliabile.

Frontierele se înscriu pe hartă pentru a defini un teritoriu. Totul depinde de maniera de a le trata. János Kádár, la începutul anilor ʼ50, a făcut turul Ungariei însoțit de moaștele Sfîntului Ștefan, patronul țării, pentru a amini retoric conturul astfel bine desemnat. Comunismul a închis frontierele și noi le-am resimțit sufocarea. Cît am visat să le traversăm! Frontiere opace. Fără supape de respirație. Cît le-am urît! Avem nevoie de frontiere pentru a aparține unei entități, pentru a ne înrădăcina, pentru a nu dispărea într-o magmă difuză. Frontiere mintale, frontiere asumate ca frontiere, aș spune, de apartenență.

Frontierele sînt însă azi dilema lumii în fața fenomenelor de migrație. Ungaria, Polonia le-au închis, Germania le-a deschis printr-un gest de răscumpărare față de atrocitățile trecute. Din nou, ambiguitatea survine. Să le apărăm, să le negăm? Să le „zidim” sau să le menținem „lichide”? Mereu, extremele!

În Ungaria, cu puțin înaintea căderii comunismului, s-a deschis frontiera spre Austria. Semn simbolic. În Germania, căderea Zidului a marcat suprimarea fracturii ce diviza Berlinul. În Coreea, însă, a fost bombardat recent monumentul consacrat, la frontieră, colaborării dintre Sud și Nord. În Israel, lupta pentru frontiere, niciodată strict precizate, continuă. Frontiere mobile.

Relația cu frontierele depinde și de inventivitatea tratării lor. Într-o zi, bulibașa s-a prezentat la miliție ca să ceară un pașaport pentru a se duce la o mare sărbătoare în sudul Franței. După vreo trei luni a fost chemat pentru a i se spune că i s-a aprobat cererea. El a răspuns: „Oho, am fost deja și ne-am și întors”. Frontieră poroasă pentru ei. Etanșă pentru noi.

Frontiera mi-a revelat situația dramatică din țară, cînd la Paris am aflat că celebra Nadia Comăneci a trecut pe jos frontiera, pe undeva prin Banat. Frontiera ca test extrem al nevoii irepresibile de evadare.

Azi, „virusul comunist” a închis frontierele și le-a reînviat constrîngerea de altădată. Și, fără să sesizeze tristețea mea, Ariane Mnouchkine, care circula, de obicei, între Bali, Japonia, Londra, mi-a spus că va rămîne vara aceasta în Franța. „Ca mine, demult, în România”, i-am răspuns. Nu mi-a perceput tristețea.

Frontierele îmi sînt necesare pentru a ști de unde vin și cine sînt. 

Frontierele pot servi pentru o revenire la sine… în urma unei alegeri și nu a unei drastice decizii sanitare. Și, de aceea, din nou, le urăsc.

Indispensabile și detestabile. Ambivalență definitivă.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată este Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.