Algo familiar

Publicat în Dilema Veche nr. 898 din 24 – 30 iunie 2021
Cea mai bună parte din noi jpeg

No sabe amar de otra manera

Su vida entera menos volará

por algo familiar.

(Nouvelle Vague)

În fiecare vară, cînd merg în Ardeal la ai mei, urcăm la Cetatea Trascăului. Există acolo un loc de unde poți fotografia Piatra Secuiului încît să pară ireală, un altul din care, imediat după ploaie, vezi cum razele de soare transformă norii în perdea de mărgele și unul de unde privirea îți merge pînă foarte departe, peste locuri cunoscute și străbătute la pas cîndva. Acolo am cel mai adînc sentiment de „acasă”. Cetatea nu este, nici pe de parte, vreo atracție turistică bine îngrijită. Apusenii apar, probabil, la fel de spectaculoși precum alți munți de la noi și sînt convinsă că, după ploaie, razele străbat norii cu aceeași finețe pretutindeni. Ce face pentru mine acel loc special este senzația de familiar pe care o am de cîte ori ajung acolo.

Experiențele pe care le repetăm, drumurile pe care le bătătorim, oamenii cu care interacționăm constant ajung, în timp, să ne definească. Devin parte din noi, aceea pe care ne-o cunoaștem cel mai bine, în care știm la ce să ne așteptăm și unde ne simțim liniștiți. Un fel de insulă la care să ne întoarcem iar și iar, cînd situațiile noi, neprevăzute, nepotrivite ne clatină de pe picioare. Revenim la ceea ce știm, e catargul de care ne agățăm cu putere, în speranța că va rezista pînă la finalul furtunii. Alte locuri nu le mai revizităm niciodată, de frică să nu ne întîlnim cu cei care eram cîndva. Poate persoanele cu care le-am împărțit nu mai sînt, au plecat de tot sau doar din viața noastră și încă n-am umplut golul cu nimic, așa că rămînem cît putem de departe de ele. Dacă nu le cercetăm nici măcar cu gîndul va fi ca și cînd nu au existat deloc.

Muzicienii de la Nouvelle Vague au o melodie despre felul în care inima se aruncă în mare fără să știe să înoate. Încearcă să plutească de pe un val de dorință pe altul, pînă cînd reușește să găsească ceva familiar. Nu știe cum să iubească altfel. Felul în care iubim, în care sîntem capabili să răspundem la sentimentele cuiva sau le oferim, la rîndul nostru, este ceva ce am deprins, inconștient în mare parte, cu multă vreme în urmă. Este motivul pentru care, în orice proces de terapie, se face o reîntoarcere, deloc ușoară, deloc scurtă, la mediul în care am crescut și ne-am format ca oameni. Relațiile amoroase, profesionale, prietenești nu sînt decît o replică a celor care s-au creat cîndva, demult, cînd am început să ne conturăm ca persoane în această lume.

În Pe cine putem iubi / Who We Can Love, filosoful Alain de Botton, unul dintre fondatorii organizației educaționale The School of Life, scrie despre un mod aparent bizar în care ne facem alegerile. Nu ne poate atrage oricine – încercăm să găsim anumite trăsături, care nu sînt neapărat ce am putea bănui, adică bunătate, înțelegere, pasiuni asemănătoare cu ale noastre. Din contra, pe mulți dintre aceștia ajungem să îi ocolim în nerăbdarea noastră de a ne îndrepta spre altceva, mai întunecat: persoane cu atitudini egoiste, narcisiste, sarcastice, răutăcioase. Pe scurt, toxice. Se întîmplă uneori asta pentru că în dragoste nu căutăm obligatoriu pe cineva care să fie înțelegător, bun, cu care să fie totul ușor. Ci pe cineva familiar.

Cei care ne-au învățat despre iubire în copilărie ne ghidează în continuare, inconștient, în alegerile noastre. Ne reîntoarcem la ceva inconfortabil pentru că, tot acolo, am găsit cîndva și admirație, fascinație, o formă de atașament. Repetăm din dorința de a repara, de a primi în sfîrșit ce ne-a lipsit, de a ne descurca mai bine numai pentru că asta e familiaritatea noastră. Altfel nu știm să iubim.

Să ne eliberăm de condiționările noastre interioare și să ne rupem de această familiaritate este un proces lent și dificil. În psihologie există un concept denumit „sindromul broaștei fierte”, ilustrativ pentru felul în care ne consumăm întreaga energie pentru a ne adapta la o situație nocivă și a ne-o justifica. Adaptarea se face, întotdeauna, treptat. Dacă o broască ar fi aruncată din start într-o oală cu apă clocotită, ar sări imediat afară pentru a se salva. Dacă apa este însă inițial rece, iar temperatura crescută puțin cîte puțin, cînd se va ajunge la fierbere broasca nu va mai fi în stare să sară. Și-a epuizat deja, încercînd să se adapteze, toate forțele.

Cheia este de a înțelege că nu reîntoarcerile cu scopul de a repara sînt victoria, ci saltul afară din oală, în ceva complet nefamiliar. Se întîmplă, de regulă, cînd frica de necunoscut e mai ușor de suportat decît durerea de a rămîne. Svetlana Cârstean descrie cu acuratețe și fără risipă de vorbe acest moment în Sînt alta, unul dintre cele mai tulburătoare volume de poezie contemporană: „cînd toți cei care au avut putere asupra ta / nu mai au / s-ar putea să te simți un pic singur / dar trece”.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.