Pînă la vîrsta cristică am crezut că sînt un peşte de apă dulce. Adică, în sufletul meu, apa dulce era cea curată. E de înţeles, de vreme ce copilăria am petrecut-o în lunca Moldovei. Apa curată era transparentă, dulce şi frumos curgătoare. Vara, în vacanţă, ne duceam la „baltă“ şi găseam „ştoalne“ în care ne bălăceam în apa rece a Moldovei. Dar cum experienţele nu se dau după voinţa omului, în anul de graţie 2009 m-am reconciliat cu marea. S-a petrecut la Vadu, unde un artist-prieten m-a chemat să vin să înţeleg şi eu ceva din Marea Neagră. „Nu mai sta în Bucureşti, Popescule. Acolo nu sînt elemente fundamentale, e doar praf, beton şi viţă de vie. Nimic albastru, nici măcar cerul.“ Fără prea mare tragere de inimă pentru litoralul românesc, cu gîndul că o să fiu din nou agresat de soare, cu care nu am o relaţie prea intimă, am acceptat. Corbu era prin 2009 ceva mai izolat de circuitul turistic estival. Un peisaj aproape kitschios, totul arăta ca în pînzele tip „TPL“ (Toamna pe lac) de se vînd la Mamaia pe trei lei. Nici un om, totul era serafic şi dulceag. Fără prea multe comentarii, am fumat ceva pe plajă, după care am intrat în apă. Stupoare! Fulger! Lumină! După jumătate de oră mă simţeam rebotezat. Apa de mare e cea curată, îmi repetam, are consistenţa salină a sîngelui, e amnioză albastru-sărată. Întors în Bucureşti, mi-am jurat că o să renunţ la motorul prin combustie care a transformat orice loc din lume în destinaţie turistică. N-am reuşit să devin decît biciclist cu jumătate de normă. Şi Corbu a devenit între timp turistic.

Dan POPESCU este curator şi proprietar al Galeriei H’art.