Andrei Teaşcă este actor şi magician. Între 2007 şi 2009 a fost preşedinte al Asociaţiei Magicienilor şi Iluzioniştilor din România, pe care a înfiinţat-o alături de alţi doi colegi. În 2009, el fondează Teatrul de Magie, dar şi Academia de Magie. În 2010 devine membru fondator al Asociaţiei Magicienilor şi Iluzioniştilor din România „RoMagic”, menită să stabilească un standard ocupaţional al meseriei de magician.

Ce este realitatea pentru un magician, cum vă raportaţi la ea?

Este un mod de viaţă, care se poate schimba de la o zi la alta. Depinde de informaţiile pe care le preluăm din societate. Astfel, realitatea de astăzi nu se mai potriveşte mîine. Pe de altă parte, mai avem o realitate – a noastră, a artiştilor. Odată ce intrăm în ea, o oră în lumea aceasta profană poate să însemne trei ore acolo. Sau cinci minute. Nu mai avem reguli, e o lume fără bariere, fără mîncare. E o lume frumoasă pentru că are alte date. Intri undeva înăuntru şi laşi spiritul să se joace. Şi-atunci realitatea e ceva relativ, o iluzie.

Ce v-a determinat să evadaţi din realitate tocmai în magie?

Tatăl meu a fost regizor de teatru şi televiziune, am crescut în această lume. Am terminat Actoria la clasa prof. Mircea Albulescu. Am fost la Dan Puric în trupă. Am avut cîteva întîlniri în viaţă, care m-au marcat. Nu m-am regăsit însă total, mi-am dorit foarte tare să scap de această realitate românească şi am plecat din ţară. Acolo, afară, (în Coreea – n. red.) oamenii credeau în artă, în spectacol, în artişti. Acolo m-am întîlnit cu iluzionismul, care mi-a plăcut mult – era o descoperire. Problema era că nu ştiam cum ar fi bine să-l învăţ. Şi am început să studiez, am luat cărţi, am învăţat trucuri, am mers la convenţii, întîlniri, ateliere, asociaţii ale magicienilor etc. Eu am pus nişte personaje să facă trucuri – de la mimi şi comedieni pînă la Chaplin, şi acesta a fost lozul cîştigător: un iluzionism animat, actoricesc. În 2008, revenind în România, am încercat acest tip de spectacol şi la noi, şi am avut lansarea la Teatrul Nottara cu Magic Show. Se mai făcuseră reprezentaţii de acest tip la circ, pe la diferite case de cultură, dar acesta era un spectacol de gen – iluzionism sută la sută, cu personaje care jucau, cu o poveste coerentă.

Ce vă deranjează cel mai mult la realitatea care ne înconjoară, ce aţi schimba?

Mă deranjează această manipulare globală, pe care eu o văd – defect de meserie –, dar pe care oamenii nu o înţeleg. I-aş schimba pe oameni în bine, în spiritul frumosului. Numai că asta le-ar da putere, ar începe să-şi pună întrebări, iar atunci ar fi haos. Omul trebuie controlat, pentru a păstra o ordine...

Cum e reflectată realitatea în mass-media, din perspectiva dvs.? Este ea credibilă?

Păi, credem în ea. Se vede la vot, în marketing, în business, în cumpărături. Se-ntîmplă cum zice la televizor; e cea mai bună formă de manipulare şi de transmitere a mesajelor subliminale.

Cum se manifestă nevoia de magie a oamenilor? Cum reacţionează ei la spectacole?

Oamenii trăiesc într-o lume mică şi meschină, limitată, şi nu mai cred în nimic. Dar ei au nevoie de poveşti. Numai că, la momentul actual, le refuză. Totuşi, undeva, înăuntru, la unii mai trăieşte „cineva“ – spiritul. Acesta, cîteodată, se revoltă. Şi, asemeni trupului, şi el trebuie hrănit: cu credinţă, artă. Mi-am propus să-i „păcălesc“ pe oameni cu trucuri, pentru a-i putea elibera.

Cît de puternic este sentimentul că „ai văzut cu ochii tăi“?

Toată această creaţie e o îmbinare între truc şi actul artistic de prezentare. Ai o invenţie şi, dacă eşti un creator şi o „împachetezi“ bine – punct ochit, punct lovit, direct în sufletul şi în mintea spectatorului. În funcţie de felul nostru de a fi, aşa vor fi şi reacţiile. Mai sînt alţii care, înainte de a ajunge la spectacol, cred că e într-un fel, iar cînd ajung acolo intră ca într-o transă, de bucurie. Şi atunci se transformă în copii.

Vin oamenii după un truc să vă întrebe cum e făcut?

Mai toţi vin, în speranţa că vor afla ceva. Iar eu le explic că nu trucul e magia, ci intratul în sufletul spectatorului şi redirecţionarea atenţiei lui, pentru a-l surprinde, precum şi creaţia momentului artistic. În clipa în care afli, a murit misterul. Trebuie să te laşi liber şi să intri în convenţie – la fel ca şi la teatru, de altfel. Pe de altă parte, mentalismul surprinde, încă, mult. Sînt atîtea informaţii pe care noi le dăm fără să ştim, în limbajul non-verbal... Şi cineva care poate percepe aceste lucruri, după două-trei minute de vorbit cu tine, îţi poate spune şi ce mănînci, şi cum te trezeşti dimineaţa, şi ce frustrări ai...

Pentru dvs., ca om care ştie ce se întîmplă în spatele unui număr de magie, mai există bucuria şi inocenţa de a privi un astfel de spectacol, fără să vă gîndiţi, în timpul vizionării, cum este realizat?

Bineînţeles! Am fost şi am văzut un scamator în ţară, într-un Cămin Cultural dintr-un sat. Trucurile erau vechi, neevoluate, dar în sală se crease acea atmosferă de acum 100 de ani. Aşa m-am bucurat o oră, ca un copil...

Este magicianul tot timpul magician sau îşi mai iese uneori din piele?

Eu le spun celor care vin din urmă, studenţilor mei, să nu trăiască două vieţi. Pentru că publicul va vedea această dedublare. În clipa în care eşti un artist desăvîrşit, nu mai ai cale de ieşire şi vei trăi continuu această bucurie, sau acest coşmar... Munca asta mă relaxează şi mă stresează deopotrivă, e un mod de viaţă. Nu poţi trăi cu jumătăţi de măsură. Este o dedicare voită totală, din plăcere.

Dar asta nu vă privează de o realitate „normală“, domestică?

Eu mă bucur că trăiesc mai mult în spirit decît în realitate. Depinde cum ai fost setat. Pe mine mă interesează mai puţin lucrurile materiale, şi mai mult cum să realizez un moment dintr-un spectacol, să plece oamenii rîzînd.

În ce fel se aseamănă iluzia cu visul?

E acelaşi lucru – tot poveste înseamnă. Problema este cum şi cînd ajung ele să se îndeplinească, cum le aduci în realitate. Am şi eu visul acesta – şi la propriu, şi la figurat – că se înfiinţează Teatrul de Magie. În acea clipă, sînt în stare să-mi pun un pat pe scenă şi să dorm acolo. Aceea e casa mea, de fapt. Nu am nevoie de nimic altceva şi aşa aş vrea să-mi trăiesc restul vieţii.

Dar acest lucru înseamnă pierderea realităţii pămîntene...

Eu aş vrea să o pierd. Şi să rămîn numai în creaţie şi-n spectacole. Ce frumos ar fi să rămîi în costumul de la teatru...

Există trucuri periculoase, care-l pot răni concret, fizic pe magician?

Sigur că da. Sînt accidente de muncă – la fel ca pe şantier (rîde). Majoritatea trucurilor sînt sigure. Dar te poţi răni, pînă la urmă, şi la un truc simplu. De exemplu, lucram într-un cabaret şi trebuia să tai o sfoară care apoi reapărea întreagă. Şi în loc să tai sfoara, am tăiat din deget. Aşa a murit Houdini, dintr-o prostie. El a rezistat durerii, pînă a murit. Ai atîta putere de a domina şi de a te autoînvinge, încît învingi corpul. Şi dacă corpul e rupt în două, mori... Într-un fel, realitatea l-a învins...

Care este cel mai uimitor truc, cel care a şocat cel mai tare?

Asta decid spectatorii. Dacă avem un spectacol pentru copii, în clipa în care a apărut un porumbel, copiii sînt în extaz. Pe cei care nu mai cred în poveşti îi mişti dacă faci ceva periculos. Depinde de oameni, de formarea lor, de personalitate. Depinde de multe... realităţi.

Meseria de magician se învaţă sau se fură? Care sînt proporţiile?

Şi una, şi alta. Se învaţă, dar dacă nu eşti capabil să şi furi acest meşteşug, actul e nefinalizat. De acolo vine sclipirea finală. Şi nu ai de unde fura decît de la mentori, de la oameni care îţi dau ceva fără să-ţi spună – prin simplul fapt că i-am întîlnit.

La prima vedere, alăturarea celor două cuvinte – „teatru“ şi „magie“ – pare puţin ciudată...

E-adevărat, există o delimitare între termeni. Dar aşa am fost eu construit – eram actor, m-am apucat apoi de iluzionism, iar cele două s-au îmbinat. Nu putea primul să-l şteargă pe celălalt, au rămas ambii. Şi au creat acest personaj – magicianul. Tocmai din acest motiv, motto-ul Teatrului de Magie este reprezentat de un citat al lui Robert Houdin: „Magicianul nu e un clovn, ci un actor care interpretează un rol – cel al magicianului“. Ce am adus noi în plus a fost scenariul, piesa în sine. Nu mai sînt doar numere singulare, trucurile sînt legate într-un fel, au o noimă şi o finalitate. E creaţia noastră.

Care sînt proporţiile transferului de energie dintre artistul de pe scenă şi publicul din sală? Cît se întoarce înapoi la artist?

Raportul nu e egal, pentru că artistul e unu, şi e învăţat să dea la toată sala. Şi el ştie să ofere. Cîteodată, spectatorul nu ştie să dea înapoi. Atunci e o neîmplinire. Ba chiar, atunci cînd vezi că publicul e jos, tu plusezi, şi dai mai mult, încerci să-l atragi. Iar asta reprezintă un consum enorm.

Spuneţi-mi despre cumpăratul trucurilor. Dacă un magician creează un număr nemaivăzut, de ce l-ar vinde?

Pentru că, în primul rînd, toată breasla ştie că el l-a inventat. Există un fair play între creatori. Îl „cuantifici“ şi îl dai spre vînzare, nu pentru a obţine profit, ci pentru a-l face cunoscut tuturor, a-l împrăştia în lume.

Există deseori confuzia între un magician şi un vrăjitor – un om cu puteri supranaturale, care poate vedea viitorul şi, eventual, interveni asupra lui. Ce aţi schimba în lume?

Dacă aş avea o putere, le-aş da tot ce-şi doresc – asta ar fi cea mai mare pedeapsă. Pentru că după ce vor avea totul, vor da din colţ în colţ, ar fi o panică totală... „Şi acum ce facem?“... Le-aş da cîte o maşină de lux şi case cu două etaje. Odată, am stat de vorbă cu un om, ditamai afaceristul-antreprenor. Şi i-am spus la un moment dat: „Tu nu iei banii cu tine atunci cînd mori...“ Iar el mi-a răspuns: „Nu iau nimic cu mine, dar vreau să fiu cel mai bogat din cimitir“. Ce mai poţi adăuga după un astfel de răspuns?...

Cum ar arăta realitatea fără magie?

Eu spun că magia e în tot şi-n toate. În noi, în sufletul nostru, în păr, în scaune, în plasme, pentru că cineva le-a creat. Pe de altă parte, există această legătură de taină pe care nu cred că cineva ar putea s-o ucidă – dragostea. În clipa în care ea nu mai există, omul moare. Aici este adevărata magie. 


Între 18 şi 20 noiembrie 2011, Teatrul de Magie, în parteneriat cu Universitatea Populară „Ioan I. Dalles”, organizează ce-a de-a doua ediţie a Houdini Magic Festival. Spectacolele din cadrul festivalului vor împleti arta magiei cu teatrul şi muzica, dezvăluind publicului o lume la limita dintre raţiune şi imaginaţie. Mai multe informaţii pe www.teatruldemagie.ro.

a consemnat Patricia Mihail