Arta contemporană, privită ca „un corp străin”

Publicat în Dilema Veche nr. 402 din 20-26 octombrie 2011
Inglorious Bastards   interviu cu Manuel PELMUŞ jpeg

- un dialog cu Manuel PELMUȘ, coregraf -

„Căminul cultural” nu e un spaţiu fizic, ci este „un cadru de gîndire şi acţiune, un cadru performativ şi discursiv pentru practica artistică şi politică; o platformă pentru realizarea de radiografii subiective din sfera dansului contemporan; un cadru pentru discursurile şi acţiunile contemporane care lipsesc dintr-o cultură dominată încă de instituţiile publice şi de politicile artistice tradiţionale şi conservatoare”. Am stat de vorbă cu Manuel Pelmuş care, împreună cu Brynjar Bandlien şi Farid Fairuz, este unul dintre iniţiatorii acestui proiect. (A. P.)

Intenţiile voastre legate de proiect sînt cele pe care tocmai le-am enunţat. Totuşi… de ce Căminul cultural?

Ideea proiectului a pornit de la cîteva discuţii cu colegul nostru, Ştefan Tiron, în care ne întrebam ce tip de spaţiu/cadru am imagina ca fiind important în momentul acesta şi în contextul de astăzi, în zona artelor contemporane. Termenul de „cămin“, adică ceva intim şi călduros, în jurul căruia te aşezi şi poţi discuta anumite probleme ale comunităţii, ni s-a părut potrivit. Dar ne-a interesat şi să readucem în discuţie „figura“ Căminului cultural, ca spaţiu aparţinînd comunităţii. 

Căminul cultural poate să-i ducă pe mulţi cu gîndul la o instituţie comunistă prăfuită. Credeţi că acest concept se poate „reactiva“ şi transforma într-un brand original şi modern?

Avem în vedere o parte din conceptul iniţial, cea care presupune accesul tuturor la cultură. Chiar dacă este vorba despre o „revitalizare“ a vechiului concept la nivel declarativ, cred că potenţialul propunerii originale este încă valid şi important astăzi, cînd majoritatea spaţiilor de cultură (şi nu numai) au fost privatizate şi acaparate de un discurs agresiv capitalist şi cînd ideea de „serviciu public“ este atacată din toate direcţiile, dintr-o perspectivă aproape exclusiv neo-liberală. Totul pare supus logicii cantitative a „managerului cultural“ performant, eficient, cu ochii aţintiţi în permanenţă către numărul de spectatori şi către construirea de branduri durabile. Textul-manifest care a apărut la lansarea Căminului nostru „10 Ani de înfrumuseţare a mizeriei“ prezintă în mod direct şi coerent o realitate din ce în ce mai vizibilă, în ultima vreme: colapsul unor spaţii de practică artistică şi culturală, în faţa unei logici implacabile a rentabilizării culturii. Credem că este nevoie de locuri care să producă un discurs critic şi care să caute reprezentări şi forme ce îşi găsesc mai greu locul în societatea românească. Şi credem că este nevoie de spaţii în care să existe timp pentru cercetare artistică şi abordări riscante. 

Căminul vostru este mai mult decît un „cămin al dansului“, deşi iniţiatorii proiectului sînt coregrafi. Ce v-aţi propus în plus faţă de dans?

Da, sîntem coregrafi şi dansatori. Am fost cu toţii implicaţi (împreună cu mulţi alţii) în definirea Centrului Naţional al Dansului (CNDB), care a însemnat de la bun început „mai mult decît dans“, în sensul că, pe lîngă dezvoltarea unei discipline, am încercat mereu să fim atenţi la extensiile acesteia dincolo de cadre fixe şi definiţii prestabilite. Privim coregrafia nu doar ca pe o disciplină, ci şi ca pe o paradigmă socială, de aici şi interesul de a pune în discuţie reprezentarea corpului în societate. Aşa au apărut mai multe proiecte care aduceau împreună performativitate şi discurs emancipator. Apoi, am dorit să ţinem cont şi de locul în care ne desfăşuram activitatea. De aici şi nevoia de a concepe cadre pentru activităţi care sînt slab reprezentate în România, din diferite motive. Ceea ce ar fi particular în abordarea noastră este că vrem ca aceste „cadre“ să fie cît mai orientate spre a găsi forme subversive, dar relaxate în a comunica ce ni se pare important. 

Pe vremuri, Căminul cultural juca un rol social în viaţa comunităţii. Vă interesează să jucaţi şi acest rol?

Da. Din cîte ştiu, în spaţiul independent în care evoluăm, subRahova, există deja cîteva proiecte care se adresează comunităţii aflate în vecinătate sau, în general, unor comunităţi pe care le numim, generic, ca fiind subreprezentate. Şi „Căminul cultural“ urmează să găzduiască o serie de iniţiative ce sînt adresate unor comunităţi: un ziar al cartierului şi un proiect pentru vîrsta a treia. Dar mai mult decît aceste proiecte punctuale, „Căminul…“ doreşte să gîndească în termenii unei comunităţi sau a ceea ce ar (mai) putea aceasta să reprezinte astăzi. 

Tot pe vremuri, cei de la Căminul cultural erau responsabili cu propaganda. Care este „propaganda“ voastră?

Bună întrebare! Chiar ne amuzam recent spunînd că ar trebui să avem acoperit în mod oficial şi postul de ideolog al Căminului. Există astăzi percepţia că ideologul a dispărut şi că este ceva ce ţine în exclusivitate de trecutul comunist. Că el nu mai există, pentru că sîntem în „libertate“. În realitate sîntem înconjuraţi de ideologie şi propagandă în toate strategiile de PR şi în modul în care ni se adresează mass-media, precum şi toate discursurile de promovare care încearcă să ne formeze şi cucerească subiectivitatea. Un bun început ar fi să facem vizibilă ideologia dominantă, ca apoi să putem eventual să fim subversivi faţă de ea. O subversivitate relaxată şi jucăuşă. 

Arta contemporană se adresează doar elitelor sau poate ajunge şi la oamenii de rînd?

Arta contemporană problematizează şi împinge limitele unor noţiuni deja existente. Cîteodată produce disconfort tocmai pentru că ea contrazice percepţii deja împămîntenite şi afirmă perspective diferite faţă de noţiunile deja acceptate. Dar asta nu înseamnă că arta contemporană este elitistă. Sau că poate fi expediată plecînd de la aceste premise. 

De ce în România avem de-a face cu o cultură practicată doar „la nivel înalt“ (şi aici se duc toate fondurile şi finanţările, cele care există…), în vreme ce proiectele mici care reprezintă cultura „la firul ierbii“ sînt ignorate?

În România, dar nu numai la noi, se practică o cultură a „faţadei“, reprezentată, de pildă, prin cîteva festivaluri gigant „pentru imagine“, în urma cărora rămîne foarte puţin pentru cei care încearcă zilnic să imagineze soluţii pentru acum şi aici. Ne place să avem un colosal festival de muzică clasică, chiar dacă nu există nici o sală de concert adecvată lui, iar interpreţii invitaţi ne spun că mai bine am folosi banii ca să ne construim una. Dar o dată la doi ani sîntem fericiţi. Aţi remarcat corect: resursele se duc aproape în exclusivitate către aceste forme de cultură la „nivel înalt“. Pe lîngă faptul că nu este echitabil şi democratic, cred că este şi foarte păgubos. Centrele independente se tîrîie de pe o zi pe alta şi subzistă într-un climat total ostil. Cred că pierdem enorm. Asta ţine şi de anumite reflexe conservatoare ale societăţii noastre, în care arta contemporană şi cercetarea artistică sînt privite cu suspiciune şi considerate un „corp străin“. Nivelul „înalt“ este destul de mimetic şi convenţional, iar ignorarea constantă a acestor nuclee independente ne condamnă la un soi de provincialism mereu complexat şi frustrat. Vorbim mult despre patrimoniu şi despre Brâncuşi, dar nu dăm doi bani pentru susţinerea a ceea ce se produce astăzi. Ne proiectăm mereu mental într-un trecut „de aur“ (e aproape ironic cum după „Epoca de aur“ elitele culturale visează sălbatic tot la o epocă de aur, plasată undeva în interbelic) şi credem că soluţiile pentru prezent pot veni exclusiv de la aceste reverii naive care invocă un timp glorios. Cred că este vorba şi despre lipsa de atitudine, în sens mai larg. Ce pot spune ca să evit locurile comune în care ne plîngem permanent de lipsa de resurse? La trecutu-ţi mare, măcar un viitor!

a consemnat Adina POPESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.