Arhitecții nu sînt integral vinovați

Publicat în Dilema Veche nr. 378 din 12-18 mai 2011
Arhitecții nu sînt integral vinovați jpeg

Kázmér Kovács: Sens şi memorie. E clar că noi nu putem construi sens. Cu ceva noroc şi cu ceva talent, putem construi ceva care, în timp, poate acumula straturi de semnificaţie şi care să însemne ceva pentru o generaţie viitoare. Aş vrea să rămînem la acelaşi subiect, dar aş introduce un detaliu derizoriu, pentru a schimba cumva unghiul de abordare. Noi, arhitecţii, avem un client temut care vine cu o revistă de arhitectură populară sau cu o schiţă şi noi ne străduim să-i explicăm că nu trebuie să ne spună cum vrea să-i facem casa, ci ce vrea de la acea casă. Domnule Pleşu, ce vreţi să ştie să facă oraşul dumneavoastră şi casele pe care trebuie să le construiască bietul arhitect? 

Andrei Pleşu: Mi-a plăcut foarte mult cadoul pe care vi l-a făcut dl Liiceanu. Am avut o strîngere de inimă cînd mi-am imaginat cum ar avea loc o întîlnire între dl Liiceanu şi dl Sorin Oprescu. Dl Liiceanu i-ar vorbi despre „fiinţa de timp“ şi despre bewahren ca fiind o complicată nuanţă între „a păstra“ şi „a adeveri“... 

Noi trăim inevitabil cu sentimentul că se întîmplă o catastrofă la noi acasă. Dar ar fi interesantă o discuţie despre ce se întîmplă în arhitectură în general, pentru că nu sîntem o planetă care merge de la sine în direcţia bună, iar la noi sînt nişte fisuri... Îmi aduc aminte ce stupefiat am fost în 1990: primul ministru de Externe străin care a venit în România după Revoluţie a fost Roland Dumas. Era un domn foarte distins, avea un aer de marchiz, cu nişte plete de gavotă... S-a pus problema „ce-i arătăm“. Şi pe toţi ne-a apucat panica la gîndul că ar putea vedea Casa Poporului. Ne gîndeam cum să facem să nu o vadă. Dar pînă la urmă a fost inevitabil: a trebuit să-l ducem acolo, pentru că a vrut el. I-a plăcut foarte mult. Pe urmă am dus acolo – de data aceasta cu titlu de test – un istoric de artă german foarte bun, Horst Bredekamp. Mi-a spus: „Foarte interesant, văd un Piranesi aici, este o clădire finită, care are aspectul unei ruine“. A plecat visător din faţa ei. O reţetă este să spui „este o clădire postmodernă“. Există cîteva cuvinte salvatoare: în filozofie, dacă dai peste o contradicţie, scapi spunînd „e ceva dialectic aici“; în arhitectură sau în artă, dacă dai peste ceva greu de asamblat, spui „e ceva postmodern“. Se întîmplă ceva în lume, mai complicat decît credem noi... 

M-am întrebat la un moment dat dacă ce mă supără e strict arhitectura. Ceea ce nu-mi place mie în Bucureşti e strict ce văd la nivel arhitectonic? Nu. Sînt multe alte lucruri care nu îmi plac în oraş şi, mai ales – o spun cu o simpatie echivocă –, nu îmi place populaţia. Nu îmi plac oamenii pe care îi văd pe stradă. Nu îmi place cum arată, nu îmi place cum sînt îmbrăcaţi, nu îmi place cum merg, nu îmi place cum vorbesc. Dacă e să fiu cinstit, există, dincolo de cîteva probleme de arhitectură, ceva care mă deranjează global. Dacă te uiţi la pozele de Bucureşti interbelic, ceea ce te impresionează – dincolo de clădirile care au încă nobleţe – e lumea de pe stradă: arată altfel. Johnny Răducanu mi-a spus odată: „Cînd veneam din mahala în centru, simţeam nevoia să mă îmbrac frumos; mă obligau clădirile în care îmi petreceam seara să nu vin îmbrăcat oricum“. Deci nu e vorba doar despre oamenii care fac clădiri, ci şi despre clădirile care fac oameni. Există un tip de clădire nouă care nu obligă la nimic: o foloseşti, o traversezi, dar nu-ţi creează nici un fel de obligaţii – nici de îmbrăcăminte, nici de comportament, nici de discurs. Asemenea clădiri sînt nişte scule şi atîta tot. Or, asta e foarte grav. Arhitecţii pot îmbunătăţi calitatea locuitorilor dacă le impun clădiri care să fie mai mult decît nişte simple unelte, dar, la rîndul lor, oamenii trebuie şi ei modelaţi. Cine, în România de astăzi, îşi pune problema să construiască oameni? Nu e vorba de oameni noi, de modele. E vorba de a recupera o anumită decenţă interioară, un anumit simţ al valorilor, un anumit prestigiu al individualului, o anumită calitate a respectului. Este o problemă pe care nu o putem pune în cîrca arhitecţilor. Ei ar putea contribui la rezolvarea ei, dar dacă fac lucruri excepţionale şi înăuntrul lor pătrunde o calitate umană indigerabilă, acele clădiri nu se valorizează. Aşa că „problema e complexă“, arhitecţii nu sînt integral vinovaţi, iar ceea ce e de rezolvat nu poate rezolva nimeni.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.