Are balta peşte

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Are balta peşte jpeg

Pînă la 18 ani am crescut cu peşte.

Bunicii mei au trăit pe un ponton care a bătut Dunărea în sus şi-n jos. Au crescut cu peşte, în lipsă de altceva. Aveau fosfor în sînge, de la cît peşte au mîncat.

La pensionare au primit un apartament în Tulcea. Am locuit împreună cu ei şi cu o mătuşă care lucra la abator. Controlul era strict, dar reuşea din cînd în cînd să sustragă cîte o fleică. Carnea era delicatesă rară în familie. Mai norocoasă era cealaltă mătuşă, care lucra la Întreprinderea de pescuit oceanic. Aveam congelatorul plin de merluciu şi cămara plină de conserve. Tatăl meu s-a mutat din Tulcea în Sulina, unde peştele – de mare şi de Dunăre – şi icrele erau valută forte. Regulat, trimitea acasă genţi burduşite de peşte şi de borcănele cu icre. Cred că, pe întuneric, casa noastră era fosforescentă. Am trăit în miros de crap. Chiuveta de la bucătărie mirosea a ştiucă. Cada mirosea a raci. Covorul din bucătărie era îmbibat de prăjeală de somn. Holul blocului duhnea a saramură de biban, scrumbie afumată, scordolea, şalău la cuptor şi mujdei. Uneori găseam în ciorapii flauşaţi solzi uscaţi de caras sau oase de peşte. Ceauşescu mirosea a peşte, pentru că pungile trimise din Sulina veneau învelite în straturi generoase de Scînteia cu pozele lui, umede de la dezgheţ. Vacanţele mele din Deltă au avut miros de peşte. La fel şi Paştele, şi Crăciunul – pentru că puneam peşte şi-n chiftele, şi-n sarmale. Plocoanele pe care le duceam în epocă ar fi trebuit să miroasă a tutun, pentru că erau transportate în pungi lucioase inscripţionate cu Kent şi Marlboro, dar înăuntru era tot peşte – nu degeaba le spuneam peşcheşuri.

Pînă la 18 ani am mîncat peşte din necesitate, dimineaţa, la prînz şi seara, cît pentru tot restul vieţii. Singurele bucurii erau cele, rare, cînd aveam parte de sturion, acea miraculoasă specie de peşte care nu miroase a peşte, ci a porc – sau cel puţin aşa o percepeam eu pe-atunci. Nu am făcut foame cu adevărat decît atunci cînd mergeam în vreo tabără şi cheltuiam toţi banii de buzunar pentru a ieşi ilicit la un restaurant unde îmi comandam, fără regrete, o friptură extravagantă.

După Revoluţie, am plecat la Bucureşti la facultate. Probabil că dacă s-ar fi terminat lucrul la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Capitala ar fi fost deja sătulă de peşte, ca mine. Aşa însă, peştele a devenit valuta mea forte. În studenţie, am hrănit un întreg palier din cămin cu peşte prăjit, icre cu ceapă şi cu conservele pe care le depozitam sub pat. Am trecut examene la materii dureroase, ba chiar am avut şi bursă, graţie pungilor cu peşte proaspăt primite de acasă şi pasate profesorilor. Chiar şi de armată am scăpat cu cîteva kile de peşte. Rudele din Bucureşti, la care mai stăteam din cînd în cînd, aveau şi ele partea lor din generoasele pachete trimise ba cu trenul, ba cu autocarul. În primii mei ani de lucru într-o redacţie bucureşteană construită pe model occidental, petrecerile pe care le dădeam de ziua mea aveau un iz puternic de cherhana, imun la aerisirile ulterioare. De prisos, cred, să mai menţionez că în tot acest timp nu am mai mîncat decît rareori peşte. Foamea mea găsise deja alte debuşeuri. Întotdeauna însă mi-a răsunat în minte vorba bunicului meu, care mi-a acompaniat copilăria şi adolescenţa, cînd cu greu puteam avea altceva pe masă: cîtă vreme are balta peşte, n-o să murim de foame.

Acum cîţiva ani am reînceput să mănînc peşte, la restaurant, şi i-am simţit cu adevărat gustul. Un gust pe care nu l-a avut niciodată pentru mine, pentru că rolul lui a fost, pînă atunci, altul. Astăzi, balta nu mai are peşte, dovadă şi rarele ocazii cînd mai primesc astfel de pacheţele de acasă. Mă bucur de ele cum nu m-am bucurat niciodată cînd le aveam sau le primeam în cantităţi industriale. Pentru prima oară a început să-mi placă peştele. 

Mihai Chirilov este critic de film. 

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Marea iubire a actorului Traian Stănescu. S-a stins la trei ani după soția sa: „Acum dansează în ceruri amândoi”
Traian Stănescu nu a mai rezistat fără iubita lui soție, cu care a împărțit mai bine de 4 decenii de viață. Actrița Ilinca Tomoroveanu, nepoata marelui poet şi om politic Octavian Goga, a fost dragostea vieții lui.
image
Iarna se întoarce în forță: România, lovită de fenomene extreme. Când scăpăm de valul de aer polar
Iarna se întoarce în forță în România. Se face tot mai frig, iar la munte, pe culmi, va fi viscol puternic. Schimbarea vremii aduce fenomene extreme, în special furtuni violente.
image
Mărturii șocante: Trenurile CFR Călători sunt adevărate bombe cu ceas
Trei locomotive din patru și mare parte dintre vagoanele CFR Călători au durata de exploatare depășită, iar reparațiile industriale ale materialului rulat lipsesc.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.