Anxietatea noastră și soluția lui Hemingway

Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Anxietatea noastră și soluția lui Hemingway jpeg

Oamenii cu adevărat veseli sînt şi cei mai curajoşi, iar cei mai curajoşi sînt omorîţi cel mai repede, scria Hemingway într-o povestire în care, culmea, îşi mărturisea denunţul făcut împotriva unui aviator franchist în timpul Războiului civil din Spania. Spun „culmea“ pentru că delaţiunea şi curajul nu fac casă bună, măcar dintr-un punct vedere – prima exclude orice urmă de nobleţe, pe cînd cealaltă stare o afirmă cu prisosinţă. 

Totuşi, Hemingway merită crezut. Dacă mă gîndesc bine, curajul a curs prin viaţa lui ca un fir neîntrerupt, croindu-i renumele, tivindu-i excesele şi peticindu-i imperfecţiunile. S-a aruncat cu capul înainte, cu ochii larg deschişi şi rînjetul unui barbar. Curajul lui primitiv l-a trecut oceanul, l-a purtat prin trei războaie, l-a împins la coride în Spania şi la safari în Africa. Şi tot curajul, cred, i-a pus puşca în mînă şi ţeava în cerul gurii, înainte să-şi zboare creierii. Curajul sau nebunia? După etica aristoteliană, şi una, şi alta. Să fii temerar stă în măsura justă a lucrurilor, doar îndrăzneala înseamnă virtute. Deasupra ei, curajul flutură însemnele nebuniei, mai jos se tîrăşte laşitatea. Dar pînă la laşitate mai e mult, în faţă se deschide drumul întortocheat al fricii.

Înainte să mă apuc de scris, am făcut o recapitulare sumară a fricilor de care dispunem – nelinişte, griji exagerate, temeri iraţionale, aprehensiuni apăsătoare, fobii, anxietate, angoasă, spaimă, panică şi groază –, un întreg arsenal pe care-l ducem în spate ca nişte soldaţi zeloşi, căci nu se ştie cînd trebuie să scoatem ceva din raniţă. 

Dar duşmanii unde se ascund? Pînă acum douăzeci de ani, parcă am fi ştiut – puteam să arătăm cu degetul către un inamic, ce-i drept versatil pînă la perversitate, capabil să ia o mie de feţe şi să se strecoare printre cei mai buni prieteni sau chiar în sînul unei familii. Pe atunci, teama curgea în toate direcţiile – noi ne temeam de ei să nu ne salte, ei se temeau de noi să nu-i dăm jos. Ne ascundeam unii de alţii ca la baba-oarba şi frica ne îngheţa mai repede şi mai sigur decît curentul care trăgea pe sub geamuri sau pe la uşi, în iernile pline de disperare ale comunismului. 

Absurdul general crea absurdităţi punctuale şi psihiatrii cred că întîmpinau dificultăţi nu doar să trateze, ci şi să definească sau să clasifice fricile. Imaginaţi-vă următoarea situaţie: un copil vine acasă şi recită, cu nevinovăţia de rigoare, tatălui său un banc cu Ceauşescu, pe care tocmai l-a pescuit de la şcoală. Acum priviţi-l cu atenţie pe tată – un adult în toată firea care se face mic de frică – umerii îi cad dintr-odată, ochii i se fac mari cît cepele, pupilele i se contractă, părul i se zburleşte în cap şi o cută i se adînceşte pe frunte. În cel mai bun caz, urmează o conversie rapidă a fricii în furie şi îl altoieşte pe cel mic, care se sperie, la rîndul lui. Dar frica ce nume ar purta? Forţînd cu prudenţă semiologia, i-am putea spune – o teamă iraţională, nejustificată, provocată de un stimul specific, mai precis de un banc. Adică o fobie? Sau o angoasă – cu răsunet organic, visceral, cu paralizie vitală şi comportament inhibat şi controlat? Speculaţiile se pierd în hăţişurile absurdului totalitarist şi răsuflu uşurat că nu trebuie să mai găsesc răspuns. Dar liniştea nu durează mult. 

Astăzi frica şi-a găsit aliaţi nesperaţi, ne macină în rîşniţa ei cu aceeaşi conştiinciozitate perfidă şi, dacă n-aş fi avut ocazia să lucrez cîţiva ani într-un spital de psihiatrie, n-aş fi înţeles amploarea fenomenului. O fată tînără şi tare atrăgătoare pe care panica n-o lăsa să adoarmă lîngă nici un bărbat şi care ajunsese, la aproape treizeci de ani, înfiorător de singură. Un băiat care se trezea noaptea din somn şi ţipa pentru că se simţea închis în dormitorul comun pe care-l împărţea cu alţi muncitori. Un om de afaceri care aproape dăduse faliment de cînd nu se mai putea sui în nici un avion. Un altul care aproape îşi pierduse familia de cînd anxietatea socială îl redusese la stadiul unui şoarece speriat, închis în propria casă. Şi chiar şi un hoţ de buzunare pe care atacurile de panică îl ţineau departe de locurile aglomerate şi implicit se „deprofesionalizase“ (sic!). Sînt doar cîteva exemple care m-au frapat şi m-au pus pe gînduri, fiecare la vremea lui. 

Teoriile comportamentale mi-ar fi explicat frica prin condiţionarea clasică – un stimul nespecific provoacă aceeaşi reacţie ca unul specific anxiogen, după ce multă vreme a fost asociat cu acesta. Mai exact, într-un moment de stres intens, de pericol vital trăit direct sau mijlocit, frica produce reacţii fiziologice şi, ulterior, aceleaşi reacţii provocate de alţi stimuli nespecifici vor readuce cu ele frica. Pînă la un punct sînt de acord, şi în fiecare caz am găsit cîte o astfel de cauză – un frate spulberat de tren sub ochii îngroziţi ai surorii, turbulenţele unui avion care-a fost cît pe ce să se prăbuşească, sau un accident uşor de maşină. Săpînd mai adînc, am descoperit multă confuzie, nesiguranţă, vieţi ajunse într-un punct critic, traiectorii haotice, în absenţa oricărei busole sau reper, şi am ajuns să mă întreb – trăim astăzi o nouă vîrstă a anxietăţii? N-aş băga mîna în foc, dar sigur trăim vremuri mai tulburi, mai aglomerate şi mai confuze. Televiziunile te asaltează cu informaţii contradictorii şi oferte goale, iar pe Internet – să te ţii, poţi să aluneci foarte uşor unde nici nu-ţi imaginezi. La tot pasul te ademeneşte cineva, ţi se propune ceva. Nu mai avem o singură religie, avem zece, secte, organizaţii, frăţii, ordine, ba chiar şi o biserică ateistă pentru cei ofticaţi pe Dumnezeu. Nici un serviciu nu mai ţine toată viaţa, în cel mai bun caz cîţiva ani, iar cariera se schimbă pe parcurs, uneori cu acrobaţii periculoase şi piruete ameţitoare. La fel şi casa, căsnicia, ţara sau cetăţenia.

Pînă la urmă, omului secolului al XX-lea,  aşa cum îl vedea Koestler – fără răspunsuri la întrebările legate de sensul vieţii şi care nu ştie cui aparţine, nici metafizic, nici social –, n-a murit. Poate a îmbătrînit şi explozia informaţională îi dă mari bătăi de cap. Drumurile din faţa lui sînt pavate cu poze lucrate în photoshop şi iluzia succesului se parfumează la duty-free. Aşa că fricile, angoasele, spaimele încastrate în natura noastră găsesc în faţa lor o opoziţie slabă, un ego slăbit de dubii şi de probleme concrete, iar pulsiunile reprobabile fac un ecou bubuitor cînd izbucnesc pe fondul unei conştiinţe suprasaturate de contradicţii şi incertitudine.

Lucrul de care ar trebui să ne fie cel mai tare frică, e frica însăşi – declama Roosevelt în faţa naţiunii, cînd victoria americanilor părea aproape imposibilă. Sună frumos, dar niciodată nu m-a contaminat o asemenea înflăcărare optimistă pentru că, bănuiesc, într-un fel cuminte şi nevinovat, sîntem condamnaţi la frică aşa cum sîntem condamnaţi la libertate. Sau odată cu ea. O condamnare în sensul unui destin. Frica ne conţine aşa cum o caşetă îşi conţine pulberea vitală. Fără ea, esenţa noastră s-ar risipi, s-ar pierde sau ar fi, pur şi simplu, inactivată. Doar aşa putem să trăim, să umblăm şi să (ne) căutăm, iar cînd nu ne mai lasă s-o facem, sigur, ar fi bine s-o punem între paranteze. Dar cum? Tot aşa cuminte şi nevinovat, aş spune printr-o nebunie asumată. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe Hemingway.
 
Augustin Cupşa este psihiatru şi scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

pankration jpg
Cel mai brutal sport din istoria Jocurilor Olimpice. Era mult mai dur decât MMA-ul, iar cei mai buni luptători erau mai celebrii ca fotbaliștii de astăzi
Cel mai brutal sport din istoria Olimpiadei s-a numit pankration. Era o variantă mult mai sângeroasă și mai dură a galelor de MMA de astăzi și se putea solda chiar cu moartea celui învins. Odată cu reintroducerea Jocurilor Olimpice în secolul al XIX lea, pankration a fost exclus.
Arestarea lui Ioan Slavici  Un clasic al literaturii române, închis pentru «propagandă antiromânească» jpeg
18 ianuarie: 177 de ani de la nașterea scriitorului Ioan Slavici. A început să scrie la îndemnul lui Mihai Eminescu
Ziua de 18 ianuarie este considerată de mulți istorici drept începutul Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, în 1821. În aceeași zi, dar în anul 2017, au început oamenii să iasă în stradă față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.
baza stanga 1 jpg
Vedeta care a șocat pe covorul roșu. S-a îmbrăcat în latex și a atras toate privirile
Halsey (30 de ani) a purtat o ţinută provocatoare la premiera din Los Angeles a filmului „Babygirl”. Noul film o are în rolul principal pe Nicole Kidman, care joacă rolul unei şefe de vârstă mijlocie ce începe o aventură pasională cu un angajat mult mai tânăr.
navalnii
Trei avocați ai lui Navalnîi, condamnați la ani de închisoare într-o colonie penală din Rusia pentru „activități extremiste”
Trei avocați care l-au reprezentat pe fostului lider al opoziției, Alexei Navalnîi, au fost găsiți vinovați de către o instanță rusă, vineri, de apartenență la un grup extremist și au fost condamnați la ani de detenție într-o colonie penală.
Transportul public în comun în Râmnicu Vâlcea Foto Google Maps
Celebrul milionar român care merge cu transportul în comun, dar are avion privat: „Metroul, autobuzele și aplicațiile sunt mult mai eficiente”
Celebrul milionar român care are avion privat, dar merge cu metroul şi autobuzul este Valeriu Iftime. Patronul lui FC Botoşani și proprietarul unui grup de firme de succes, cu o avere estimată la peste 100 de milioane de euro, continuă să surprindă prin modestie și pragmatism.
Castelul Corvinilor din Hunedoara  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (2) jpg
Eșecurile restaurărilor din comunism, îndreptate cu milioane de euro. Monumente istorice emblematice readuse la viață
Restaurările controversate din comunism ale unor ansambluri istorice valorase din România, sunt corectate cu lucrări costisitoare. Mai multe milioane de euro au fost investite pentru redarea „strălucirii” unor castele, cetăți și ansambluri istorice emblematice.
Ion Antonescu și Mișcarea Legionară
Ignoranța naște monștri!
Trăim vremuri în care citatul lui Francisco Jose de Goya devine o realitate în societatea noastră.
mae news.ro
Românul atacat și rănit în vacanță în Egipt va primi tratament gratuit. Anunțul făcut de MAE
Ministerul Afacerilor Externe a venit cu precizări, după ce un român a fost înjunghiat și rănit grav în timp ce se afla în vacanță în Egipt.
Klaus Meine foto Getty Images (5) jpeg
Klaus Meine, solistul trupei Scorpions: „Muzica rock este coloana sonoră a vieților noastre“
Chiar și după 60 de ani de la înființarea formației, membrii trupei Scorpions rămân uniți de dragostea pentru muzică, având concerte în toate colțurile lumii. Iar Klaus Meine, legendarul solist al trupei Scorpions, a acordat un interviu exclusiv și emoționat pentru ”Weekend Adevărul”.