Anul pe care toată lumea îl așteaptă să plece

Publicat în Dilema Veche nr. 872 din 23 decembrie 2020 - 6 ianuarie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Pe 1 ianuarie, 2020, pe la prînz, am ieșit în Centrul Vechi ca să luăm „tradiționala” deja masă de Anul Nou. În ultima vreme îmi place să petrec mai puțin în noaptea de Revelion sau chiar deloc, ca să mă bucur mai mult de prima zi a unui an ca de un fresh start, un nou început. Cînd toată lumea doarme sau își revine din mahmureală, îmi place să mă trezesc devreme și, cu capul limpede, să mă plimb cîteva ore printr-un oraș pustiu, însă nu dezolant, ci vesel, ca după o mare petrecere colectivă, să calc peste resturile de sticle și pahare sparte, să ascult zvonurile de muzică din Concertul de Anul Nou de la Viena care se aud dincolo de ferestrele întredeschise ale caselor, apoi să mă opresc la unul dintre puținele restaurante deschise, să mănînc ceva bun, să beau un pahar cu vin. Așa s-a întîmplat și în acest an și a fost perfect – în Centrul Vechi erau doar turiști străini care veniseră să-și petreacă în București o mini-vacanță de Anul Nou, se vorbea aproape doar în engleză, chelnerii erau ușor abțiguiți, restaurantul avea un aer sărbătoresc desuet, dar totul era funcțional. Aș fi putut să fiu oriunde în lumea asta mare, oriunde în Europa, Asia sau America, în orice punct de pe glob de care te despart doar cîteva ore de zbor. Oriunde și în același timp acasă, cu aceleași planuri entuziaste pentru noul an care abia începuse. Totuși, peste nici două luni nu mai puteam fi niciunde decît la mine acasă, între patru pereți, doi oameni și o pisică, toate zborurile erau anulate, întreagă planetă era încremenită, toate planurile se duseseră naibii. Cine s-ar fi gîndit la așa ceva pe 1 ianuarie 2020?

Acum așteptăm, fără vreo prea mare bucurie, un alt întîi ianuarie, un an proaspăt. Între timp s-au întîmplat multe – copiii au renunțat la școala vie, cu interacțiune socială, și învață doar online, părinții s-au obișnuit cu munca de-acasă, ne-am obișnuit și cu purtatul măștilor pe care le vedeam întîmplător doar în filmele documentare despre orașe din Asia unde aerul era atît de poluat încît ți-era mai bine să respiri cu mască. Între timp, am trecut cu toții prin mici traume individuale sau colective – am asistat neputincioși la tragedia din Italia, am văzut sisteme medicale din țări mai dezolvate decît noi în colaps, unii dintre noi s-au îmbolnăvit și au trecut ușor peste boală, alții nu, din păcate. Însă dincolo de boală, am învățat cumva să acceptăm o lume în care toate libertățile noastre au fost brusc limitate, în care s-au impus niște reguli sociale greu de conceput în 2019. Desigur, au apărut și conspirațiile și conspiraționiștii, curentele cu mască și antimască, zvonurile, dar a apărut și umorul „de pandemie”. De fapt, lucrurile sînt simple – ce poți face în momentul în care nu mai mergi la școală, nu mai mergi la job, nu poți ieși din casă decît cu o declarație pe proprie răspundere, nu-ți mai poți imagina cum va arăta viața ta peste cîteva luni, doar să te prăbușești pe canapea și să rîzi?

Totuși, 2020 a fost un an cu rele, mai ales cu rele, dar și cu bune. Ca fiecare an. Bine individual, bine colectiv, bine la nivel de instituții sau bine la nivel de comunități. Iar cele bune ar fi și mai bine să se adune, și asta am încercat să facem și noi, la final de an 2020. 

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.