Anton Pann şi "turcul de lîngă noi"

Luminiţa MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 517 din 9-15 ianuarie 2014
Anton Pann şi "turcul de lîngă noi" jpeg

Hazardul istoriei a făcut ca provinciile româneşti să fie mai mereu o „periferie“, o „margine“ de lume situată pe linia de falie a marilor puteri, niciodată însă un centru, un „buric al pămîntului“. Sentimentul periferiei, al „fundului de lume“, al excluderii de la marea istorie şi-a pus în mod indelebil amprenta asupra mentalităţii şi a comportamentului colectiv, fiind potenţat, fără îndoială, şi de eclectismul specific ariilor de frontieră. Zonele de felul acesta îşi au, desigur, noima şi farmecul lor, generate de acea uşurătate şi, totodată, fragilitate a locurilor în care nimic nu este făcut să dureze, de vreme ce totul se naşte şi vieţuieşte sub semnul eternului provizorat.  

Antonie Pandoleon Petrov(eanu), cunoscut mai tîrziu ca Anton Pann (1796/1797-1854), a fost produsul şi exponentul acestei „lumi de margine“, nu atît cosmopolită, cît hibridă, plină de contradicţii şi contraste, oscilînd între sublim şi tragic, între pitoresc şi grotesc – o lume plină de vitalitate, pasională şi nestatornică, la fel de înzestrată pe cît de plină de cusururi, încercînd nu atît să edifice cu gîndul la viitor, cît să supravieţuiască, „să se descurce“, să se mai izbăvească o dată, şi încă o dată, de „răutăţile“ şi obscurităţile vieţii. 

Anton Pann a practicat, dincolo de preocupările sale în domeniul muzicii bisericeşti, o literatură de graniţă, apropiată mai degrabă de literatura populară decît de cea cultă, care reflecta în mare măsură valorile lumii din care provenea. Date fiind conţinutul şi structura cărţilor semnate ori tipărite de el, se poate presupune că acestea se adresau cu precădere cunoscătorilor de carte fără prea mari veleităţi (dascăli de extracţie modestă, boieri „de buzunar“, burghezi din mediul urban, negustori, meşteşugari), fiind hărăzite îndeobşte lecturii cu voce tare în cadre neconvenţionale precum reuniunile de familie ori de breaslă, serbările cîmpeneşti şi şezătorile, care reluau, la cote modeste, formula banchetului antic. Publicul său ţintă era, cu alte cuvinte, publicul predilect al literaturii de colportaj, care urma să dispară, de altfel, odată cu disoluţia lentă a beneficiarilor săi.

Astfel se explică faptul că marea majoritate a cărţilor semnate de Anton Pann aveau fie caracter de divertisment, fie caracter religios, răspunzînd astfel ariei de interes a „cititorilor populari“. Categoria întruchipată de ei nu reprezenta decît o minoritate în ansamblul destinatarilor cărţii, fiind caracterizată printr-un apetit mai degrabă redus pentru achiziţia tipăriturilor. Interesul acestor lectori ocazionali se îndrepta către cărţile ieftine (de fapt, broşuri, „cărticele“), obiecte efemere şi adeseori grosiere care se adresau orăşenilor din clasa de mijloc şi, eventual, unei pături nesemnificative a populaţiei rurale. Tocmai acestui tip de cititor, puţin dispus să investească în carte, i se adresa Anton Pann, de unde şi opţiunea pentru o versificaţie aproape elementară, menită să înlesnească receptarea mesajului şi, totodată, memorarea. Limba bucoavnelor sale este simplă, fără artificii oţioase, căci „adrisantul“ era nepretenţios şi, mai cu seamă, neiubitor de farafastîcuri stilistice, care scăpau oricum spiritului său pragmatic. „Iubitul cetitor“ va fi savurat, în schimb, înlănţuirea de parimii şi jocuri de cuvinte (sufocantă din perspectivă modernă), precum şi trimiterile la anecdote, snoave ori basme binecunoscute. Reconstituirea profilului acestui cititor ne oferă, prin urmare, grila cea mai adecvată de receptare a literaturii lui Anton Pann şi a intenţiilor sale, mai curînd utilitare decît artistice.

Culegere de proverburi sau Povestea vorbii şi O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu reprezintă, am putea spune, punctul culminant al literaturii noastre de colportaj. Anton Pann, în care unii comentatori văd un aspirant la sfera literaturii culte, întruchipează, de fapt, spiritul „lumii de ieri“, vechiul mod de a înţelege şi practica literatura. El este un om al vremii sale, interesat nu atît de originalitate, cît de transmiterea, de perpetuarea unei tradiţii în care „turcul“ şi amprenta culturală turcă se pierd fără prea mari contrarietăţi în alambicul balcanic. Este greu de spus dacă Pann s-a folosit de surse exclusiv orale, aşa cum preciza el însuşi, dacă a prelucrat texte manuscrise (cazul lui Archir) ori tipărite (cazul Năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea), româneşti, bulgăreşti şi turceşti. În foarte multe cazuri ne confruntăm cu repovestirea unor teme aflate deja în circulaţie, dar supuse unui proces vizibil de autohtonizare; alteori ne aflăm, probabil, în faţa unor „izvodiri“ personale, care urmează însă aceeaşi schemă şi aceleaşi principii, căci se adresează aceleiaşi categorii de receptori. 

Cel mai suculent este, desigur, vocabularul, care exploatează resursele expresive ale unor cuvinte împrumutate din alte limbi balcanice (uneori bulgara, dar mai cu seamă turca). Totuşi, numărul turcismelor nu depăşeşte media tolerabilă, dacă este să ne raportăm la limbajul curent al epocii (iată cîteva exemple: tiriachiu/tiriac, bacal, pasturma, liulele, tiutiun, ciubuc, chesea, miras, telal, mezat, cafas, sarai, anteriu, giubea, ceacşir, bent, biniş, chimir, samar, liman, tulumbagiu, simigiu, pogace, simit, para, oca, divan, hazna, tabla, mezelic, tura, peşin, alai, tain, muşteriu, vizir, gheveci, caftan, olac, chiup, salaş, ceat-pat etc.). Vocabulele de această factură sînt folosite cu şart, căci contextele în care sînt inserate îmbracă adeseori o tentă ironică. Nu este mai puţin adevărat că multe dintre ele intraseră în uzul curent încă din secolele anterioare, aşa încît nu mai erau percepute neapărat ca exotisme.

Un loc aparte în ansamblul operei lui Anton Pann revine aşa-numitelor „scrieri turceşti“, grăitoare nu doar pentru natura preocupărilor autorului, ci şi pentru stadiul contactelor dintre cele două culturi la jumătatea secolului trecut: mă refer la traducerea turcă a Evangheliei din duminica Paştilor (la a doua Înviere) (1840), la cele 29 de Proverburi turceşte cu româneşte, publicate în Culegere de proverburi sau Povestea vorbii (1847), şi la Dialog în trei limbi: ruseşte, româneşte şi turceşte, fiecare întocmită în vorbire după idiotismul ei (1848). Potrivit lui Vladimir Drimba, limba acestor texte poartă, în general, pecetea dialectului vorbit la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea la Sliven (cîndva în Imperiul Otoman, astăzi în Bulgaria), unde exista o comunitate turcă bine cristalizată, cu care Anton Pann intrase în contact în copilărie; idiomul amintit aparţinea grupului dialectal rumelian de est, dar includea şi particularităţi ale grupului rumelian de vest. 

Lucrărilor amintite li se adaugă, desigur, traducerea din limba turcă a Năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea (evocat şi de Dimitrie Cantemir, care se adresa însă unei cu totul alte categorii de cititori). Anecdote inspirate de acest personaj circulaseră pe cale orală, în Principatele Române, ca şi în Turcia ori în alte teritorii otomane, cu mult înainte de apariţia opului lui Anton Pann (1853); prima ediţie turcească a cărţii apăruse în jurul anului 1837, ea fiind urmată curînd de o traducere în limba greacă şi traducerea românească.

Personajul Nasreddin, popular în întreaga lume turcică, era faimos şi în spaţiul balcanic, care dobîndise o anumită omogenitate, fie ea şi superficială, ca urmare a dominaţiei turceşti; în multe cazuri, el se suprapunea peste tipuri locale cu trăsături similare. La fel s-a întîmplat şi în spaţiul românesc, unde Nastratin răspundea cum nu se poate mai bine ambianţei culturale şi spiritului timpului, de unde şi primirea, iar apoi asimilarea sa entuziastă. El părea să sugereze, o dată în plus, că turcul secolului al XIX-lea, aşa cum îl vedeau Anton Pann şi contemporanii săi, era departe de a mai fi turcul cel cumplit din genunile istoriei: el devenise pe nesimţite „turcul balcanic“ – vecinul şi seamănul nostru. Această modificare de viziune era, fără îndoială, rezultatul unui proces lent, care reflecta nu doar evoluţiile istorice imediate, ci şi percepţia comună a unei lumi fundamental metisate, în care „neamurile“ sfîrşiseră prin a coexista cu înţelepciune, cu resemnare, dar şi cu empatie şi, în cele din urmă, cu nesmintită voioşie...

Prof. dr. Luminiţa Munteanu este coordonatoarea Secţiei de limba turcă şi directoarea Departamentului de Limbi şi Literaturi Orientale al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.