Anii ’90

Publicat în Dilema Veche nr. 973 din 1 decembrie – 7 decembrie 2022
image

Mi-am petrecut adolescența în anii ’90, acei ani de derută ai tranziției românești, și prima tinerețe la începutul noului mileniu. Acum sînt la a treia, a patra tinerețe, cine să le mai numere? Mai jos e o scurtă trecere în revistă a anilor mei ’90. 

În februarie 1990 am făcut prima grevă, numai clasele de la gimnaziu. Voiam s-o dăm jos pe directoarea adjunctă, cea care obişnuia să ne ameninţe că „dacă nu vă băgați mințile în cap, o să vă bag eu în beciul miliţiei, cu şobolani”. Ne-am adunat în holul din faţa cancelariei, am cooptat-o şi pe femeia de serviciu şi am început să strigăm „Jos!”, aşa cum văzuserăm la televizor, şi alte lozinci inventate ad-hoc, dintre care una era „Nu mai vrem careu!”. Eu, care fusesem patru ani comandantă de detaşament şi mai apoi, prin ianuarie, am fost proclamată din nou şefa clasei, stăteam undeva în spate, în expectativă, şi intuiţia îmi spunea să nu mă implic. Într-adevăr, după o jumătate de oră, greviştii au fost împrăştiaţi cu ameninţări de genul „Vă dăm pe mîna poliţiei care e mai rea decît miliţia”. Ne-am întors în clase, capii răzmeriţei au fost repede depistaţi şi li s-au aplicat lovituri cu linia la palmă, iar femeia de serviciu a fost dată afară.

Curînd s-a renunţat la greve şi la revendicări, căci a început războiul depeşarilor şi al metalliştilor. A fost un război crunt şi sîngeros care a durat vreo trei ani. Depeşarii mîzgăleau tablele şi pereţii cu iniţialele formaţiei: D.M., plus trandafirul roşu de rigoare, ca simbol. Metalliştii ştergeau inscripţiile şi scriau Metallica şi „Kill’em all!” (titlul primului album), apoi îi fugăreau pe depeşari prin toată şcoala, îi frecau pe faţă cu buretele plin de cretă, le turnau guaşe în păr şi îi împroşcau cu cerneală. De obicei, ieşea cu bătaie, urmată de veşnicele corecţii „oficiale”, cu linia la palmă. Mai erau şi cîţiva rapperi sau fani Michael, neutri, care şi-o furau constant cînd de la unii, cînd de la alţii.

Cam în aceeaşi perioadă s-a deschis în sala de sport cursul de karate la care s-a înscris jumătate de şcoală. Toţi voiam să ajungem ca Bruce Lee şi e de la sine înţeles ce spectaculoase deveneau conflictele din recreaţii, numai tehnici speciale, „gyaku tsuki” şi „ura mawashi”, însoţite de „kiai“-uri demente, încurajările de pe margine, „Bate-l, mă, că tu ai centura galbenă şi el n-o are nici p-aia albă!”, „Dă-i un yoko pă faţă!” şi tot aşa, pînă cînd partidele de kumite degenerau în cafteli de cartier. 

Cu toţii eram fascinaţi de cuptorul de pîine turcească de pe Moşilor şi chiuleam de la orele de tehnologie şi de practică (încă mai pileam piese strînse cu menghina) ca să stăm la coadă şi să cumpărăm pîine caldă, iar seara mergeam la cofetăria Melba, unde mîncam tarte cu fructe şi beam Pepsi. Cu toţii vedeam la televizor imagini din Piaţa Universităţii, nu înţelegeam ce se întîmpla acolo, dar ni se părea interesant. Ai mei chiar mă luau cu ei în fiecare seară în Piaţă, „acolo se face istoria”, mi-era ruşine că eram cu ei pe stradă, eu voiam gaşcă şi distracţie, mă plictiseam cumplit

În primăvara lui 1992, din cîte îmi aduc aminte, a fost un cutremur de zi şi n-am mai dat teză la mate. Tot în ’92, a venit regele în ţară, de Paşti, l-am văzut la balconul hotelului Continental, mi-au dat lacrimile şi nu ştiam de ce, simţeam că trebuie să se întîmple ceva, ceva extraordinar, nu s-a întîmplat... Prin liceu am aflat că ni se spune generaţia X, undeva, prin Occident, ne-a zis profa de engleză, un nume generic pentru adolescenţii anilor ’90, copii ai computerelor şi ai Internetului, ai mass-media şi ai explorării spaţiului, ai descoperirilor. Aveam un singur calculator în liceu, cel din laboratorul de limbi străine, ne holbam la el în fiecare pauză, atingeam cu teamă mouse-ul şi tastatura, „ca să nu se strice ceva”. 

Se formaseră găştile de rockeri, cu plete, blugi rupţi, cercei şi lanţuri, de punkeri, cu creste, „anarhie – cool!”, eventual de rapperi, de pseudohippioţi, „flower-power”, focuri de plajă şi băute la Vama Veche şi la 2 Mai, viaţa era trăită la maximă intensitate, totul acum, nimic mai tîrziu. Și, aproape fără să ne dăm seama, toată nebunia a încetat de la sine, am crescut şi ne-am înregimentat, am devenit cu adevărat generaţia X, a computerelor şi a Internetului. După noi, au apărut băieţii de băieţi de cartier, muzica proastă dance românească, manelele, serbările populare de ziua Americii şi festivalurile berii, jeep-urile de la Vama Veche, revista Playboy... o lume normală, uniformizare.  

Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.

Foto credit: © Ville MJ Hyvönen/ filckr.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.