Ani de liceu

Publicat în Dilema Veche nr. 435 din 14-20 iunie 2012
Ani de liceu jpeg

Frumoasa clasei zisă şi diva. Tocilarul. Sportivul. Timidul. Fetele rele. Şmecherul. Răţuşca cea urîtă. Outsider-ul... şi restul. Cam aşa arată distribuţia oricărui film american cu şi despre liceeni şi raporturile care se stabilesc între ei, în timpul şcolii.

Dacă arunci o privire, în pauză, în curtea sau pe holurile unei şcoli, primul lucru pe care îl vei remarca este o hărmălaie de nedescris – rîsete, ţipete, un (aparent) haos. Totuşi, în relaţiile dintre adolescenţi se aşterne, dintotdeauna, o organizare care se construieşte natural. Am simţit-o pe pielea mea, prima oară – ca atîţia alţii –, încă din perioada gimnaziului, cînd exista o dublă ierarhie. Pe de o parte, cea stabilită de către profesori, în funcţie de note şi de „cuminţenie“ (sau bună purtare, cum apărea în catalog). În vreme ce unii erau „copii buni“ şi conştiincioşi, care nu creau probleme, alţii erau „răii“, gălăgioşii, neastîmpăraţii, cei care „nu-şi dădeau interesul“. Pe de altă parte, era propria ierarhie vizibilă în interiorul unei clase, în care fiecare copil îşi ocupa, de obicei, locul lui (că era vorba despre „cuplul de aur“ al clasei sau despre băiatul din ultima bancă, pe care majoritatea îl lua la mişto, i-am avut cam pe toţi). Iar odată ocupat locul, era aproape imposibil să-ţi mai ieşi din rol, indiferent cît ţi-ai fi dorit sau cît ai fi încercat. Salvarea venea (cel mai probabil) cînd treceai de la gimnaziu la liceu. Întorceai fila şi îţi puteai (re)scrie povestea cum voiai, într-un mediu diferit, populat de oameni noi. Pentru unii – cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor, pentru alţii – un adevărat coşmar sau, pur şi simplu, „alt film“, liceul şi-a lăsat felurite amprente în amintirile adolescenţilor care eram, amintiri pe care le-am purtat apoi, uneori fără să ne dăm seama, pretutindeni pe unde am poposit în viaţa noastră.

Întoarcerea în timp

Acum o săptămînă, m-am reîntors, după mai bine de şapte ani de absenţă, pe coridoarele liceului meu. Convinsă că mi se va confirma o prăpastie între generaţii, pe care o bănuiam, l-am rugat pe fostul nostru profesor de română, dl Florin Ioniţă, să-mi permită o scurtă vizită la una dintre clase şi, poate, o discuţie cu elevii. Am sfîrşit prin a participa la patru ore, la clase de a IX-a şi a X-a, dintre care prima s-a desfăşurat în sala care îmi fusese c(l)asă vreme de patru ani, fapt ce a croit imediat o buclă temporală, aruncîndu-mă, preţ de vreo zece minute, pe la începutul anilor 2000. Îi vedeam din nou pe colegii mei, aşezaţi în bănci – eram vreo 25 de fete şi doar 5 băieţi (deh, clasă de uman). Vreun an, am tot interacţionat unii cu alţii, departe de confortul călduţ al „bisericuţelor“. Din clasa a X-a, însă, s-au conturat rapid cîteva grupuri, vizibile atît la nivelul intensităţii de interacţiune, cît şi în modul în care se aşezau în bănci. Om fi avut noi un fler aparte, mă gîndeam eu, cînd dl Ioniţă începe să îmi spună despre cum stă treaba (şi) cu clasele de-acum: „Saltul se face între clasa a IX-a şi a X-a. Nu sînt o masă unitară. Sînt amici, nu există animozităţi, dar, pe de altă parte, au gusturi diferenţiate şi s-au ales destul de clar, pe grupuleţe, care comunică între ele, însă nu se amestecă întotdeauna“.

Îi privesc mai atent şi observ exact asta – o masă eterogenă, de multe fete şi cîţiva băieţi (care, să spunem drept, se bucură de o poziţie privilegiată, cum singuri au recunoscut), aşezaţi grupat în bănci, după cum s-au „ghicit“. „Sînt foarte puţini cei care nu îşi găsesc locul“, continuă dl Ioniţă. „Cel mai dificil este cînd mai vine cîte cineva nou. La început sînt total derutaţi, stau în prima bancă, după care îi vezi că s-au lipit.“

Treptat, recunoaşterea poziţiei unuia sau altuia nu mai vine din false motive, uneori impuse pe nesimţite de cîţiva copii cu mai multă iniţiativă şi putere de convingere. Şeful clasei este ales aproape în unanimitate pe baza încrederii pe care o inspiră colegilor, artista îi cucereşte pe cei din jur cu personalitatea şi talentul ei, scriitoarea se face remarcată prin contribuţiile aduse la revista liceului, olimpicul îşi adjudecă un loc de cinste pe podiumul clasei, pe baza unor rezultate excepţionale, sportivul este urmărit cu admiraţie şi susţinut pentru că „este de-al lor“, geek-ul îşi vede de ale lui, dar capătă o latură adorabilă. Fără a exista o ierarhie piramidală, pe model corporatist, organizarea internă din fiecare clasă se întîmplă organic, fiind bazată pe prietenii, afinităţi, interese comune, frecventarea aceloraşi locuri, ascultarea aceleiaşi muzici.

Lămurită, într-o măsură, de cum stau treburile între colegi, trec apoi la raportarea la profesori – autoritatea supremă din orice şcoală. „Nu ne place cînd sîntem comparaţi cu alte clase, mai ales cînd e vorba de uman vs real. Nu e acelaşi lucru“, îmi spune una dintre fete. „Unii profesori sînt foarte aspri“, completează o alta. „Dar alţii, precum profu’ de română, sînt super.“ Zîmbesc, amintindu-mi cît ne displăceau şi nouă astfel de lucruri. Şi cum niciodată, în adîncul fiinţei noastre de adolescenţi, nu am fost cu adevărat impresionaţi de acei oameni (fie ei profesori sau părinţi) care ne priveau de sus, încercînd să-şi forţeze autoritatea asupra noastră, care strigau la noi, care – de teama de a nu ne „scăpa de sub control“ – încercau să ne inspire de-a dreptul frică. Am făcut o scurtă trecere în revistă, în minte, a profesorilor pe care i-am avut de-a lungul timpului, punîndu-i apoi faţă în faţă cu profesorii despre care îmi povesteau fetele. Respectul pentru fiecare dintre ei şi recunoaşterea autorităţii lor au venit întotdeauna firesc, în urma comportamentului faţă de copii. Atît este de simplu – respectul real se cîştigă, nu se impune. Şi mergînd pe principiul „primeşti ceea ce oferi“, dl Ioniţă punctează că este esenţial modul în care relaţionează profesorul cu elevul, pentru ca apoi să aştepte un răspuns similar din partea acestuia. „Fără a se depăşi anumite limite, eu sînt destul de lejer în relaţia cu ei iar ei sînt relaxaţi în preajma mea, lucru pe care îl observ şi din modul în care ne salutăm cînd ne întîlnim pe coridor sau pe stradă“, îmi confirmă. „Aţi ţipat vreodată la elevii dvs.?“, întreb eu. „Nu, Doamne, fereşte!, nu există aşa ceva!“, îmi zîmbeşte profesorul de română, cu aceeaşi degajare pe care o afişează ori de cîte ori intră în clasă.

Epilog

Am părăsit liceul cu aceste cuvinte agăţate de urechi şi cu gîndul la copiii pe care i-am cunoscut. Copiii ăştia, cu căşti portabile care le spînzură de buzunare, care butonează touchscreen-uri şi care fac prezentări în PowerPoint cu uşurinţa cu care noi mergeam la patiseria din colţ să ne luăm gogoşi, care sînt implicaţi într-o mulţime de proiecte, dezbateri şi programe de voluntariat, şi pentru care vampirul (cel modern şi sexy, nu Dracula al nostru) este noul Făt-Frumos, sînt asemeni copiilor care am fost şi noi. E drept, cu infinit mai multă tehnologie la dispoziţie, de la vîrste mai fragede, dar cu aceleaşi întrebări şi probleme pe care le aveam şi noi, aceleaşi neputinţe, dar şi visuri, aceeaşi dorinţă de a fi „altfel“ şi de a se „integra“, în acelaşi timp. 

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 14 iunie 2012, RFI România, cu Stela Giurgeanu, Nicuşor Dan şi Mirel Bănică. Realizator: Laurenţiu Colintineanu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

buncăr subsol bloc Baia Mare, captură video jpg
Locatarii unui bloc din Baia Mare îşi fac, pe banii lor, un buncăr pentru situaţii de urgenţă. „Oamenii chiar au o inițiativă foarte bună, nu stau după noi”
Primarul, pe care l-au chemat să vadă isprava lor, a fost încântat, lăudându-i printr-o postare pe Facebook.
Copii centre Targu Mures FOTO CRJ jpg
Noi detalii în scandalul centrelor de plasament din Mureș: „Lipsa de interes, răsplătită cu sporuri de 55%”. CRJ cere demisia șefului Protecției Copilului
Centrul de Resurse Juridice, ONG-ul care a scos la iveală condițiile inumane în care sunt ținuți copiii cu dizabilități în patru centre din Târgu Mureş, cere, într-o scrisoare trimisă premierului, demisia președintelui Protecției Copilului.
oravita anina jpg
Cea mai veche cale ferată montană din sud-estul Europei se află în România. Deși are un potențial uriaș, autorităților nu le pasă: „Îi încurcă acest tren”
Ruta Oravița - Anina, cunoscută și sub numele de Semeringul Bănățean, este cea mai veche și spectaculoasă cale ferată montană din sud-estul Europei.
marin cornea jpg
Doliu în muzica populară românească! A murit unul dintre cunoscuții cântăreți din perioada comunismului
Lumea muzicii populare românești este în doliu. Mărin Cornea, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți din perioada comunismului, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani, cu doar o lună înainte de a împlini 78 de ani.
cub adriana bahmuteanu png
Cum s-au distrat vedetele la Revelionul artiștilor! Adriana Bahmuțeanu, prima apariție la un eveniment monden după moartea regretatului Silviu Prigoană
Mare petrece vineri seară în Domnești. Vedetele s-au adunat cu mic cu mare pentru a sărbători Revelionul artiștilor la restaurantul prietenului lor, Costel Capac, acolo unde au deja obiceiul să se adune și să se distreze, ba chiar să taie porcul de Crăciun.
Raul Astrolog
Andreas Michaelis, ambasadorul Germaniei în Statele Unite/FOTO:X/@GermanAmbUSA
Ambasadorul Germaniei în SUA avertizează cu privire la planurile lui Trump de a revizui ordinea constituțională
Ambasadorul Germaniei în Statele Unite a avertizat că noua administrație Trump intenționează să priveze forțele de ordine și mass-media americane de independența lor și să predea „puterea de co-management” marilor companii tehnologice, potrivit unui document confidențial obținut de Reuters.
Calorifer rece frig intretinere FOTO Shutterstock
Peste 600 de blocuri din Bucureşti au rămas fără căldură şi apă caldă. Zonele care nu vor avea nici la noapte agent termic, din cauza unei avarii
O nouă avarie la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic a lăsat peste 600 de blocuri din Capitală fără căldură şi apă caldă, iar pentru restul consumatorilor parametrii de de furnizare a agentului termic vor fi mai scăzuți pe perioada reparaţiilor.
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Singurul animal din lume care-și lasă puii în grija altor specii. Cum le păcălește să aibă grijă de ei
În lumea fascinantă a naturii, există comportamente și strategii care sfidează logica obișnuită, iar una dintre cele mai intrigante este practică de către cuc, o pasăre cunoscută pentru metodele sale unice de a-și asigura perpetuarea speciei.