„Angelizarea” popoarelor

Publicat în Dilema Veche nr. 369 din 10 - 16 martie 2011
„Angelizarea” popoarelor jpeg

- dialog Adam MICHNIK - Andrei PLEȘU -

Andrei Pleşu: Am avut un prieten teolog care spunea şi el că un anumit loc din Evanghelie este citit de unii creştini pe dos – ei cred că acolo scrie „urăşte pe aproapele tău“. Nu-i adevărat, nu scrie asta în Evanghelie; iar tu ai avut dreptate să spui odată că naţionalismele, în măsura în care înseamnă ura faţă de alte etnii, se bat cap în cap cu ideea creştină. În creştinism, păcatul suprem e orgoliul, slava deşartă, inflaţia eului. Naţionalismele, extremele sînt un fel de orgoliu colectiv: „nu eu sînt cineva, nu eu practic slava deşartă, dar poporul meu are dreptul să o facă“. E ceva interesant în discursul tău, la care eu mă raportez cu dificultate, cu experienţa mea românească. Tu vorbeşti foarte des despre polonitatea ta, vorbeşti foarte des despre faptul că eşti polonez, reprezinţi Polonia, invoci Polonia. Dacă aş adopta eu acest limbaj în România ar suna ciudat. În România, ideea patriotică şi identitatea naţională au ajuns să fie compromise pentru că tot felul de demagogi şi derbedei au făcut din ele un stindard şi îţi e jenă să intri în aceeaşi categorie cu ei. Există şi un cîntec faimos la noi, se cheamă „Noi sîntem români“, se cîntă la chefuri... Mi se pare că are ceva paranoic în el – rezultă că lumea ne crede finlandezi sau cine ştie, şi atunci e nevoie să afirmăm repede că sîntem români... Dar ceea ce în gura mea poate suna prost în context românesc, la tine sună foarte bine. Cum faci? Dacă îţi aduci aminte, Daniel Cohn-Bendit aşa a început odată o discuţie cu tine: „Adam, de ce tot timpul spui că eşti polonez?“. 

Adam Michnik: În primul rînd, trebuie să spun că în România nimeni nu mă întreabă dacă sînt polonez, deci e clar că sînt polonez. De aceea îmi place să vin în România. În ţara mea lucrurile sînt oarecum diferite. Dar eu nu am nici o problemă cu provenienţa mea etnică. În 1968, Wladislaw Gomulka, la o mare demonstraţie, a spus că sînt evreu; de atunci, nimeni nu mă mai poate demasca în Polonia că sînt evreu. Am avut unele probleme în Israel şi la New York – unii s-au supărat pe mine cînd spuneam că sînt polonez, pentru că ştiau de la Gomulka... Dar am considerat că, din momentul în care Hitler şi-a luat puterea de a decide cine este evreu şi cine este german sau polonez, n-o să-mi mai pun această problemă. Atunci cînd, în 1968, mă aflam în închisoare, am fost chemat la un interogatoriu şi am fost întrebat: „Domnule Michnik, cînd veţi ieşi din închisoare, veţi emigra în Israel?“. Şi am răspuns: „De ce să emigrez în Israel?“. Mi s-a spus: „Pentru că astăzi orice evreu poate să emigreze în Israel“. Atunci m-a apucat o furie îngrozitoare şi le-am spus: „O să emigrez în Israel a doua zi după ce voi toţi o să emigraţi la Moscova“. Şi de atunci n-am mai primit nici o asemenea propunere. 

De ce cred că a fi polonez sau a fi român reprezintă o valoare? O să fac o trimitere la cartea lui Andrei – Despre îngeri. Există acolo o reflecţie a lui Andrei despre cît de periculoasă este „angelizarea poporului“. Este un fel de degenerare a ideii creştine. Credinţa în propriul popor nu poate fi analogă cu credinţa în Dumnezeu. Dar dacă această credinţă în popor înlocuieşte religia, atunci este o cale directă către ură şi barbarie. Sînt de acord cu asta. Şi de aceea în Polonia am fost permanent duşmanul naţionalismului şi al şovinismului. În schimb, ştiu foarte bine că noi ne realizăm ca oameni în sfera culturii noastre naţionale, în sfera limbii şi a tradiţiei istorice. Prietenul meu Daniel Cohn-Bendit este un european şi un cosmopolit pursînge. Este un evreu german educat în Franţa şi singurele emoţii naţionale pe care le trăieşte apar cînd, la fotbal, Franţa joacă împotriva Germaniei. Şi îl întreb mereu: „Tu cu cine ţii?“. „Cu francezii“ – îmi răspunde. Există oameni care pot să trăiască într-o identitate supranaţională. Un asemenea om este Zbigniew Brzezinski; aşa a fost Joseph Conrad; aşa a fost Eugen Ionescu – avea şi identitate franceză, şi românească. E în regulă, nu e nimic nepotrivit aici. Dar trăim într-o lume a propriei identităţi şi identitatea noastră poate să degenereze în două moduri. În viaţa mea, prima degenerare a fost cauzată de bolşevism. A fost o cenzurare brutală a tradiţiei naţionale poloneze. A doua a fost cauzată de naţionalism. Mi se spune că trebuie să ascult orice conducere poloneză, chiar dacă ar fi stupidă şi ticăloasă, numai pentru că e poloneză. Eu credeam că numai ruşii sînt de părere că la ei poate exista tot ce e mai bun şi tot ce e mai rău pe lume. M-am certat întotdeauna cu ei, spunîndu-le că nu au ei monopolul pentru toţi porcii din lume: „Poate că noi, polonezii, nu sîntem atît de numeroşi ca voi, dar putem să ne prezentăm şi noi la concurs cu colecţia noastră de porci – şi comunişti, şi fascişti...“ În schimb, am sentimentul că sînt îmbogăţit dacă citesc poeziile lui Mickiewicz, sau Milosz, sau Szymborska, dacă îl ascult pe Chopin sau privesc filmele lui Wajda. Am sentimentul că sînt cumva într-o casă părintească. În primul rînd, asta înseamnă că de casa părintească trebuie să ai grijă: trebuie să fie curat, să nu existe şobolani... Iar ăsta nu e naţionalism: este pur şi simplu grija pentru propria casă. În al doilea rînd, această casă nu trebuie să fie închisă. Trebuie să fie deschisă pentru alţii. Eu susţin o Polonie deschisă, dar, desigur, este o casă care îşi are propriile reguli. În această casă nu se scuipă pe jos, nu este folosită forţa. Aceasta este Polonia mea, o asemenea Polonie iubesc.

Nu înseamnă că o privesc fără spirit critic: cultura poloneză este foarte autocritică. Şi nu mi-aş permite niciodată teza „iubesc mai mult Polonia decît adevărul“. Dar cred că adevărul nu este niciodată împotriva Poloniei. Împotriva Poloniei este minciuna. Şi – ultima observaţie. Sigur, şi în Polonia este de ajuns să ieşi în nişte izmene albe, să-ţi vopseşti în roşu un picior – şi deja eşti îmbrăcat în culorile naţionale şi consideri că toţi trebuie să stea drepţi în faţa ta. Acest lucru nu poate fi acceptat. Mă uit la această clovnerie pseudo-patriotică aşa cum se uită Milosz, aşa cum se uită Gombrowicz sau Mrozek. Dar sînt destul de enervat atunci cînd aud această opinie susţinută de Erika Steinbach sau de un rus şovinist. Nu mi-aş permite niciodată, ca polonez, să-mi bat joc de lituanieni pentru că Lituania e mică, iar Polonia e mare. Şi nu-mi place cînd, în acest fel, Polonia este ironizată de germani sau de ruşi. Trebuie să fim cuiva umili în faţa celor slabi – faţă de Lituania, de Ucraina, de Belarus. Ruşii ar trebui să fie foarte precauţi atunci cînd fac glume pe seama Poloniei şi a polonităţii. De aceea, mă irită unele fragmente din Dostoievski. Dar întotdeauna mă gîndesc că, în Rusia, nu toţi sînt Dostoievski, iar el, aşa cum arată terminaţia numelui, era polonez.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.