Andrei Scrima, monahul

Publicat în Dilema Veche nr. 854 din 20 - 26 august 2020
Andrei Scrima, monahul jpeg

Pentru Antoine Guillaumont, monahul este, mai presus de toate, „cel unificat”, „cel neîmpărțit” în vocația sa de a-l sluji pe Dumnezeu. Celibatul (care nu este de fapt un fenomen specific creștin), asceza, ascultarea, hainele stranii sau chiar rugăciunea sînt efecte care decurg firesc din această exclusivă orientare transcendentă. Indiferent de felul în care arată, se îmbracă sau se poartă, monah este doar cel care a reușit, în urma unui efort îndelung, să își transforme întreaga ființă într-un dor irezistibil față de ceruri.

Pentru cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Părintele Scrima, diferența dintre felul în care un monah este recunoscut în mod convențional și ceea ce este el în taina vocației sale a fost mereu tulburătoare. După o mărturie a lui Petre Pandrea, chiar înainte de a fi tuns la monahism la Mănăstirea Slatina de către Benedict Ghiuș, un prieten din copilărie, Liviu Stan, îi spune sec: „N-ai stofă de călugăr”. Părintele Scrima (monahul Andrei) îi răspunde: „Nu, nu. M-am hotărît să mă fac călugăr și să mă dedic Bisericii. Voi ține legămintele”. Nici curiozitatea nestăvilită, nici firea aventuroasă sau refuzul oricărei așezări definitive într-un loc nu pot pune în discuție felul total, decisiv în care Părintele Scrima s-a adîncit în taina vieții de monah.

A făcut-o în primul rînd printr-o predanie constantă a învățăturii Duhului, primită la Antim de la Părintele Ioan cel Străin. În diferite perioade ale vieții și în diferite contexte (la Beirut, la Paris sau la București), monahul Andrei a interpretat scrisoarea lăsată de duhovnicul Antimului, fiind mereu atent la auditoriul său și vorbind de fiecare dată înnoit, viu, proaspăt. Orientarea exclusivă a monahului capătă astfel un înțeles original: este vorba despre căutarea constantă a urmelor pe care le lasă Duhul în lume, în medii și circumstanțe care par, la o primă vedere, a-i fi străine. Într-un text despre rugăciune al Părintelui Scrima, fiecare lucru este văzut ca fiind o întruchipare a iubirii, iar Duhul oferă metoda unei astfel de priviri care ajunge pînă în sinea luminoasă a creației. Așadar, găsim în primul rînd un exclusivism „hermeneutic”, care nu separă sau respinge, ci dimpotrivă adună, leagă toate lucrurile prin lumina caldă care străpunge cerurile.

În al doilea rînd, este vorba despre un exclusivism „etic”, iarăși înțeles într-un chip aparte. Ajuns la Beirut la sfîrșitul anilor 1950, Părintele Scrima primește sarcina de a reorganiza viața de obște a Mănăstirii Sfîntul Gheorghe din Deir-el-Harf. Și astăzi, călugării de acolo vorbesc despre el ca despre părintele spiritual care i-a așezat „pe cale”. Așadar, ajunge să redacteze chiar și „regulile” mănăstirii. Nu este vorba despre un set de norme (ce se face și ce nu se face), ci despre descrierea exigențelor unei vieți în Duh. Într-un fragment manuscris, Părintele Scrima sintetizează: „călugărul este conatural misterului”, iar firescul acestei relații dă viață așa-ziselor „reguli”. Dintre ele, cîteva mi se par esențiale. Mai întîi, aceea de a face lucrurile cu „luare-aminte” („avec intelligence”, în original): nu mecanic, automat, ci cu atenție și spirit treaz, pentru a putea primi minunea prezenței Duhului. Apoi, aceea de a recunoaște și de a trăi „valoarea și sfințenia activității intelectuale”: lectura, îngrijirea bibliotecii, scrisul sînt, în aceeași măsură, mărturisiri și „lucrări” monahale înalte. În fine, găsim într-o serie de notițe o definiție care mi se pare suficientă pentru a da consistență și sens unei vieți: aceea a „politeții monahale”, văzute ca exigență de „a te gîndi la ce face bucuria celuilalt”. Și, se continuă fragmentul, pentru aceasta este nevoie, întîi de toate, de depășirea „mișcărilor naturale” ale sufletului și ale trupului propriu, deci de o asceză care culminează în bunătate.

Exclusivismul vocației de călugăr a fost asumat de către Părintele Scrima nu doar ca formă de mărturisire sau ca articulare etică, ci și ca modalitate de a-și înțelege și de a-și proiecta propria viață. După o mărturie a Ancăi Vasiliu, avea o replică pentru cei care îi cereau disertații savante pe teme teologice: „Nu sînt teolog, ci monah”. Asta pentru că, în felul în care concepea „metoda” vieții monahale, conceptele și dogmele erau, mai presus de toate, realități spirituale, forme concrete ale vieții în Duh. A considerat că înțelesurile lucrurilor pot fi dobîndite doar printr-o interiorizare a lor, astfel încît ele, cuprinse înlăuntrul omului, să se poată întîlni aici cu sursa lor transcendentă. Iar tocmai acest accent pe care Părintele Scrima mereu îl pune pe interioritate l-a făcut, pe alocuri, nepăsător față de exigențele formale, exterioare ale călugăriei. Cei care l-au cunoscut își amintesc că se ruga îndelung noaptea, singur, dar nu obișnuia să țină posturile, asta și datorită sănătății sale șubrede. Se îmbrăca sobru, fără a purta mereu vestmîntul monahal. Nu vorbea bisericește, în „limba vechilor cazanii”, ci precis și elegant, stăpînind terminologii dificile, de fiecare dată însă doar din orizontul unei experiențe interioare care îl conducea către adevăr. Era jovial și dornic de taifas, plin de planuri și idei, dar se retrăgea discret din relațiile sau locurile care păreau că îl vor sedentariza în vreun fel.

„Neîmpărțirea” interioară a Părintelui Scrima se însoțea cu un fel de a fi străin de imaginea obișnuită a monahului: interesat mereu de descoperiri științifice, la curent cu evenimentele politice ale veacului, sedus de frumusețea poeziei arabe, dornic să întîlnească tineri și să îi îndrume, diplomat abil, curios și critic. În încercarea de a-l cuprinde într-o formulă, Paul Ladouceur îl consideră, anticipativ, un fel de „monah în lume”. Dar asta nu înseamnă, cum s-ar putea înțelege, unul care își acordează felul de a fi la cel al lumii ci, dimpotrivă, unul care știe că lucrarea sa constă în a aduna lumea întreagă, fără rest, în sufletul său pentru a-i reda, astfel, orientarea exclusivă către cer.

Ioan Alexandru Tofan este conferenţiar univ. dr. la Facultatea de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

teoria conspiratiei shutterstock
Ce se întâmplă când adepți ai teoriilor conspiraționiste conduc țări
Fanteziile paranoice ale lui Vladimir Putin și ale altor lideri sporesc pericolele pentru întreaga lume, scrie „Financial Times“.
Proliferarea nucleară  O amenințare reală jpeg
Cum ar putea răspunde SUA dacă Putin ar decide să folosească arme nucleare în Ucraina, potrivit unui expert
SUA ar putea răspunde cu un atac convențional ce ar spulbera forțele ruse dacă Putin decide să folosească armele nucleare pe frontul din Ucraina, crede analistul militar Joseph Cirincione.
blog unteanu
Frontiere variabile și incerte: noua amenințare rusă care merge dincolo de Ucraina
Rușii au încercat să concentreze atenția mondială pe evenimentul savant pus în scenă la Kremlin, cu discursul lui Putin înaintea momentului semnării decretelor de anexare a celor patru teritorii ucrainene.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.