Țăranii încă se plîng

După cum ne spune ultimul Barometru de opinie, lansat de Fundaţia Soros, pînă în anii 2002-2003, satifacţia faţă de viaţă a fost mai mare în mediul rural decît în mediul urban. Cu alte cuvinte, ţăranii erau mai mulţumiţi decît orăşenii. După 2003, raportul s-a inversat. Nu ştiu care sînt motivele exacte, dar ştiu ce mi-a spus o femeie care vindea usturoi în piaţa Obor: "Tot ce se face acuma e împotriva ţăranilor ăştia ca noi. Dacă s-ar putea, noi ar trebui să dispărem". Mi-a spus că de obicei vinde în Obor, dar că piaţa a fost acum restrînsă şi că se construieşte un mall în care vor fi magazine, iar ţăranii nu vor mai avea prea mult spaţiu să-şi mai vîndă produsele. Am întrebat-o dacă nu merge şi în alte pieţe. "Aici m-am obişnuit, şi neam de neamul meu a vîndut în Obor. Şi tata venea aici, şi bunicul tot aşa, de cînd ştiu eu. De ce să schimb piaţa? Da, uite că ne schimbă ea pe noi." Mi-a spus că nu i se cere niciodată taxă la piaţă, deşi altora li se percepe. "Noi am vîndut usturoiul de generaţii tot aşa, în picioare, din mînă. Nu mi-a trebuit tarabă şi nu mi-a zis nimeni niciodată nimic. Dar cei ce trebuie să-şi înşire marfa pe tarabă au probleme. Ia, mămică, douăzeci ăsta micu, treizeci ăsta mare. Hai la usturoi, e bun la piftie şi la cîrnaţi. Ia, mămică, ieftin, mămică, usturoi, mămică..." Pe o tarabă, la cîţiva metri mai încolo, doi vînzători de cartofi joacă table. Cînd le vine cîte un client, lasă zarurile şi pun mîna pe tas, cu ochii însă tot la joc. "Ne întrebaţi de necazuri? Păi, uite că m-a făcut marţ. Ăsta-i mare necaz. Altfel, ce să vă spun, stăm aici pînă ne plictisim şi cu mare lucru nu ne alegem. Sîntem nişte amărîţi." "Spuneţi-i c-a fost secetă anul ăsta" - zice o precupeaţă de vizavi care vinde varză. "La noi n-a fost" - zice vînzătorul de cartofi. "Da’, am avut altele... carantină anul trecut din cauza aviarei, de ne-a ţinut ca pe proşti în sat. Dacă-i de la ziar, ştie domnu’, că s-a vorbit peste tot." "La noi a fost mare uscăciune" - intervine din nou femeia cu usturoiul. "În afară de usturoi nu s-a făcut nimic. Şi pentru ăsta, am făcut noi irigaţii. Sînt de la Mihăileşti şi acolo n-a plouat deloc astă-primăvară. Şi cînd am văzut că se usucă, am făcut puţuri chiar acolo pe cîmp, ca să-l udăm. Porumbul şi grîul nu s-au făcut deloc. Să vezi ce cocenaşe mici avea porumbul şi n-a legat. Nici pentru noi, cîteva guri acolo, pentru animale, nu s-a făcut. Doar usturoiul ce-a ieşit, nici ăsta prea mult. Da, uite că nu se vinde, că lumea vrea dintr-ăla mai mare, turcesc. Că-i mai nu ştiu cum, că se curăţă mai uşor... Dar ăsta al nostru românesc, aşa e soiul, mai mic. Nu creşte la mine dintr-ăla turcesc. Ce să mă fac? Şi după tot necazul cu seceta, trebuie să-l dau tot cu preţul de anul trecut ca să se vîndă. Ia, mămică, usturoi mămică!" Despăgubiri? "Cum să-mi dea mie despăgubiri?! Alea se dau la fermele mari, la ăia care lucrează suprafeţe de zeci de hectare. Nu-ţi spusei, noi ăştia care sîntem simpli ţărani nu sîntem bine văzuţi. E politica să ne termine. Da noi ce să facem?" Precupeaţa cu varza spune că tot a fost bună la ceva seceta, că anul acesta i s-au făcut strugurii foarte bine. "Dar vinul, nu ştiu de ce, s-a cam acrit." "I-ai cules prea devreme" - zice bătrîna cu usturoiul. "Anul trecut - continuă cea cu varza - au venit graurii şi i-au ciugulit pe toţi. Niciodată nu e bine." "Aşa e, fată, ziseşi vorbă mare, niciodată nu e totul cum vrei. Şi acuma, uite că sînt ploile astea, au anunţat şi zăpadă, dar dacă la primăvară n-o ploua, tot un drac e. Se usucă totul, nu mai creşte nimic. Să ne dea Dumnezeu sănătate măcar!" Mi-aduc aminte de un ţăran bătrîn din nordul Italiei care avea o mică fermă. Viţa-de-vie era bineînţeles pe araci şi acoperită cu o plasă de sîrmă. La fel şi roşiile. Grindina, graurii sau altele nu puteau pătrunde să provoace pagube. În plus, avea şi asigurare. Spunea că variaţiile recoltei sînt foarte mici de la un an la altul. Avea, în schimb, şi el un fix: nu-şi putea lua gîndul de la Mussolini. Îi ţinea poza la mare preţ şi susţinea binecunoscutul clişeu că pe vremea lui trenurile nu întîrziau. L-am întrebat dacă astăzi întîrzie şi mi-a răspuns că nu, nici azi nu întîrzie... "La primăvară o să plouă în toată ţara" - zice unul din cei doi ţărani cu cartofi, din Obor. "Dar la noi a plouat destul şi anul ăsta, n-avem de ce ne plînge. Voi aici în sud aţi avut necazuri cu arşiţa şi cu uscăciunea." "Şi la voi a fost, da nu vrei să spui" - îi răspunde bătrîna cu usturoiul. Tot ultimul Barometru de opinie zice şi că, deşi procentul celor nemulţumiţi de traiul pe care-l au a fost foarte mare în ultimii zece ani (cu minimum 19% mai mare decît al celor mulţumiţi), şi procentul celor optimişti, care speră că vor trăi mai bine, a fost printre cele mai mari din Europa. În toamna anului acesta, un român din trei se arăta convins că anul viitor va trăi mai bine. Şi, după cum spun ţăranii din piaţă, anul acesta a fost secetă şi recolta slabă (de-aia şi preţul ar trebui să fie mai mare), dar la anu’ va ploua destul şi va fi mai bine.